Artist în LumeaMare: Pe urmele lui Monet (2)

Artist în LumeaMare: Pe urmele lui Monet (2)

Giverny, capitala mondială a impresionismului

Continuare a articolului Pe urmele lui Monet (1)

În drum spre Vernon ploaia ne bombarda fără milă şi părea că nu se va sfârşi prea curând. Deşi eram în maşină, mă simţeam plouată cu grindină chiar în cap şi mă întrebam ce păcate (recente) am făcut ca să primesc pedeapsa de a vedea o grădină murată! (Deşi Monet a lucrat şi pe ploaie sau ceaţă!) Ca să ignor situaţia, mi-am recapitulat cunoştinţele.

Un peisagist de talia lui Monet nu putea trăi veşnic într-un oraş; mereu în căutare de subiecte, în 1883 el a închiriat o locuinţă în satul Giverny, lângă Vernon. Atmosfera locului (alt personaj principal al tablourilor sale) i-a plăcut atât de mult încât în 1895 a cumpărat-o şi a trăit în ea până la moarte (1926). Ea a devenit un loc de întâlnire al personalităţilor artistice ale vremii. În acelaşi timp cu el se instalaseră acolo impresioniştii americani, curentul trecuse deja oceanul.

Nu ştiu ce s-a întâmplat după moartea artistului dar, în 1976, americanul Gerarld Van der Kemp păstrătorul domeniului Monet, a iniţiat şi condus importante lucrări de restaurare a casei şi a grădinilor care din 1980 au fost deschise publicului. Ca şi la Villandry, grădina a renăscut nu la bunul plac al grădinarilor ci după documente, aici – caietele şi mărturiile foştilor grădinari. Horticultorul Gilbert Vahe, grădinarul şef al Fundaţiei Monet, veghează în prezent la întreţinerea tuturor florilor şi arbuştilor. Tot un american, Daniel J. Terra a inaugurat Muzeul de Artă Americană la Giverny care reuneşte opere impresioniste ale artiştilor americani şi francezi. Sub egida fundaţiei sale funcţionează o Universitate de vară cu burse pentru tineri francezi şi americani. Aşadar Claude Monet continuă să existe nu numai prin tablourile sale, ca majoritatea pictorilor. Influenţa sa este evidentă şi în lucrările pictorilor impresionişti de acum, unii au atelierele chiar pe strada Claude Monet.

Casa lui Monet

Când am ajuns la Giverny credeam că voi găsi un pustiu ud; când colo, cârduri de umbrele mărşăluiau într-un vioi du-te-vino. Ne-am luat după cel mai gros şir, ca la Florenţa şi… eroare! Am nimerit în parcarea autocarelor! Totuşi, am avut un câştig: prin pădure, aproape de un copac maiestuos, am găsit bustul lui Monet. Ne-am întors în drumul principal, ne-am mai uitat o dată la indicator şi am văzut o cale paralelă cu aceea pe care o urmasem anterior. Mulţime, coadă, 8 euro/ persoană, intrare prin buticul librăriei, fostul atelier construit pentru a picta nuferii dăruiţi Franţei (tablourile sunt la Orangerie, Paris) cu lume cât într-o gară. Destul de agasant. Cum am pătruns însă în curtea înflorită, s-au şters şi ploaia şi aglomeraţia din mintea mea. Am intrat cu o turmă de semeni europeni şi japonezi în casa roz şi bleu cu un singur etaj, am primit o pungă pentru umbrele căci plângeau amarnic şi am văzut salonaşe, camere, atelierul (sunt numai copiile lucrărilor acolo), bucătăria îmbrăcată în albastru pal, mobilierul şi obiectele familiare ale artistului. Pe o comodă pisica albă din porţelan în mărime naturală, primită cadou de la Sisley, dormea dusă pe o pernuţă roz, tot din porţelan. O impresionantă colecţie de stampe japoneze împodobea toţi pereţii; japonezii plezneau de mândrie privindu-le. M-am întrebat cum de un pictor al miilor de nuanţe îmbrăcând o lume fără contururi precise a preferat acesta arta atât de delicată dar şi atât de exactă, unde linia este primordială. Poate că aceasta era oaza de calm, de odihnă a privirii obosite, obsedată de a găsi şi a prinde în culoare suflul naturii în continuă nelinişte şi devenire.

