Pe străzile Braşovului – după ziduri

Pe străzile Braşovului – după ziduri

După o plimbare pe străzile cetăţii, ieşim prin Poarta Şchei şi suntem foarte curioşi să vedem ce se ascunde după ziduri. Aşa că pornim să cercetăm.

Cetatea Braşovului a fost apărată de fortificaţii bine gândite, ajunse celebre prin eficienţa lor. Terenul înconjurător juca un rol important în apărare. Pe o parte se înalţă Tâmpa, un munte împădurit care se întinde de-a lugul întregii laturi sud-estice. Cealaltă parte este protejată de dealul ce urcă spre Poiana Braşov. Iar în spate rămâne o vale care se tot îngustează până se pierde în munţi. Sub aceşti versanţi, ziduri, turnuri şi bastioane protejau interiorul.

Braşovul este cunoscut drept oraşul de sub Tâmpa. Şi pe bună dreptate, pentru că acest munte veghează asupra Braşovului încă din cele mai vechi timpuri, stabilindu-se pe vârfurile lui sisteme de apărare care au făcut ca această cetate să fie aproape de neatins.

Tampa

Pe lângă acest rol protector, Tâmpa este şi o binecunoscută zonă turistică şi de agrement. Pentru o privelişte căt mai amplă a oraşului trebuie să urcaţi aici. Aşa că vă voi prezenta două variante de explorare.  Pentru turistul obişnuit, o vizită pe Tâmpa decurge în felul următor: ia telecabina, merge puţin pe jos până la belvederea amenajată lângă literele mari ce alcătuiesc numele oraşului, urcă si până pe vârf, ia masa la restaurantul Panoramic si apoi coboară, tot cu telecabina. Unde mai pui că toate acestea costă. Şi dacă vrei să te mai plimbi şi prin centru… s-ar putea să rămâi cu buzunarele cam goale. Călătorul care caută mai mult decât atât şi care eventual nu îşi permite atâta tehnologie, urcă fie pe ”Traseul celor 25 de serpentine”, care se învârte pe sub liniile telecabinei, sau pe unul dintre celelalte trasee turistice care ajung tot în aceeaşi zonă. Nu e greu deloc şi ştim cu toţii că mişcarea în aer curat face numai bine. Bineînţeles că panorama merită văzută, cu fotografiile de rigoare. Însă puţini ştiu că grota de aici a adăpostit cândva o berărie, încă de la sfârşitul secolului XIX. Datorită acesteia s-a amenajat aici terasa suspendată de deasupra Braşovului. Călătorul urcă apoi pe vârf unde întâlneşte ceva ce seamănă cu un soclu vechi. La prima vedere pare un fel de bancă din piatră sau cel puţin aşa am crezut eu când am ajuns pe aici şi m-am aşezat frumos la soare. Dar acesta este de fapt tot ce a rămas dintr-un monument uriaş ridicat chiar pe vârf, Statuia lui Arpad (datând de la sfărşitul secolului XIX), primul de acest fel de la noi. Din păcate în 1916 a fost aruncat în aer şi azi am rămas cu nişte ruine despre care nu prea ştie nimeni nimic. În continuare, călătorul nostru curios se plimbă puţin pe sub vârf, prin şi pe lângă pădure, şi descoperă mai multe adunături de pietre care par să alcătuiască  nişte forme. Sunt vechile ziduri şi bastioane ale Cetăţii Braşovia. Cum spuneam, braşovenii au exploatat din plin terenul înconjurător şi au transformat teritoriul din jurul Vârfului Tâmpa într-o mică cetate cu arhitectură simplistă, împrejmuită de versanţi abrupţi, care nu a putut fi niciodată cucerită. Cetatea a funcţionat până în secolul XV, când s-a început demolarea ei. Se pare că locurile acestea au fost locuite cu mult dinainte. Au fost descoperite urme din neolotic, precum şi aparţinând culturii dacilor. Cu toate că Cetatea Braşovia a încetat demult să mai existe, foarte multe tradiţii s-au legat de ea. Cum se întâmlă din ce în ce mai des acum, acestea se uită încet, încet. Împreună cu ele se pierde şi valoroasa istorie transmisă din bătrâni în bătrâni.

Bastionul Tesatorilor

La poalele Tâmpei s-a ridicat un zid gros şi de-a lungul lui mai multe turnuri, printre care Turnul Artelor, al Funarilor, al Lemnarilor, al Vânătorilor sunt cele care mai pot fi văzute şi azi. La capete se află Bastioanele Ţesătorilor şi Postăvarilor. Numele fiecărei construcţii se datorează breslei care le avea în grijă. În cazul vreunui atac, muncitorii erau cei ce apărau cetatea. În pereţi existau mici porţi prin care puteau fi introduse toate animalele domestice înăuntru. Luptele putea să ţină şi luni de zile, timp în care locuitorii se hrăneau din ele. Toate detaliile erau bine organizate.

