Odiseea primei înmatriculări sau bătaia berbecului cu autorităţile

Odiseea primei înmatriculări sau bătaia berbecului cu autorităţile

Intro

Se petrece luni, 4 august… oraşul meu de baştină: Râmnicu Vâlcea.

Merg eu voioasă şi curajoasă la poliţie, să mă apuc să înmatriculez mobra1 proaspăt achiziţionată din Germania pentru a putea debuta în legalitate pe drumurile patriei.

Găsesc – mare surpriză plăcută, că în acelaşi birou se află şi ghişeul unde trebuia să depun actele şi cel unde trebuia să obţin ştampila şi ok-ul cum că n-am amenzi şi impozite neplătite. Mă duc la doamna cu ştampila, zâmbăreaţă toată, îi zic una-alta… Ea: aveţi amendă neplătită, 84 lei. (RATB-ul. Spiritul civic mă eludase într-o zi).

La fel de zâmbăreaţă zic da, ştiu, plătesc. Buuun, ia doamna actele să se uite pe ele… când colo: ştiţi, traducerea de pe factura de Germania e greşită, aici figurează că aţi cumpărat motocicleta în 2007. Trebuie să refaceţi traducerea.

Calculez eu cât m-ar costa asta în timp, eu având fix o zi de concediu, scumpă mie, dragă şi importantă,  ruptă de la guriţa distracţiilor mele viitoare, ca să efectuez toate operaţiunile. Asta însemna să depun actele până în ora 14, altfel iar zi de concediu, iar deplasare la Vâlcea, complicat.

Zic, nu e bine, altă varianta avem?

Da, sigur, plătiţi impozit pe anul trecut (20, 30 de lei? Pfui, o nimica toată!!). Accept. Când ce să vezi, scoate doamna un ditamai PV-ul şi-mi meştereşte o amendă de toată frumuseţea că n-am declarat utilajul în termenul legal… bla-bla. Foarte tare frate, m-a amendat pentru că o chioară de traducătoare a văzut din 8… un 7. Asta e, n-am timp de prostii să mă cert cu ea să-mi apăr integritatea.
La fel de zâmbăreaţă o întreb care e pasul următor.

Păi mergeţi dvs şi plătiţi 30 de lei la cec, taxa de bla-bla, veniţi apoi cu proprietarul apartamentului să dea declaraţie că e de acord să înmatriculaţi vehiculul pe adresa lui. Oups. Nu-i bai, îmi zic eu, în taxi spre CEC, dau telefon la tata, rezolv. Numai că îmi răspunde mama. (Apropo, trebuie să vă zic odată discuţia mea cu mama în momentul în care am anunţat-o că am motocicletă).

Unde-i tata? A plecat. Unde? Nu se ştie. Telefon n-are după el. Au.
Cu optimismul încă în floare mă duc, plătesc, între timp apare tata, stabilim să ne întâlnim la poliţie… hop în taxi, ‘napoi, gata! A semnat dragul de el, deşi scria acolo ceva de genul că e solidar cu mine în ceea ce priveşte amenzile. A fost curajos din partea lui.

neinmatriculata. Inca.

Actul I

Teancul de acte pregătit, de la rar, de la Germania, taxe plătite, RCA, tot, rânjetul mare pe faţă, mă aşez la ghişeul unde trebuia să le depun. Durează un pic până ajung la nenea poliţistul, se uită… îmi cer scuze pentru dezordinea din hârtii.

El se mai uită odată şi zice, ca răspuns la scuzele mele: nu-i nici o problemă, că oricum nu puteţi să o înmatriculaţi. De ce?!?!!?!

Că n-am datele mele trecute pe nu ştiu care fişă, pe cartea de identitate a vehiculului, parcă (vă rog să nu uitaţi că eram la prima mea înmatriculare) şi că să-i dau plăcuţele.

Păi care?

Păi alea cu care a venit de la Germania.

Păi nu le-am văzut. A venit fără.

Nu se poate don’şoară, nu vedeţi ca pe brief2 e trecut numărul de înmatriculare de Germania?!?

Eu belesc ochii, văz ceva litere şi cifre, şi neabătută în dorinţa mea de a pleca de-acolo cu număr la motoretă, zic, bun, şi acum ce trebuie să fac, că eu numere de Germania să vă aduc vouă, n-am.
Mergi matale la notar, dai declaraţie pe proprie răspundere că nu le-ai avut, şi cum ai adus motorul în ţară, şi vii ‘napoi. Deşi el nu crede că mai apar în aceeaşi zi. Mă rog, n-a cunoscut mulţi berbeci la viaţa lui, înseamnă.

Bun. Dau telefon la prietenul care mă ajutase să transport motorul în ţară, îi povestesc că uite ce-mi cer ăştia, stabilim noi doi că dacă e ceva îl sun înapoi şi înţelepţi nevoie mare hotărâm că trec datele de la firma lui de transport, ca să meargă mai repede.

