Nicu face parte dintre acele persoane deosebite care reuşesc sa facă ceva pentru România fără să aibă buget sau susţinere. Mai precis, singurul său interes este să prezinte una dintre cele mai frumoase zone ale României, Dobrogea şi Delta Dunării, să arate prin ceea ce scrie şi prin informaţii utile care este adevărata valoare a acestor locuri speciale. Găsiti pe info-delta.ro foarte multe detalii interesante. Ne-am bucurat atunci când Nicu a acceptat rugămintea noastră de a scrie o poveste pentru LumeaMare. Lăsăm aşadar introducerea şi iată cum îţi poţi petrece o zi în Deltă…
A mai trecut inca o zi in delta. Plaja, pescuit, fotografie si calatorie. Adunata la masa, toata gasca trece in revista activitatile zilei abia incheiate. Suntem cea mai numeroasa trupa stransa de pana acum, 29 de personaje ce au cucerit in intregime o pensiune din Sfantu Gheorghe. Unii au ’vegetat ’ pe plaja , lipsiti de orice grija, altii abia s-au intors dintr-un mic tur foto in cautarea cadrului inedit, eu .. m-am intors de la pescuit cu ‘ucenicii’ mei. Hmm, iar nu am prins mare lucru, dar macar sunt bucuros ca pot impartasi altora din experienta mea in ale pescuitului. Toti suntem un pic obositi, pentru ca locul acesta, Delta Dunarii nu te lasa sa te odihnesti, chiar daca stai pur si simplu.
Incep planurile pentru urmatoarea zi. Este greu pentru ca grupul este mare, unii dintre noi sunt pentru prima data in zona, altii sunt veterani, asa ca trebuie sa-i impacam pe toti si sa gasim ‘tinta’ impreuna. Prima idee, Sulina, cu o salupa mai mare! Sa o luam pe Dunare, apoi canalul Erenciuc, lacul Erenciuc, lacul Rosu, apoi pe canalul Rosu Imputita si gata, am ajuns la Sulina. Hmm prea lung drumul pentru cei cu copii mai mici… deci, pica repede. Scurtam ideea cu Sulina si se propune traseul pana la lacul Erenciuc! Pica si traseul asta, cinci fete se dau lovite de senzatiile traite cu barca pe Dunare. Vor ceva .. mai delicat, mai pasnic. Vor sa vada pasari, canale cu stuf, nuferi ! Am gasit, mergem inspre Sacalin Zatoane. Destinatia finala pentru a doua zi a fost votata, asa ca incep sa se dea telefoane la cei cu barcile, chiar daca este unsprezece noaptea, aici in Sfantu Gheorghe lumea se culca tarziu. Avem nevoie de trei barci mari si le obtinem pentru a doua zi de dimineata la 7:00.
Marele alai matinal a pornit cu catel si purcel (a se citi cu sot, sotie, prieten, prietena, copii, lansete, aparate foto, camere video, rucsacei, lansete pescuit, sacose, papornite… etc) pe stradutele de nisip din sat, catre debarcader. Este 7 fara zece, am reusit performanta sa ajungem la timp, dar… Dar nu este grav, doar ca un motor de la o barca nu vrea sa se trezeasca, asa ca intarziem plecarea cu o ora. In fine ne-am sortat care si cum stam in barci, dupa pasiuni, preferinte, amicitii si alte criterii nedeslusite mintii umane. Pornim in calatorie, in barca fiind trei fotografi cu sotiile, plus doi copii in dotare si bargagiul. Este clar cum n-am ales noi. Este o senzatie extraordinara ce o traiesc de fiecare data cand sunt in barca si navighez pe Dunare. Barca sare sacadat peste valuri, apa te stropeste, esti inconjurat de curent puternic de aer ce te face sa te lupti cu el.