Dacă în cazul altor case memoriale, la Rembrandt de exemplu, s-a făcut o reconstituire aproximativă cu obiecte ce se aflau în casele olandeze din vremea lui, aici totul era la îndemână şi a fost nevoie doar de o recondiţionare. Sigur că între destinul lui Rembrandt neînţeles şi falit, silit să-şi vândă bunurile şi cel al lui Monet cunoscut, iubit şi cu o bună situaţie financiară s-au scurs nişte secole…

Fotografiatul şi filmatul interzise. Ah!

Grădinile lui Monet

Când am ieşit fâşii de lumină puternică alungau ploaia. Soarele se lupta cu norii. Florile şi copacii spălaţi proaspăt erau şi mai vii. Le clos normand (grădina împrejmuită de ziduri) strălucea.

În explozia de culori a grădinii lui Monet de la Giverny mă mir că nu am explodat de emoţie. Erau milioane de flori; trandafirii de pe spaliere începeau să se ofilească dar crini, clopoţei, azalee, rododendroni şi câte şi mai câte flori europene şi nu numai, (al căror nume ca trăitor în cutie cea mai mare parte din viaţă, nu le cunosc) dansau pe tijele lor. Am trecut printr-un pasaj subteran spre culmea frumuseţii din acel loc, grădinile de apă. (Spre nemulţumirea localnicilor Monet a deviat un braţ al răului Epte); pregătirea pentru marele spectacol o face aleea de pe malul unui canal de apă ce îmbrăţişează o insulă cu bambuşi. La capătul ei este heleşteul. După ce văzusem şi revăzusem de atâtea ori în albume şi în muzee nuferii, salciile şi podul japonez, ERAM ACOLO, în faţa lor iar ei, splendizi, se legănau pe lac, albi, galbeni, roz; în clipa aceea am fost Monet în plimbare, nesăturându-se să-şi admire cel mai frumos tablou din viaţă, viu, gândit şi creat de el însuşi ca să-l picteze! Un Pygmalion care şi-a creat modelul perfect. Cam 30 de tablouri au fost pictate în această excepţională gradină ce-şi schimbă culorile fără a le pierde de tot, un curcubeu foşnitor, cu alei, arcade, canal şi bazin de apă plin de nuferi, sălcii şi crini de apă. Moment privilegiat. Desfătare.Fotografii cu nemiluita. E permis.

Aici a trăit şi a pictat un maestru. Opera sa a făcut ocolul lumii; o găsim în colecţii particulare şi în muzee (la  Paris în Muzeul Orsay, Luvru, Marmottan, Jeu de Paume, Orangerie, la Rouen, Lyon, New York, Washington, Chicago, Kansas – City, Oregon, Berlin, Viena, Boston, Moscova, St. Petersbourg,  Sao Paolo, Tokyo, Copenhaga, ETC.)

Tot aici a crescut găini! Cu un moţ cât o perucă! Lângă casă, la o cuvenită distanţa, este o curte de păsări.

În apropiere este cimitirul  cu modestele morminte ale pictorului şi familei sale.

Dacă pe alte continente nu îi puteam vedea tablourile, mai rămânea să le găsim alături de acelea ale iluştrilor săi contemporani în Muzeul Orsay din Paris. Despre care voi povesti în episodul următor.

Citeşte şi:

Pe urmele lui Monet (1) – Coasta normandă

Pe urmele lui Monet (3) – Musée d’Orsay

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.