Spre încolo şi-napoi

Spre încolo şi-napoi

Mă duc, mă duc, că mă arde frica de toamnă-iarnă, că mă mână dorul, că mă cheamă înapoi… totul!!! Adică, mă mai duc o dată până la Oradea. De data asta promit solemn că fac şi nişte poze. La naiba… am promis acuma… pe unde mai scot cămaşa?

Mă duc cu scopul cel mai arzător al călătorului: de a avea de unde mă întoarce.

Adică: merg până la Oradea. Asta ştiu, am mai făcut.

Apoi o oprire în Arad… pe-acolo n-am mai fost. Cică e drumul prost… ştie cineva?

Apoi o oprire şi mai lungă în Timişoara, pentru că, în nemernicia mea, am fost pe-acolo numai în trecere, pe fugă şi niciodată cu răgaz de respirat şi privit în jur…

Apoi nu mai ştiu care e planul – trebuie să mi se întoarcă din ţări străine prietena cu care plec şi să vedem exact pe unde ne întoarcem. Cert e că va fi pe jos pe lângă Dunăre… mi-a şoptit un glas subţire că sunt peisajele de vis. Atât îmi trebuie, precum şi speranţa că în vreun fel o să evit autostrada Bucureşti-Piteşti care m-a amărât la aproape fiecare întoarcere din plimbările de prin ţară de pe anul ăsta. Deci, până acum avem aşa: două fete, două honde, şi-un maaare chef de ducă. Şi vreme bună. (Dacă mă contrazice cineva aici, am stricat prietenia, daa?)

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.