Intram pe Canalul Turcesc, locul pe unde intrau pe vremuri indepartate turcii. Aici este totul calm, barca se leagana usor, nu mai bate vantul. Apoi, barcagiul ne poarta usor pe canalele strajuite de ziduri de stuf inalte de 3 metrii. Din loc in loc cate un cormoran speriat de intrusii ce-i invadeaza teritoriul se scufunda. Nuferi albi sunt peste tot, mai rar ii intalnim pe cei galbeni. Din loc in loc ne mai oprim sa ne grupam cu barcile si pescarii profita de pauze si isi mai incerca norocul dupa vreun biban kamikaze sau dupa vreo stiuca fomista. Va dati seama ca nu s-a prins nimic. Fotografii se fac in continuu, nimeni nu duce lipsa de subiecte, canalele cu nuferi si stuf sunt fascinante, egrete si starci ne insotesc in calatorie.
Am ajuns la capatul calatoriei, acolo unde apa nu mai este dulce, acolo unde se termina imparatia stufului si incepe marea. Debarcam intr-un loc unde a fost parca o cherhana, acum nu mai este mare lucru, ceva temelii de cladire, o cladire darapanata, fiare contorsionate si o plancarda ruginita cu Delta Dunarii. Am o senzatie ca ma aflu la capatul lumii. Baietii vor sa dea la peste, au gasit in apropiere un canal cu apa limpede. Fetele vor sa faca plaja, dar pentru asta trebuie sa mai mearga cu barca prin apa mica cam 2km pana la plaja. Se sparge gasca, urmand sa tinem legatura prin statii.
Stiuca stai ca venim! Opt pseudo-pescari incep sa-si arate talentele si tehnicile in speranta ca vor prinde un pestisor. Este ca o chestie barbateasca, o lupta in care fiecare isi etaleaza linguritele si nadele. Primul peste, un pui de stiuca, o marlita cum spunem noi pescarii, a fost prins de cel mai mic ‘barbat’ al grupului. A inteles repede la cei 12 ani ai lui ca este mai bine sa dea drumul la peste, chiar daca era prima lui stiuca. A pozat cu ea si a fost mandru ca a eliberat pestele. Un gest foarte frumos ce a fost mai mult apreciat decat faptul ca a prins primul.
Ma plictisesc, io expertul imi dau seama ca nu-i de stiuca acolo desi prind la randu-mi o marlita. Ma uit la ea, ea se uita la mine si tast in apa. Intre timp se intorc si fetele, dupa ceva trairi intense cu barca pe valurile marii destul de agitata. Oricum toata lumea avea veste dar senzatia le-a speriat, asa ca nu s-au mai dus la plaja.
Soarele deja arde puternic, ne cremuim fiecare cu factorul de protectie din dotare si purcedem in barci catre baza.
Ce este frumos la o calatorie inspre Sacalin? Faptul ca te duci pe un drum si poti sa te intorci pe altul, variind peisajul si nu pare monoton.
Am ajuns iarasi pe pamant, la Sfantu Gheorghe. Gazdele ne asteapta cu masa, ora pranzului trecand de mult. Mancam in liniste, iarasi suntem obositi, dar mai este timp de plaja, asa ca sarim in Trocarici si direct pe plaja sa facem o baie in mare. Plaja arata fantastic, apa este calda si linistita. Soarele s-a domolit, incepe sa se retraga, in jur este liniste. Cu greu ne despartim de plaja, dar vine noaptea si odata cu ea si tantarii asa ca din nou tast in Trocarici si gata, am ajuns ‘acasa’.
A mai trecut inca o zi in Delta. Plaja, pescuit, fotografie si calatorie. Adunata la masa, toata gasca trece in revista activitatile zilei abia incheiate.
Toti suntem un pic obositi, pentru ca locul acesta nu te lasa sa te odihnesti. Incep planurile pentru urmatoarea zi. Sulina ? Erenciuc ? Rosu ? …… pur si simplu nu poti sta intr-un loc in Delta Dunarii. Trebuie sa calatoresti !
Impresii scrise de: Nicu Simion
Articole similare: Valurile tinereţii – jurnal din Deltă
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!