Spune-ne Micule Prinţ, a mâncat oaia trandafirul?

Spune-ne Micule Prinţ, a mâncat oaia trandafirul?

Impresii de la spectacolul Micul Prinţ, la Teatrul Odeon

În primul rând trebuie să vă spun că actul de a monta într-o piesă de o oră aceasta minunată carte este pentru mine o dovadă de curaj. A lua apoi un copil şi a-l lăsa în tot acest timp pe scenă, în faţa publicului, este din nou o dovadă de încredere şi curaj. Aşa că, înainte să mergeţi la spectacol, lăsaţi în urmă prejudecăţile, uitaţi felul în care v-aţi imaginat voi toată povestea şi primiţi din nou, cu sufletul deschis, simplele şi minunatele lecţii de copilărie pentru oamenii mari şi ciudaţi ce aţi devenit.

Alexandru China Birta, cel care îl întruchipează atât de frumos pe Micul Prinţ şi pe care îl cunoaştem şi în afara scenei (cred că ştie toată lumea deja că este băiatul lui Cristi China, zis Chinezu), are o sarcină grea pe care şi-o îndeplineşte cu o naturaleţe de toată admiraţia pentru un debut. E sigur pe scenă, restul personajelor din poveste fiind simple (dar interesante) proiecţii, într-un cadru modern, electronic, cu jocuri de lumini şi efecte uneori puţin cam dure după mine. Ştiu că povestea este tristă în sine dar are şi părţile ei gingaşe şi inocente pe care nu am reuşit să le regăsesc în ora pe care am petrecut-o la Odeon. Aş fi vrut ca floarea măcar să fie mai tânără – ca un om mare ce sunt mi-a scăpat esenţa şi m-am legat de carcasă. Mi-a lipsit râsul Micului Prinţ (care nu apare prea mult nici în carte dat ai totuşi senzaţia că îl auzi) dar am gustat din plin interpretarea originală şi abordarea neaşteptată a scenariului şi scenografiei.

Spre surpriza mea Lumea Mică a primit cu mult entuziasm spectacolul. Sincer nu mă aşteptam. Dar trebuie să vă previn că am citit cu ea cartea, înainte, încercând să i-o şi explic, atât cât am putut şi atât cât a reuşit ea să înţeleagă. Suficient cât să fie fericită astăzi şi să exclame la final: “a fost excepţional!”.

Nu v-aş sfătui să luaţi cu voi copii cărora nu le puteţi citi cartea, asta ca să nu pun o limtă de vârstă. Am văzut câteva exemple în sală şi am observat şi cât de greu le era părinţilor. Iar piesa aceasta chiar merită urmărită fără bruiaj, nemaivorbind că e un semn de respect faţă de actorul singur pe scenă să păstrăm liniştea…

Nu vă povestesc mai mult, am mai scris despre carte şi aici. Vă las totuşi cu întrebarea de la finalul spectacolului: a mâncat oaia trandafirul sau nu? Voi ce spuneţi? Poate ne va răspunde Micul Prinţ, într-o zi caldă în deşert…

Felicitări Alexandru, felicitări Odeon!

Foto: Dani Ioniţă, Teatrul Odeon


Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.