Plimbare prin Perigord (4) – La maison forte de Reignac

Plimbare prin Perigord (4) – La maison forte de Reignac

Casa fortificata Reignac

Numită şi Castelul Faleza sau castel trogloditic aceasta construcţie medievală (sec. XIII – XIV) este foarte aproape de Tursac, Stânca Saint-Christophe (3km), Le Moustier (1,5 km) Les Eyzies (10 km), pe aceeaşi vale a Vezerei, pe D 66. Faţada din piatră gălbuie, specifică locuinţelor din zonă, este încastrată în stâncă; nimic nu trădează impresionantele săli subterane şi aeriene săpate în piatră. În vremurile tulburi când drumurile şi pădurile erau pline de răufăcători o locuinţă singulară, fortificată, mohorâtă şi neatrăgătoare era un mijloc sigur pentru un nobil de a-şi proteja familia şi bunurile. Am avut impresia (falsă) ca stânca se sprijină pe casă şi nu invers.

Muzeul torturii:  brrr… ce loc al groazei!

Am avut noroc că se închidea la 18,30 (în iulie şi august la 19,00 chiar), căci altfel am fi ratat-o; după ce am coborât de la Roca Saint-Christophe distanţa mică şi orarul au fost de partea noastră.

Nu am intrat direct în casă; trecând pe la bileterie şi print-un butic am fost invitaţi să vizităm (gratuit) Muzeul Torturii. Ocolisem acest gen şi la San Marino şi la Carcassonne şi în alte locuri, dar, de data aceasta, mi-am înfrânt repulsia şi am văzut cele aproximativ 60 de instrumente destinate torturii şi execuţiei capitale, însoţite de pupitre explicative, gravuri şi tablouri din epoca fără de care unele „instalaţii’ erau de neînţeles.

Se dovedea că ingeniozitatea umană care a dus la progres s-a manifestat şi în direcţie opusă, spre suprimarea vieţii fie că pedeapsă, fie ca metodă de a obţine informaţii sau, a domina prin frică. În evul mediu pedepsele se executau în piaţa publică; beţivii închişi într-un butoi, cu o mască de porc pe capul lăsat afară, oameni închşi în cuşti aşezate pe sol sau suspendate; pe un fel de pătuţ din lemn, bine legat, cineva care trebuia să recunoască ceva suporta ca o capră nemâncata şi nebăuta câteva zile să îi lângă tălpile, date cu sare, până la os şi… recunoştea chiar dacă era nevinovat; scaune cu cuie, un fel de carcasa din metal, de forma aceleia în care au fost găsite mumiile, prevăzută cu nişte ţepuşe ascuţite care, la închidere intrau adânc, nu atât cât să provoace moartea pe loc (treceau două zile de urlete), tot felul de cleşti şi instrumente tăioase, ghilotină şi multe altele, brrr… ce loc al groazei!

Casa săpată în stâncă

Am intrat în casă; descoperită din întâmplare (nişte lucrări de terasament) în 1952 ea a fost studiată de arheologi şi cercetători timp de 50 de ani pentru că s-au găsit aici unelte, obiecte casnice, podoabe, suliţe şi alte urme ce demonstrează că locul a fost ocupat de oameni preistorici acum 20000 de ani. Vizita a început cu acest trecut ale cărui mărturii expuse în vitrine sunt luminate discret, un mic muzeu arheologic..

Când am intrat în bucătăria cu ceaun deasupra focului, vase de aramă şi ceramică se auzeau,  zgomote specifice unui loc în care se găteşte; la fel, în sufragerie, se auzeau clinchete de pahare, tacâmurile atingeau farfuriile, acestea se atingeau unele de altele; folosirea sonorului pentru a reda o anumită atmosferă a fost o surpriză foarte plăcută, ca şi mirosul de lemn ars prezent peste tot; parcă fiinţe invizibile şi-ar fi dus viaţa obişnuită. Într-un şemineu săpat în perete de piatră am descoperit un butuc fumegând.

De aceea poate, pentru evacuarea fumului sau folosirea lui  (afumătoare) într-un salon un fel de tunel oblic lung traversa plafonul, ca un fel de horn; probabil că ploaia sau ninsoarea nu intrau. Dar frigul?

În sala de onoare, salonul de studiu, sala armelor, dormitoare, capela, mobilier sculptat, statuete, tablouri, farfurii decorative, trofee de vânătoare, animale împăiate, arme, armuri, obiecte de igienă personală, haine, ne-au transpus în alt timp armonizând rafinamentul obiectelor cu asprimea rece a pietrei. Sărăcăcioasa camera a servitorilor cu paie în loc de saltele şi stânca săpată oblic deasupra, închisoarea, aşa numitele „oubliettes” unde puteai închide şi uita o persoană incomodă, cămăruţa minusculă unde tinerele care urmau să se mărite şi erau aduse în casa stăpânului ca să înveţe, chipurile, una, alta – erau obligate să doarmă cu acesta chiar dacă nu le era somn – întregea tabloul făcut din contraste izbitoare. Un Reignac care purta o mască de ţap (înfăţişat într-un tablou) a fost chiar renumit pentru cruzimea sa în toate privinţele; era epoca în care feudalul dispunea de soarta supuşilor săi ca şi cum i-ar fi fost sclavi.

Piatra este prezentă peste tot, în pereţi, căi de acces, unele plafoane şi pe jos; camerele nu sunt la un singur nivel; la înălţime terasele sunt gândite ca şi ferestrele şi gurile de foc, pentru apărare. Protejată din trei părţi de stâncă, locuinţa avea numai faţada vulnerabilă. Deasupra celor treisprezece camere sunt grote locuite cândva de oamenii preistorici. De acolo se văd răul şi împrejurimile.

Cumpărată în 2005 de un pasionat cunoscător al evului mediu casa fortificată a devenit un interesant muzeu privat iar amenajarea interioarelor este perfectă. Mai multe detalii puteţi găsi pe site

Taxa de intrare 7,50euro/pers.

Alte atracţii în zonă:

Le Gouffre de Proumeyssac

Roque Saint Christophe

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.