Sar în taxi, sar la notar, sărumânuşiţele la o secretară, îi explic, să vedeţi, sărumâna, mă cam grăbesc, mă puteţi ajuta…

Să vedem ce putem face. Şi începe: vă trebuie numele şi datele de identificare ale firmei, numărul maşinii cu care aţi transportat, şi data şi vama prin care a intrat. Ok, îmi zic, nimic mai simplu, îl sun pe prietenul, şi le aflu. Începusem deja să trepidez că era deja ora 12 fără. Secretara mi-a promis că mi le face până la ora unu. O aglomeraţie de nedescris la notar. Na, acuma, trebuie să reuşesc. Cumva. Şi încep să sun la românul cu transportul. Şi sun. Şi sun…. şi sun…mai sun ceva…217 telefoane mai încolo, după ce deja îmi venea să mor de nervi, răspunde, îmi dă datele, fug cu ele în dinţi la secretară, ok, rămâne să iau declaraţia la orele 13.

Mai aveam ceva vreme, dau o fugă să mai fac nişte copii xerox şi iau o cutie de bomboane pentru secretara de la notăriţă, că deh. Paranteză: a fost cea mai bună investiţie pe ziua respectivă.

Mă întorc pe la unu fără ceva la biroul ei, mă fâţâi un pic pe la uşă, într-un final iau declaraţia pe care scria negru pe alb că declar aşa şi pe dincolo, cunoscând prevederile codului penal pentru mărturii nesincere. Eh. Tot o firmă de transport mi-a adus motorul, mai contează care? Semnez.

Actul II
Zbor într-un taxi, mă duc la poliţie, găsesc buluc de oameni la ghişeu, era vreo 13:30, şi reţineţi, până în ora 14 trebuia să predau hârtiile ca să pot lua numerele în aceeaşi zi, da? Îngroş zdravăn obrazul, le zic că am mai fost la coadă şi dimineaţă, mă bag în faţă, şterg transpiraţia de pe frunte, predau actele şi începe dl. poliţai să se uite pe ele.

Ridică o sprânceană.

Mai ridică odată.

Mă întreabă: ce maşină e asta cu care aţi adus motocicleta? Mercedes Sprinter. Sigur? Sigur, că doar am văzut-o cu ochii mei. Pentru că din aia dădusem jos motoreta.

El: mda. Ştiţi, la data la care figurează că a trecut prin vamă pe declaraţia dvs, avea numerele radiate.

Io, şoptesc mic şi galben:

…păi da, că ştiu ce le-a schimbat dup-aia…. fac rost de număr nou dacă e nevoie…

 Aiurea. Nu merge asa! Nu, domnişoară, trebuie să refaceţi declaraţia. La 13:45.

Şi nu mai pot să iau numere azi, nu?

(Încă o zi de concediu pierdută pentru acte. Ca să înţelegeţi, eu în concediu nu fac nimic altceva DECÂT concediu de odihnă, nu treburi administrative, nimic. În sistemul meu de valori nu încăpea ideea de a pierde două (2) zile pentru acte.)

La care el îmi spune – aspect pe care nu l-am mai verificat, eu nu ştiu să fie corect, dar nu i-am mai cerut informaţii suplimentare: că oricum, la motociclete nu puteaţi în aceeaşi zi.
Dar (mărinimos poliţaiu’), dacă veniţi până în 14:30 şi-l vreţi pe-ăla de acolo (îmi arată un număr în galantar), rezolvăm.

Sun la omul cu transportul, îi spun că-mi trebuie neaparat datele corecte ale firmei de transport care într-adevăr mi-a adus motorul în ţară, înjur birjăreşte, ce dracu’ mint acum la notar ca să schimb declaraţia?! Într-un hal de nervi şi uşor îngrijorată (care-or fi prevederile alea în codul penal pentru mărturie nesinceră?), sar în taxi, ajung la notar, aceeaşi secretara – aia cu ciocolăţica de mai devereme (face ochii mari la mine) şi încep….
…moartea căprioarei. Academia de teatru si film. Mici copii pe lângă mine. O conving. Anulăm declaraţia cealaltă, prin rupere, şi facem una nouă, altă firmă, altă maşină, aceeaşi dată, aceeaşi vamă.

Cortina

Zbor întins cu taxiul la poliţie, ultima şansă. Mă bag în faţă peste puhoiul de lume, că deja ştiam mişcarea, eram de-a casei. Prezint documentele. Beleşte ochii poliţaiu’, păi… domnişoară, ce se întâmplă aici? Ăsta e alt nume de firmă!?

Zic, să ştiţi că aceeaşi surpriză am avut-o şi eu. Iar moartea căprioarei, mai puţină dramă, performanţă demnă de Oscar, culmea… Acceptă!
Mă mai întreabă o dată, arătând spre numărul din galantar (era pus pe-acolo pe-un dulap, la vedere, probabil îl rezervase vreo beizadea şi apoi îl abandonase):

Sigur îl vreţi pe ăsta??

I-am mărturisit din adâncul sufletului: În acest moment mi se pare cel mai frumos număr din lume.

Şi aşa, după 9 declaraţii, plătit taxe fără număr şi amenzi meritate şi nemeritate, 30 de taxiuri, 315 telefoane, alergătură, zâmbete şi bomboane, 2 kile de transpiraţie, am devenit fericita posesoare a numărului pentru prima mea motocicletă: VL-28-ATV.

__________________________________________________________________

1 motoretă, motocicletă. Nu vă zisei deja aici?

2 actul de la Germania care dovedea că n-am furat mobra.

PS: orice asemănare cu fapte, motociclete sau declaraţii reale este pur întâmplătoare.

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.