În Viena am avut o ghidă austriacă faină ca o andaluză. Nu că austriecele n-ar fi faine ele de felul lor, Doamne feri’ să gândesc aşa ceva, dar ghida noastră, Beatrice, e un pic pe lângă tipicul pe care-l aflăm în clişeele despre femeile din partea asta de Europa. Nu-i nici blondă, nici ochi albaştri n-are. Şi are un motiv serios pentru asta: una dintre bunicile ei (s-o ierte şi s-o hodinească bunul Dumnezeu, că s-a dus la cele veşnice) a fost madrilenă. Madridul nu-i în Andaluzia, Ştiu, dar gena iberică e puternică şi zglobie şi îşi face treaba în moduri nebănuite. Bunicul ghidei noastre se afla cu treabă taman unde făcea injecţii studenta la medicină care avea să-i devină soţie mai târziu. Aproape că s-a vaccinat de două ori, doar ca să mai intre o dată-n cabinet, să mai intre-n vorbă cu domnişoara uşor semeaţă, cum trebuie să fie toate domnişoarele din Madrid. A scăpat de a doua doză de vaccin dar îndrăzneala a dat roade iar unul dintre aceste roade ne-a plimbat pe noi prin Viena, încercând să ne şi arate lucrui, să ne şi spună poveştile lor şi să nu ne lase nemâncaţi.
Între două monumente istorice şi o poveste despre Măria Sa Franz Joseph, am poposit lângă un şir de tarabe care întruchipau un târg bio, preţ de un cârnat austriac și o cană de sturm, care sturm e un must un pic fermentat, din care, de bei destul de mult, se nasc furtuni în cap. Cârnaţii, fripţi, cu sos de hrean şi muştar, au fost o gustare binevenită. Între ei am întâlnit o anomalie, doi cârnaţi pudraţi cu curry. Asta-i probabil vina mulţimii de localuri cu specific asiatic din Viena. Nu-i bai, i-am mâncat şi pe aceia, că dacă eu nu pot îmbrăţişa gusturile noi, cine s-o facă? A, să nu uit, cârnatul cu brânză -ntr-însul e preferatul meu. Ar merge bine şi cu sfeclă roşie cu chimen. Ştiu sigur!
Am trecut în viteză prin câteva restaurante în care mi-am promis că voi reveni. Şic, aerisite şi cu aer metropolitan. Faine tare. Nici nu vă spun despre ele acum, sper ca în Noiembrie să ajung iar la Viena, să trec pe la târgul de Crăciun şi să mănânc în restaurantele pe care le-am trecut în agendă. Ei, dar să nu deviez în viitor. Am ajuns spre seară la Naschmarkt, o minunăţie de piaţă din care-şi fac cumpărăturile bucătarii de top din Viena, dublată de o mulţime de terase şi restaurnate mici şi aglomerate, în care se adună vienezii ca să vadă cine a mai venit să vadă cine a mai venit (ştiu, e complicat, simplificaţi voi). Am mâncat acolo o supă de linte grozavă și un gulaş pe model austriac, din carne de vită foarte fragedă şi cu o tonă de boia dulce. Ştiu că dacă aş pune atât de multă boia într-un gulaş, aş fi alungat din târg cu pietre dar eu m-am bucurat de întâlnirea cu cel din Naschmarkt, cu toate că şi eu şi gulaşul am avut şi zile mai bune. Găluştele din pâine care au însoţit gulaşul au fost de senzaţie şi mi-ar plăcea să le fac cu ocazia următorului gulaş construit de mine.
Duminică, înainte de a părăsi Viena (de fapt în trecere, pentru că am dormit în afara oraşului), am revenit la Naschmarkt. Era închis de-a binelea înainte de amiază dar ştiam de la Beatrice că vis-a-vis se află Cafe Dreschler, un loc deschis 23 de ore din 24 (închid o oră pentru curăţenie) în care poţi prânzi la miezul nopţii și poţi dejuna înainte de răsăritul soarelui. Am apelat la colecţia mea de clişee şi am scos de acolo un schnitzel, auriu şi uscat bine, pentru ca doamnele care s-ar aşeza pe dânsul din greşeală, să nu-şi păteze rochiile de bal (ăsta e un alt clişeu, despre şniţele de data asta). Perfect e cuvântul care defineşte…perfect schnitzel-ul de la Dreschler. Al meu a venit însoţit de o salată din cartofi fierţi și valeriană, cu mult oţet balsamic. Și nici cafeaua n-a fost rea deloc.
Despre regimentele de Sachertorte, cohortele de ştrudele cu măr şi falangele de confituri de toate felurile Pământului ce arătau ca armata lui Xerxes, vă voi povesti cu altă ocazie, că mi-e că mă prea lungesc. Să fiţi sănătoşi.
Impresii şi fotografii: Adi Hădean
Articole similare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!