“Auzi, ne-a invitat Tudor să mergem prin Sibiul meu baroc, nu vrei să mergi tu, că eu sunt în tabără…” îmi zice Roxana când eram încă în Deltă.

Stau un pic, scarpin creştetul capului şi mă gândesc… îh, păi eu în Sibiu am fost de nşpe ori… apoi mă redresez: da, dar e imposibil să nu găsesc ceva nou şi despre care să nu fi ştiut dinainte. Mă rog, m-am fasolit un pic, mi-am cerut voie la joacă de la muncă, ce să mai, am zis că merg.

Cred că a fost una dintre cele mai bune decizii luate anul ăsta.

Sibiul meu

Astfel am văzut cu alţi ochi porţiuni din Sibiu pe care le ştiam bine, şi am mers pe străduţe pe care fără un ghid ca Răzvan Pop nu aş fi ştiut veci pe lângă ce trec. Iniţial, sâmbătă dimineaţa am început lângă liceul Brukenthal şi am încercat să iau notiţe după ce povestea Răzvan. Aiurea, m-am tot simţit ca studentul care urma să pice la examen: omul e o enciclopedie de istorie, artă şi arhitectură, şi ne-a povestit de la legende până la fapte istorice şi de la stiluri arhitectonice până la care ucenic al cărui meşter a făcut sculpturile de la Casa cu Cariatide, de exemplu. Cred că o să încerc să revin cu un articol mai detaliat despre minunile astea din Piaţa Huet, Piaţa Mică, Piaţa Mare a Sibiului, despre Casa Calfelor şi turnurile de pe zidul de apărare al cetăţii, minuni pe lângă care tot trecem în vizitele noastre prin Sibiu. N-o să fie nici a suta parte din cât ne-a povestit Răzvan, dar ca să înţelegi ce zic, ar trebui să îl asculţi pe el.

După lunga plimbare prin soarele care într-un final a ajuns să ne cam zăpăcească, am ajuns şi la locul unde urma să mâncăm de prânz. Spre marea mea încântare a fost vorba de pivniţa de vinuri Weinkeller care tocmai ce-mi fusese recomandată de un prieten înainte să plec la Sibiu. Mâncarea bună, berea rece. Păi ce să mai vrei altceva?

 Un pui de somn de după-amiază. Atât.

Bun şi ăla. După care, trezirea, încolonarea, toată lumea pe biciclete, mergem la muzeul Astra. Mare bucurie, că tot nu mai fusesem. Da, în toate vizitele mele de prin Sibiu, niciodată până acum n-am ajuns la Astra.

Dar stai să vezi comedie, că nu despre Astra vreau să zic aici (decât că musai data viitoare mă duc între orele de program când sunt deschise căsuţele).

Nu bre. Ci… biciclitul.

Ia de imaginează-ţi: apuc să mă dau rotundă la toţi cum că stai-să-vezi-cum-am-eu-motor-şi-mă-plimb-cu-el. Nimic deosebit până acuma, că vorba aia, de lăudat suntem buni toţi.
Dup-aia, mă sui pe bicicletă şi pornesc cu mare avânt: drept ca şarpele. Ratez cu graţie o maşină în parcare, pedalez. Parcă merge treaba. Asta până la prima pantă mai serioasă. Nota bene: sucitul cu îndârjire de manşonul drept bicicletei nu produce neam aceleaşi efecte ca la motocicletă. Descălecat, mers pe lângă. Nici la coborât nu mi-a fost mai uşor, că se derula decorul pe lângă mine mai repede decât mi se părea mie confortabil. De pietriş ce să mai zic…
Întru apărarea mea o să zic că nu am mai mers pe bicicletă atâta din liceu sau din facultate sau vreo altă era la fel de îndepărtată ca astea două, dar că mi-a plăcut teribil şi am fost încântată că m-am descurcat totuşi.

(Motociclista vieţii…)

Aşa, pe seară (seri), am ajuns întru relaxarea spiritului prin niscaiva cluburi: Oldies şi Vintage. Dacă te duci cu oamenii potriviţi, distracţia e garantată. Nu pot să-ţi zic decât că am avut aşa: moldoveanul zburător, dans sincron şi am învăţat un cuvânt nou: Glenlivet.

