Plimbare prin Perigord (3) – Stânca Saint-Christophe

Plimbare prin Perigord (3) – Stânca Saint-Christophe

Troglodiţii

Cândva, acum câţiva ani (numai vreo 44), când doamna (tovarăşa – apropos, cum Dumnezeu să fie tovarăş un profesor cu un elev?) de biologie vedea că toată clasa era cam pe dinafară, ne apostrofa:

– Troglodiţilor!

La vremea aceea ştiam numai că aceasta “dezmierdare” nu e de bine şi că ar fi sinonimă cu “sălbatici”. Iar noi, dimpotrivă eram cam mototoli.

Într-o bună zi de iunie 2011 m-am întâlnit nu cu troglodiţii ci cu urmele civilizaţiei lor; e mult spus  “civlizaţie” dar “seminţe de civilizaţie” sună ciudat deşi cam aşa s-ar putea caracteriza modul lor de viaţă.

În Perigord am mers pe valea râului Vezere, numită Valea Omului, pentru că acest ţinut a fost populat din foarte vechi timpuri, de acum 500.000 de ani. Cel mai mare număr (din lume) de situri ocupate şi decorate de omul preistoric se află aici: din paleolitic şi până în evul mediu troglodiţii, locuitori ai peşterilor şi adăposturilor săpate în stâncă, au lăsat numeroase mărturii la Roc de Cazelle, Belves, Brantome, Le Conquil, Laugerie Basse.

La Tursac este un sat trogloditic locuit până în secolul al XIX-lea, cu o biserică săpată în stâncă, iar la Peysac-le-Moustier se află Fortul trogloditic Saint-Christophe. Cercetările arheologice au dezvăluit că el a fost locuit temporar de vânătorii-culegători seminomazi, cu 55000 de ani în urmă, iar din neolitic până in1588 – când a fost distrus în războaiele religioase – a fost ocupat tot timpul de populaţii stabile. În secolul al-X-lea, un episcop din Perigueux a edificat aici o fortăreaţă, pentru a-i proteja pe localnici de invaziile distructive ale vikingilor.

Apă, piatră şi oamenii

Raul Vezere a avut o mare lucrare în stâncă, începută acum 60 de milioane de ani – a săpat cinci terase.

Pe o lungime de un kilometru şi la o înălţime de 80 de metri de la râu şi şosea, o loggie adâncă săpată de rău a constituit locul ideal pentru o amenajare compusă din: locuinţe (se văd în stâncă găurile unde erau fixate bârne), abator, grajd, afumătoare, seif, cetate, biserică, post de veghe, fierăria, cariera de piatră, sala de arme, bucătărie, închisoare, un mormânt din epoca bronzului şi o grotă, la final, unde oameni preistorici sunt atacaţi de un urs.

Broşura primită de la Centrul turistic, panourile cu imagini, cele două machete, troliile şi macaraua în stare de funcţionare ajuta la descoperirea unor detalii importante. Dimineaţa se fac demonstraţii destinate coborârii şi ridicării celor necesare. Mai departe, vei descoperi că nişele din peretele de stâncă sunt foste dulapuri, inelele fixate de plafoane servesc fie la atârnarea lămpilor cu ulei, fie a animalor pentru tranşare, nişele din “duşumea” erau folosite pentru depozitarea alimentelor, o mică bolta săpată în biserică îi marea acustica.

Imaginaţia este stimulată să reconstruiască o viaţă aspră, într-un loc aproape inaccesibil, dar organizat, asigurând supravieţuirea unei colectivităţi. Situl este mult mai mare, nu este încă amenajat în întregime şi nu se ştie dacă piatra de calcar pătrunsă de umezeală o va permite.

Într-o oră am trecut pe sub bolta stâncii prin toate “încăperile” sale, privind din când în când valea unde pe apa limpede se plimbau bărci. M-am gândit la câtă frică şi însingurare au cunoscut oamenii până când au devenit popoare, cu teritorii aparate de armate!

Faţă de viaţa din peşteri locuinţele troglodite mărturisesc un măreţ progres în primul rând în dezvoltarea gândirii, îndemânării şi ingeniozităţii omului. Aşadar, pe scara civilizaţiei, troglodiţii au reprezentat o treaptă importantă şi merită un loc de cinste. Cu toate acestea, m-am bucurat că nu am trăit atunci.

Ne-am întâlnit cu nenumărate grupuri de copii şcolari şi preşcolari în aşa de multe locuri încât ne-am întrebat, cu mentalitatea noastră de a învăţa mai mult din cărţi decât altcumva, când mai fac ei ore, până când ne-am dumirit că mai ore ca acestea (în aer liber, cu documentul în mână, păşind pe locurile respective, de istorie, artă, natură) nu există!

Ei bine, copiii francezi se pot mândri că au fost troglodiţi şi că de aici, din Perigord, s-a dezvoltat o ţară frumoasă şi înfrumuseţată, harnică şi puternică.

Doamna de biologie ştia precis ce înseamnă “troglodit”; în anumite privinţe cred că avea dreptate…

Bine de ştiut

Mai multe detalii despre Roque Saint Christophe aici.

Localizare – între Les Eyzies şi Montignac – Lascaux

Tarif – 7,50 euro/pers.

Tot în zonă: Le Gouffre de Proumeyssac, Maison forte de Reignac

Şi pe valea Loarei se pot vedea aproximativ 200 de situri trogloditice locuite începând cu evul mediu, labirinturi subterane, ferme (aproape de Azay-le-Rideau – www.troglodytedesgoupillieres.fr) reamenajate; sate (Rochemenier – aproape de Saumur, Angers, Doue-la Fontaine), locuinţe, pivniţe, adăposturi subterane, transformate în restaurante, galerii de artă (Carriere de Vignemont-Loches), ciupercării, hoteluri. În Picardie, aproape de Amiens, la Naours, este un oraş subteran (www.grottesdenaours.com). 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.