Un orăşean scăpat la ţară, varianta de iarnă

Un orăşean scăpat la ţară, varianta de iarnă

Orăşenii din LumeaMare evadează din nou în natură, în tabăra de echitaţie Piatra Şoimului / Sólyomkő lovastábor. Şi se întorc de acolo cu poveşti cu zăpadă, ceaţă. săniuş, cai, câini şi urări în multe limbi!

DIN NOU LA DRUM!

Evadarea aceasta, ca şi cea din vară, nu a fost plănuită. Am cedat pur şi simplu unui instinct, unei dorinţe de a mă odihni şi de a reveni într-un loc din natură care mi s-a cuibărit pur şi simplu în suflet şi de care îmi era dor. Eu sunt un orăşean get-beget şi nu ştiu dacă aş putea fi vreodată altfel. Ba mai mult de atât, cu iarna şi frigul nu am o relaţie prea bună. De aceea, în anotimpul rece prefer să intru într-o stare de hibernare şi să-mi ţin banii pentru zile mai călduroase, în care pot savura natura la întreaga ei „capacitate”. Dar ceva a fost mai puternic de atât aşa că pe 26 decembrie eram cu toţii în maşină, cu mic cu mare plus un câine. Şi abia aşteptam să ajung! Dacă până la Braşov zăpada abia se vedea, în urme vagi pe culmi, după Miercurea Ciuc ne aşteptau brazii bătrâni ce străjuiesc neclintiţi şoseaua, încărcaţi de zăpadă. Iar imaginea copacilor plini de zăpadă a rămas cu noi tot timpul!

UNII CU LENEA, ALŢII CU MIŞCAREA

Cele 7 zile petrecute acolo au trecut fără să îmi dau seama şi fără să fac eu personal nimic deosebit. Nici măcar de călărit nu am călărit decât o dată – frigul care mi-a intrat în maxim 15 minute în oase m-a făcut să renunţ la alte încercări. Dar am profitat de linişte şi de căldura sobei cu lemne pentru a citi şi pentru a recupera ceva ore de somn restante de prin 2011.

Alex a fost mai vrednic decât mine, s-a suit pe cal în fiecare zi, a pozat tot ce se putea poza, a făcut grătar cu păstrăv proaspăt, afumat local de Zoli, a stat mai mult ca mine pe afară.

Petra a bătut recordul, călărind la rândul ei, jucându-se pe piste de săniuş improvizate pe orice mică înclinaţie, alergând împreună cu Lizzy, construind oameni de zăpadă, învăţând să meargă cu sania trasă de husky şi alte multe bucurii specifice copilăriei.

Lizzy, pentru că şi ea face parte din familie, a avut cel mai încărcat program, cu joacă şi emoţii pe măsură. A trebuit să facă faţă unei primiri nu tocmai prietenoase în rândul căţeilor casei dar şi-a făcut în cele din urmă prieteni. A alergat mult prin zăpadă, s-a jucat de-a fugăritul cu mânjii deja mărişori acum, a gustat frecvent din bălegar, ne-a însoţit peste tot pe unde am mers şi a apărat cu destoinicie casa pe timpul nopţii. La întoarcere a avut nevoie de două zile pentru a-şi reveni, nu ştiu dacă a fost bolnavă de la ceva, epuizată sau pur şi simplu melancolică…

Dar nu am terminat încă, aşa că să nu ne amintim de întoarcere!

VIAŢA LA FERMĂ

Orăşenii au aflat ce înseamnă uneori seceta şi au plecat la adus apă pentru cai de la pârâu, cu căruţa – îngheţând atât de tare încât au ales să vină înapoi pe jos, pentru a se încălzi.

Orăşenii s-au spălat cu apă încălzită pe plita sobei şi au savurat o raţă grasă a cărei soartă a fost să devină o supă delicioasă şi o friptură fragedă pe varză. Orăşenii au căutat urme de animale prin zăpadă şi, spre fericirea lor, cele de urşi sau de lupi nu au apărut.

S-au plimbat cu sania trasă de cai ce şi-a găsit sfârşitul în mijlocul pădurii, după aproape 100 de ani de viaţă. O alta va fi construită pentru alţi orăşeni care vor mai ajunge să se bucure de lucrurile simple de care viaţa în metropole îi privează.

Orăşenii s-au bucurat de natură, cai, aer, zăpadă, ba chiar şi de ceaţă.

Nu o să credeţi dar singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost televizorul. Din punctul meu de vedere aş fi preferat să nu îl văd aprins în cele câteva zile pe care le-am petrecut acolo. Dar lumea se vede altfel din punctul în care eşti izolat şi toate prostiile derulate pe ecran, culminând cu alimentarea statutului de „vedetă la stână” a lui Gigi pe toate posturile posibile, nu m-au făcut decât să râd cu poftă. Şi mi-au reconfirmat că nu pierd nimic pentru că acasă nu mai deschid televizorul decât pentru canale cu animale, natură, travel sau culinare.

LA MULŢI ANI 2012!

Trecerea dintre ani ne-a prins într-o formulă multinaţională. Am stat în jurul unui superb foc de tabără apoi am ciocnit la ora 12:00 a României, am ciocnit la ora 12:00 a Ungariei şi, dacă vecina noastră englezoaică nu ar fi fost răpusă de somn, am fi ciocnit şi la ora Marii Britanii. Nu ştiu când trebuia să fie ora Japoniei, dar de la japonezul aflat în voluntariat la fermă am încercat o vreme să ţinem minte cum se spune La Mulţi Ani. N-am reuşit. Din „degustările” zilnice de palincă sau vin am memorat totuşi că la „noroc” se spune 乾杯, adică kanpai.

Prima zi din an ne-a găsit ascultând poveşti fascinante despre viaţa şi dresajul cailor sau despre istoria celor care se dovedesc a fi în continuare un popor iubitor de cai. Am visat că voi reuşi şi eu în cele din urmă să cunosc acest animal şi să pot pleca în şa undeva prin lume… dar despre visul ăsta nici nu îndrăznesc să vă povestesc, aşa de îndepărtat îmi pare.

Să ciocnim totuşi pentru vise şi pentru un an în care să fim mai aproape de natură! Noroc, egészségedre, kanpai, cheers! Şi odihnă plăcută, de oricâte ori aveţi ocazia, într-o lume a vitezei şi a nebuniei e nevoie şi de aşa ceva!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent studiază artele plastice și fotografia, iar când rămâne timp mai scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.