Duminică dimineaţa înainte de plecare am mai fost încă o dată şi prin muzeul Brukenthal, şi din nou am admirat galeria de artă românească. Cred că secţiunea respectivă e cea care îmi place cel mai mult din muzeu. Am aflat de la Dr. Dana Roxana HRIB cât e de greu să faci dintr-un muzeu un brand. Incredibil cât de greoi se mişcă lucrurile la noi… Am plecat cu nişte ciocolată Brukenthal în buzunare.

Că tot veni vorba de ciocolată, mai zic una şi apoi te las cu pozele:

Oamenii

 Deşi mi-e ciudat să recunosc, m-am bucurat că n-am mers cu mobra la acest eveniment: am mers în schimb cu maşina, un Citroen destul de încăpător, confortabil şi foarte potrivit cu ideea drumului: aceea de a ne mai cunoaşte şi împrieteni până în Sibiu… treabă care s-a şi întâmplat.

Am cunoscut mulţi oameni faini, interesanţi sau puţin zărghiţi, după caz. Dacă pe Chinezu , Vlad Dulea , sau Cezar poate îi mai ştiam de pe la Poveşti în Lumea Mare, pe restul nu.

Am avut însă plăcerea să îl ascult pe Eugen Luchianiuc  povestind despre cum organizează în Republica Moldova bloggerii întâlniri cu autorităţile sau figurile politice de pe la ei şi cum se desfăşoară întâlnirile astea. Eugen ne-a adus bomboane Bucuria , despre care eu habar n-aveam… Trebuie să mai ies din casă! Eventual cu direcţia Chişinău, că tot n-am fost pe acolo.

I-am cunoscut pe Bogdan  (omu’ e dus cu pluta. Şi la propriu şi la figurat), Vali Petcu, Sebastian Bârgău , Ovi Sîrb , Daniel Bălţat de la  Image Art, căruia îi mulţumesc în mod deosebit pentru lecţia de fotografie nocturnă de vineri seara, Răzvan Baciu  care ne-a dus repede şi în siguranţă de la Bucureşti la Sibiu şi retur (mulţam!), vedeta grupului- Mikey de la Doza de Haş  pe care îl urmăreau (alergau) fanii cu pancarte prin tot oraşul şi-l pândeau la intrare prin muzee, Alex căruia am zis că îi fac eu fanclub de data asta, Dragoş Asaftei  care face poze faine şi medieşanul Mircea . Le-am cunoscut şi pe fetele Elena Cîrîc , Corina Săftescu, Corina-Maria Scheianu, Anne Marie  care nu stă sub nici o formă la pozat, colega de cameră Anca Spătariu şi Denisa sau Andreea, cu care nu prea am apucat să povestesc, din păcate.

 Nu în ultimul rând, mulţumiri gazdelor, Tudor şi Diana, care s-au dat de trei ori peste cap şi au organizat treburile de aşa manieră că ne-au făcut şederea la Sibiu extrem de plăcută.

 Dacă am uitat pe cineva rogu-vă să mă trageţi de urechi.

LE: pentru că nu m-a tras ea de urechi, trebuie să mă trag singură: tocmai pe Liliana o uitasem!!! Ru-şi-ni-căă! Mă ierţi?? Viu pe la tine cu cadou de casă nouă şi cu ofrande! 🙂

 Parteneri

Prin Sibiul Meu este un eveniment realizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi cofinanţat de Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu în cadrul programului Sibiu Baroc Update.

Parteneri principali: Citroen România, Autonom inchirieri masini şi Ibis Hotels Sibiu.

Mulţumim pentru susţinere: CNM Astra, Muzeul Brukenthal, Ivelo Sibiu, şcoala de fotografie Image Art, pivniţa de vinuri Weinkeller, Pardon Cafe Sibiu, Atrium Classic Cafe

 PS:

 Foarte posibil ca în două săptămâni să fiu din nou la Sibiu. Nu vreau să zic nimic cu asta, numa’ mă laud.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!