Maramureşul magic – teaser

Maramureşul magic – teaser

După ce mi-am terminat treburile şi plimbarea în Cluj, m-am pregătit pentru adevărata destinaţie a excursiei: Maramureş. Am strans bagajul, m-am culcat precum copiii cuminţi, fără să cer pooveste şi am adormit visând şoseaua în faţă. Era numai bine. Urma să fiu sâmbătă pe drum, să îmi găsesc o gazdă într-un sat şi după aceea să prind duminca, zi în care oamenii din zonă încă se mai îmbracă tradiţional pentru a merge la biserică…

Dimineaţa sunetul de cocoş al ceasului mi se pare cântec de privighetoare, adică mai puţin duşmănos ca de obicei. Plecările la drum îmi dau o energie pe care oricât m-aş strădui, nu o pot regăsi în împrejurările obişnuite ale vieţii. Animată de senzaţia aceea de împlinire şi de nerăbdare, pun bagajele pe motor, mă echipez cu toate cele şi întorc cheia, anticipând zgomotul motorului rece, abia trezit din somn. Mi se pare aşadar că visez urât atunci când nu aud niciun zgomot. Nimic în afară de liniştea din spatele unui bloc din Cluj.

Mă întreb: ce nu am făcut bine? Verific şocul, ma uit la cheie, o scot, o bag şi o rotesc din nou. Aceeaşi linişte. E clar ca Loona mea nu numai că doarme încă dar e şi în plină pană de curent. Îmi imaginez că cineva mi-a făcut o farsă şi mi-a tăiat ceva cabluri, moment în care constat că nu ştiu unde ar putea fi acele cabluri. Ne uităm atât eu cât şi prietena mea Hera, ca mâţele în calendar, spre mănunchiul de cabluri. Nu atârnă nimic, nu pare nimic scos de la locul lui.

Fiind dimineaţă procesorul minţii mele funcţionează mai greu… Nu reuşesc să îmi dau seama ce poate fi aşa că apelez la varianta „sună un prieten”. După explicaţiile mele vagi Adi trage aceeaşi concluzie: „clar, nu are curent”; însă asta nu mă ajuta să plec spre Baia Mare, evident.

Mă uit din nou la bord şi am o străfulgerare: atunci când blochezi ghidonul mai există o poziţie a cheii, pusă acolo de nu ştiu ce minte perfidă, care îţi aprinde luminile pe timpul staţionării. Un fel de avarii pe înţelesul tuturor. Avarii pe care eu le aprinsesem cu siguranţă din greşeală şi care, dat fiind că nu sunt la fel de deştepte încât să şi clipească, nu le-am observat. După două zile de staţionare era destul de firesc să nu mai am baterie!

Evrika! Dar ce fac acum? Şi dacă totuşi nu e asta?

Apelez din nou la varianta îmbunătăţită: „sună nişte prieteni!”. Zis şi făcut, primul vine imediat şi încearcă să dea un imbold Loonei, pornind-o de la maşină. Mititica se trezeşte dar e cam ţâfnoasă, ca orice fiinţă trezită brusc din somn. Clipeşte des din becuri şi nu prea vrea să se dezmeticească de tot, numa’ nu spune „mai lasă-mă puţin!”. Ba mai mult, descoperim şi că are un cui uriaş în roata din spate. Deja încep să mă întreb ce ar trebui să fac: să mă bucur că am rămas sau să îmi pară bine că nu am plecat? Şi uite aşa, mai clipind, mai turând motorul reuşesc să ajung cu Loona la doctorul de roţi. Scoatem cuiul şi constatăm că nu e grav, nu iese aer, deci nu trebe’ injecţie.

Bineînţeles că Loona se supără şi adoarme înapoi. Nu mai reuşim să o pornim, nu mai avem cablurile împrumutate de la un domn amabil din spatele unui bloc din Cluj. Aşa că scot bateria, o iau în braţe şi ajung la al treilea prieten (ce mă făceam eu fără prieteni în Cluj?) care are redresor. Durează bineînţeles vreo trei ore după care iau un taxi, caut Loona, uitând pe ce stradă am lăsat-o, o găsesc. De data aceasta sunt singură şi montarea bateriei devine cea mai importantă misiune a zilei. Oare am cheia potrivită? Caut sub şa şi răspunsul este cel aşteptat: da, am cheia. Mă chinui puţin, îmi scapa un şurub, mă apucă jena gândindu-mă cum ar fi să sun un al patrulea prieten şi să îi spun aşa ceva, reuşesc până la urmă să îl găsesc după ce o scutur bine pe Loona ca să mă asigur că nu l-a ascuns. Bateria e pusă, urmează din nou ritualul cu şocul şi cheia în urma căruia Loona nechează fericită. Fac o plimbare lungă să mă asigur că nu mai e şi altceva, o opresc şi o repornesc de câteva ori dar totul e ok. Suntem, din nou, gata de drum.

Nu înainte de a mai petrece o seară plăcută în Cluj şi de a vedea Festivalul Luminii. Voi povesti mâine despre asta.

Când mă întorc împreună cu Hera acasă, Alex mă sună să mă anunţe că mi-a trimis o hartă pe mail. V-am mai spus că am uitat harta acasă? Ei bine, mă uit eu pe ea şi constat că aş putea să nu o iau prin Baia Mare, ci după Dej să caut drumul spre Chiueşti care mă va scoate direct la Cavnic. Dacă aş fi plecat nu aş fi ştiut de acest drum, aşa că iată cum tot răul e spre bine. Mă uit puţin suspicioasă la drumul marcat cu alb, dar îmi spun că totuşi, e pe hartă, cât de rău poate să fie? Dar şi despre asta povestim în altă zi….

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.