Seară cu vin, brânzeturi şi ciocolată

Seară cu vin, brânzeturi şi ciocolată

Joi seară am întâlnit brânzeturile franţuzeşti alături de vinurile chiliene de la San Pedro sau mai bine zis Chile meets France. Şi chiar s-au întâlnit într-un început fericit pentru un mariaj, zic eu. Dar hai să vedem ce am facut acolo, adică la Boutique du Pain.

De bun-venit am degustat un roze plin, fructuos care ne-a mai luat gândul de la vremea “plăcută” de afară. A fost sigurul vin servit la temperatura optimă, următoarele apucând să se încălzească, din păcate… Dar nu am insistat foarte mult pentru că Chardonnay-ul aştepta cuminte să fie descoperit. Aşa cum a fost toată seara, am comparat vinuri din două game: Castillo de Molina şi 35 South Reserve. Câştigătorul meu este Chardonnay-ul Castillo de Molina, un vin cu aromă intensă de fructe, proaspăt şi  complex în acelaşi timp.

Şi cum ce a fost mai uşor a trecut, am trecut la vinurile roşii. Cum alegerea era destul de dificilă parcursul serii pentru mine a fost o trecere în cerc închis – Syraz, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, m-am întos la Syraz pe care l-am pus în capul listei, un Castillo de Molina 2008. Le-am acompaniat cu brânzeturile franţuzeşti şi boabe de struguri.

Trebuie să recunosc că am aşteptat finalul serii, nu pentru că mă grăbeam să plec undeva, ci pentru că aşteptam să prind un Carmenere, care a mers bine cu ciocolata belgiană prea bună şi prea repede dispărută de pe masă :).

De data asta am avut ambele game în comparaţie. Mi-a plăcut aroma de ţigări de foi a lui 35 South Reserve 2009 (sper să nu fi fost influenţat de mirosul de tutun sau ţigări de foi din jur, care nu s-a potrivit prea bine cu o degustare 🙂 ) un vin cam tinerel şi zburdalnic, dar mi-a plăcut mult mai mult Carmenere Castillo de Molina 2008, un vin plin, aşezat şi cu aceea aromă caracteristică.

Tare aş fi vrut să am lângă mine şi un Carmenere Misiones de Rengo Cuvee 2006, care imi trezeşte numai amintiri plăcute, pentru a le compara.

Mulţumim gazdelor noastre de la VinChile şi mă bucur că am transferat încă o dată online-ul în off-line cunoscând-o în sfârşit pe Alina Mereuţă (of, constat că am uitat să îi fac o poză)

O zi bună!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.