În ultimii ani au fost amenajate câteva alei pietonale pe care ne putem plimba de-a lungul ruinelor. Numai câteva dintre construcţii sunt deschise vizitatorilor. Bastionul Ţesătorilor percepe o taxă pentru intrare, însă Turnurile Funarilor şi Lemnarilor nu vă costă nimic dacă le vizitaţi.  Aici întâlniţi meşteşugari care şi-au expus diverse obiecte artizanale fie din sfoară, fie din lemn, în funcţie de turnul în care s-au stabilit. Oricum, nu vă costă nimic să intraţi înăuntru, să urcaţi scările şi să ieşiţi pe balcon pentru a vedea centrul vechi, iar la subsol se păstrează vechea fundaţie a clădirilor. Şi dacă vă doriţi un suvenir din cetate, aveţi de unde alege. Aleea ne conduce pe sub pădure, pe lângă traseele turistice şi telecabina care urcă pe Tâmpa şi pe lângă Restaurantul Casa Pădurarului, unde sunteţi primiţi cu fel de fel de bunătăţuri cu specific vânătoresc. Un podeţ de lemn ne urcă pe zidul gros de unde privim Biserica Neagră care se înalţă mult deasupra celorlalte clădiri. Vedem şi turnul acuţit al Casei Sfatului. De asemenea, observăm pe versantul de vis-a-vis două turnuri care par să apere vechea cetate. Vom ajunge şi acolo în curând.

Turnul Negru

Coborâm din nou în cetate şi ne orientăm către dealul pe care urcă drumul spre Poiana Braşov, pentru a întâlni… alte sisteme de apărare. Aleea ”După ziduri” ne conduce de-a  lungul celeilalte laturi fortificate şi  spre Romuri, o zonă care adăposteşte două turnuri deja celebre. Turnul Negru (care acum pare cam alb, sau cel mult gri) este un turn micuţ, ridicat pe o mică coastă abruptă deasupra cetăţii şi datează din secolul XV. Numele i se trage de la la un trăsnet care l-a lovit şi l-a înnegrit. Când am ajuns şi noi pe acolo era închis dar am înţeles că se poate vizita. Ne-am mulţumit cu câteva clipe petrecute pe terasa acestuia, de unde am putut privi vechile clădiri din spatele zidurilor, a căror formă lasă impresia unor mici cetăţi bine închise. Am observat un spaţiu între zidul exterior şi primele case, spaţiu delimitat de alte ziduri şi de nişte turnuri mai mici. Aici erau cândva amenajate Ţarcul Măcelarilor şi Ţarcul Curelarilor. În spatele tuturor zidurilor existau aceste spaţii, ocupate de câte o breaslă, loc în care îşi desfăşurau activitatea. În dreapta vedem incinta Bastionului Fierarilor, transformat la începutul secolului XX în Arhivele Statului. În spatele turnului am văzut două găuri săpate în stâncă. Am înţeles că acestea ar fi fost vechile căi de acces către cetate. Dacă aveam la noi o lanternă…

Turnul Alb

Continuând de-a lungul aleilor ajungem la Turnul Alb. Acesta este ceva mai mare şi îl găsim tot închis. Numele şi-l datorează vopselei albe cu care a fost îmbrăcat mereu. Terasa mare oferă şi ea o panoramă spectaculoasă a oraşului, mai ales că terenul de sub noi este foarte accidentat şi parcă ne aflăm într-un balcon suspendat. Sub acesta am coborât pe nişte scări din piatră destul de abrupte, mai ales pe timp de iarnă când le-am găsit pline de gheaţă. Ne-au coborât până la Bastionul Graft, o construcţie ridicată deasupra drumului şi deasupra apei care se scurge prin canalul amenajat de-a lungul acestei laturi a cetăţii. El uneşte zidul cetăţii cu zidurile de stâncă ale versantului. Coborâm scările şi trecem pe sub o arcadă pe partea cealaltă. Continuăm să mergem pe Aleea ”După ziduri”, păstrând pe stânga canalul, pădurea şi din când în când mai vedem câte o gaură în stâncile dintre copaci. Cam toate erau astupate cu grilaje. Îmi zboară gândul la fel de fel de tunele întortocheate care fac legătura între cetate şi celelalte fortificaţii. Oare cum era pe vremea războaielor, când toate aceste ruine încă ţineau piept inamicilor şi fiecare cărămidă era preţioasă?

Mai multe alei continuă să urce prin pădure şi ne duc spre Warthe, o zonă de agrement dată în folosinţă la sfârşitul secolului XIX. Aici se află un puct de belvedere destul de înalt din care se pot observa atât cetatea, zidurile şi turnurile înconjurătoare, Tâmpa cea înaltă, precum şi casele vechi cu străduţe înguste din spatele cetăţii şi alte turnuri şi construcţii vechi care se înalţă în oraş, spre care ne îndreptăm în capitolele următoare.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.