Cum şi unde negociaţi prin Lumea Mare?

Cum şi unde negociaţi prin Lumea Mare?

Pentru cine nu a ajuns niciodată prin Africa sau Asia, primul sfat pe care îl dau prietenii, ghidurile şi toţi cei “experimentaţi” este să negocize orice cumpără. Fie că eşti în Turcia, Maroc, Egipt, Tunisia, India, China sau alte ţări, primul preţ cerut de negustor nu va fi nicicum cel real, ci unul cu cel puţin 40% mai mare, dacă nu cumva chiar de vreo 6 ori mai mult decât merită.

Se aplică tot felul de tactici, cea mai bună fiind aceea cu “acum eu pretind că ies din magazin şi tu vii după mine să îmi oferi un preţ şi mai bun. Iar eu zic nu şi tu mă întrebi: cât ai da?” Ei bine, ţin să vă spun că, dacă m-am obişnuit cu prima parte a jocului, deşi niciodată nu mă prefac ci plec pur şi simplu, la partea a doua chiar mă încui de fiecare dată: cât să facă acel produs? Cât să spui ca să nu te oftici la trei paşi mai încolo în bazar că ai dat, de fapt, dublu decât ar fi trebuit?

Eu una n-am răbdare niciodată la cumpărături. Ultimul lucru pe care l-aş face ar fi un tur de magazine pentru a compara preţuri sau modele. Îmi place şi îmi permit, cumpăr. Prin urmare, se întâmplă foarte rar să îmi iau ceva, pentru că tot la partea a doua pic examenul – nu ştiu de ce se leagă de mâna mea cele mai scumpe chestii…

Revenind însă la bazare, cred că de aici putem lua cele mai bune lecţii de negociere. Şi de la copii, dar asta e altă poveste… Dar ştiţi ce cred eu? Că în realitate toată negocierea asta nu are rolul de a te face pe tine să ajungi la un preţ de care vei fi mulţumit. De fapt, am senzaţia că întregul proces de negociere e o strategie de a te face să cumperi chiar şi ceea ce nu aveai de gând în ruptul capului să cumperi. Dar te-a pus naiba să iei în mână o eşarfă, ai intrat în capcana negocierii şi în loc să ieşi fără nicio eşarfă, pentru că mai ai 20 acasă, tu pleci cu două, la un preţ bombă. Dar banii ăia tot de la tine din buzunar au plecat, bombardaţi sau nu!

Mie personal nu îmi place treaba asta. Mă mai amuză uneori, atât timp cât nu devine agresivă. De exemplu negustorii de la Giza, în Egipt, sunt realmente agasanţi, şi asta pentru că mulţi dintre ei duc totul într-o mână şi se ţin scai de tine. Aşa i-am luat LumiiMici nişte statuete pe care am dat mai mult decât făceau. Dar acum nu îmi pare rău, oricum preţul lor este penibil comparativ cu ceea ce aş fi cumpărat aici în ţară iar copilul a fost neaşteptat de încântat!

La polul opus sunt neguţătorii din Sharm El Sheikh, care au fost se pare convinşi să îţi facă propuneri dar să nu te streseze prea mult. Partea proastă e că nici la preţ nu lasă prea mult…

Din bazarul din Marrakech am plecat cu… o ditamai cuvertura. Făcută manual de femei din triburile berberi (pe bune, am găsit urme de sânge, de la degetele înţepate, pe ea), ea a fost rodul unei lungi conversaţii pe toate temele, la un ceai, cu negustorul. Una dintre experienţele plăcute până la urmă. Doar că a trebuit să cumpărăm şi o geantă pentru ea pentru că plecasem cu bagaj mic, cât pentru două zile. Şi o punem foarte rar pe pat, pentru că este atât de frumoasă şi de muncită încât ne e milă să lăsăm pisica să doarmă şi eventual să vomite pe ea!

Alt negustor, tot în Marrakech ne-a dat pe nimic vreo trei perechi de “babousche”, papucei din piele tipici, asta pentru că se grăbea nevoie mare şi era leşinat de foame (picasem în perioada Ramadamului). A fost prima dată când am presat noi, că el ne dădea afară din magazin fără jenă, de disperare 😀

În Turcia m-am ales cu pantaloni de piele, chiar dacă nu i-am dorit neapărat. Aproape că m-a obligat omul să îi probez, pe nesimţite a pus nişte bolduri la talia care îmi era mare şi ce credeţi? A doua zi era cu ei la hotel, modificaţi, ca să îi probez din nou. Fără nicio obligaţie din partea mea, nu mă forţa să îi cumpăr. Credeţi că am putut spune nu?

Când s-a întors din India, Alex a venit cu vreo 10 eşarfe. Cica nu s-a putut hotărî. Să îl invit să ne spună mai mult? 🙂

De fapt, pentru că eu nu sunt un expert în negocieri şi nu stau prea mult în bazare, vă voi invita pe voi să spuneţi aici cum şi pe unde aţi negociat prin Lumea asta Mare şi ce amintiri plăcute sau neplăcute, legate de astfel de negocieri aveţi?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.