Cu mult timp în urmă, aşezarea cunoscută azi drept Gârbova era condusă de un nobil foarte bogat. Acesta avea o fată frumoasă care s-a îndrăgostit de un flăcău din sat, un băiat sărac. Cei doi se iubeau tare mult. Ea îşi ruga tatăl iar şi iar să-i căsătorească, dar el consideră că băiatul este nedemn de mâna fetei care aducea totuşi o zestre mare. Într-un final, boierul aranjează o căsătorie pe placul său. Se pune la cale o nuntă fastuoasă tocmai sus, la Biserica din Deal, unde se-au strâns toţi oamenii de prin acele locuri. Forţată să ajungă în faţa altarului, într-un ultim moment de disperare, fata îşi înalţă ochii către cer şi îi cere lui Dumnezeu să o ajute, iar de nu va putea, atunci să-i ia viaţa. În clipa aceea, ea cade la pământ fără suflare iar coroniţa ei de flori se transformă în piatră.

Localitatea Gârbova din judeşul Alba se află la câţiva kilometri de DN1. De cum ne apropiem de primele case vedem ruinele unei biserici tocmai sus pe un deal golaş. Din centru se formează un drumeag de piatră care urcă. Pornim la pas şi întâlnim o batrânică. O întrebăm dacă am luat-o bine. Ne răspunde că da, dar că poarta este închisă şi va trebui să vină fiul dânsei care are cheia. E vinerea Mare şi tot satul este la biserică. În cele cîteva minute în care aşteptăm, această doamnă ne povesteşte legenda Bisericii din Deal, cea pe care dorim să o vizităm. Ne mai spune şi câteva vorbe despre istoria acesteia. Este o bazilică romanică construită la finele secolului XIII. De-a lungul timpului i s-au adus mici modifcări. A avut şi nişte mici ziduri de fortificare şi un şanţ, pentru apărare. Existau chiar şi două tunele care asigurau legătura cu satul. În 1870, în Ajunul Crăciunului, tinerii satului au urcat cu făclii sus la biserică, conform obiceiului de a ”învârti opaiţe”. În acea seară, flăcările au mistuit acoperişul. În anii care au urmat au fost demolate succesiv resturile de acoperiş, două nave laterale, zidurile de fortificare şi au fost umplute şanţurile. Astăzi, în curtea vechii biserici se află cimitirul localităţii.

Vine şi domnul cu cheia mare de fier pe care ne-o înmânează, el grăbindu-se înapoi la slujbă. Ieşim din sat pe o portiţă, apoi urcăm puţin pe o uliţă între livezi pănă în dreptul curţii. Folosim cheia şi intrăm. Ne aflăm în faţa bisericii. Este simplă, nu foarte mare, construită din piatră. Pe alocuri se mai păstrează mici urme de tencuială sau de piatră cioplită. Turnul cu clopotniţa sunt încă în picioare. Totul este simetric şi în armonie cu natura care se îmbină cu ruinele. Se văd orificiile în care au fost ferestrele şi se înlănţuie câteva treceri boltite prin ziduri. În dreptul uneia este o placă de marmură sculptată cu coroniţa de flori de piatră a fetei care s-a sacrificat pentru iubirea pură.

Este o experienţă ce merită încercată să intri într-o biserică părăsită, să păşeşti pe iarbă, să atingi piatra aşezată acolo în urmă cu sute de ani şi să priveşti dinăuntru direct spre cer, în linişte deplină.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!