3 ani de LumeaMare
Iată că s-au făcut 3 ani de când plecam la drum cu timiditate, emoţie, exaltare şi o uşoară teamă de necunoscut. Ce s-a întâmplat în aceşti ani am povestit, cred că destul de bine, în discursul meu de aici. Aşa că nu mă mai repet şi nici nu intenţionez să îţi aduc o lacrimă în colţul ochiului pentru că e dublă sărbătoare, precum spuneam, şi am atâtea altele să îţi spun, legate de ceea ce urmează.
Voi face doar o oprire în prezent, pentru un bilanţ foarte scurt în cifre, că tot vorbeam că nu contează cifrele mai deunăzi, în Aşteptările unui travel blogger .
Am adunat până în această minunată zi
2181 de articole
şi
9730 de comentarii
E mult, e puţin? E mult dacă numeri orele şi ezitările, facerile şi refacerile, zilele şi nopţile, călătoriile şi peripeţiile. E puţin dacă ştii cât mai ai în suflet, cât de mult ai încă de spus şi de împărtăşit. Aş vrea să număr oamenii pe care i-am inspirat, numărul ăsta chiar m-ar motiva dar, după cum ştiţi, puţini ies la lumină, mulţi rămân în umbră. Dar ştim că există, că sunt acolo şi ne citesc, din când în când mai primim câte un mesaj care ne umple de emoţie. Aş vrea să ştiu că am supărat sau dezamăgit cât mai puţini, dar nu suntem atât de visători încât să nu fim conştienţi că se întâmplă şi asta.
Când am pornit la drum eram puţine bloguri de călătorie. Am început să adunăm oamenii care aveau aceeaşi pasiune la Poveşti din LumeaMare. Între timp blogosfera de travel a crescut precum Făt-Frumos şi m-am trezit că îmi e greu să mai ştiu pe toată lumea, ba mai rău, fiind mai mult decât puteam duce, am ajuns să nu mai citesc ceea ce scriu alţii, sau să nu mai interacţionez aşa cum ar fi trebuit.
Aşa că am luat epocala şi, de ce să nu recunosc, dificila decizie de a mă apuca să citesc şi să răsfoiesc blogurile de călătorie din România. Asta mă aduce la următorul motiv al sărbătorii, ceea ce trebuia să urmeze după „puncte-punctele” din titlu:
… lansăm proiectul:
22 de bloguri de travel din România, decembrie 2012
Da, ştiu că sunt mai multe bloguri decât 22 în România. Şi nu vreau să supăr sau să defavorizez pe nimeni. Dar ne-am propus să întocmim o listă cu 22 de bloguri care să îndeplinească anumite criterii şi care să fie pe lista noastra principală de lecturat, bineînţeles că nu în termeni exclusivi. Asta până în 2013 când, la un moment dat, vom reface lista.
Proiectul acesta are mai multe componente şi, în ciuda subiectivităţii lui, se va baza foarte mult şi pe aportul sau propunerile tale, ca cititor. Ştiu că nu vom putea acoperi toţi cititorii de pe net, că valoarea acestei liste nu va fi una absolută şi generală, dar nici nu vom urmări să urcăm pe tron sau să detronăm pe cineva. “22 de bloguri de travel din România” urmăreşte să mă ajute pe mine şi pe cei din echipa LumeaMare să cunoaştem mai bine comunitatea, să interacţionăm, să învăţăm unii de la alţii, să ne definim propriile preferinţe. Pentru că poftim, după ce că avem o grămadă de aşteptări, mai avem şi preferinţe! Iulian este cel care a avut primul ideea unirii tuturor bloggerilor de travel într-un grup de pe Facebook şi trebuie să spun că, dacă n-ar fi făcut el asta, poate că aş mai fi amânat momentul în care să studiez ce se mai întâmplă în ogradă. Mulţumesc Iulian!
Am preferat aşadar să renunţ la o petrecere sau întâlnire aniversară, să amân până în decembrie când, dacă astrele ne surâd, ne vom întâlni în număr mai mare.
Ce se va întâmpla până atunci?
În fiecare zi de luni LumeaMare va prezenta două bloguri de travel româneşti, însoţite de o scurtă analiză şi argumentele pentru care le-am ales. Dar, cum spuneam, nu noi vom propune blogurile ci tu, începând chiar de acum, lâsând un comentariu şi un link mai jos. Vei putea să faci propuneri în fiecare luni, dacă mai descoperi ceva nou sau crezi că am ratat ceva important. Noi vom analiza toate propunerile şi va trebui ca dintre ele să alegem, săptămânal, doar două.
Primul articol va fi luni, 1 octombrie, ultimul tot luni, 3 decembrie. La final, pe 10 decembrie, vei putea revedea toată lista, cu cele 22 de bloguri de pe listă. Iar pe 17 sau în jurul acestei date sper să ne şi întâlnim, aici mai am însă de lucru la detalii!
De ce 22?
Dacă ai făcut un calcul simplu ai văzut că sunt 10 săptămâni, 2 bloguri pe săptămână… deci?
Vor fi 22 pentru că e un număr care îmi place mie şi pentru că sunt sigură, absolut sigură că vor fi momente în care ne va fi greu să alegem. Să lăsăm aşadar puţin loc în plus, ca în jocul cu portocalele, de ce 20 şi nu 22? Să nu mă luaţi cu de ce 22 şi nu 100, ok?
Care vor fi principalele criterii pe care le vom avea în vedere?
Iată propunerile noastre:
– calitatea, relevanţa şi corectitudinea textelor. Vom prefera blogurile care conţin în pondere majoritară informaţii şi impresii personale din călătorii, care abordează temele articolelor dintr-un unghi original şi încântă prin ceva talent scriitoricesc.
– diversitatea tematică
– utilitatea informaţiilor
– redactarea în limba română (nu putem lua acum în calcul şi blogurile care sunt scrise exclusiv în alte limbă)
– relevanţa şi calitatea fotografiilor
– frecvenţa actualizării şi vechimea – să fie actualizate periodic, cel puţin un articol pe săptămână, să aibă minim 1 an de existenţă
– transparenţa din punct de vedere al autorilor sau echipei. Să nu fie un blog anonim sau blogul unei agenţii de turism sau al unei companii care are ca activitate principală vânzarea de servicii turistice.
Tu ce criterii crezi că ar mai trebui luate în considerare? Care sunt criteriile după care îţi alegi blogurile de călătorie pe care le frecventezi? În funcţie de sugestiile tale, lista poate fi modificată, ajustată.
La final te invit să nominalizezi blogurile care îţi plac, pentru prima rundă de selecţie. E preferabil să nu-ţi propui propriul blog, dar dacă nu o face nimeni altcineva şi ţi se pare nedrept, îndrăzneşte până la urmă şi fă-o tu! E şi mai bine dacă îmi arăţi direct un articol care reprezintă cel mai bine blogul respectiv, se ştie că avem cu toţii zile proaste uneori, şi poate că dau fix de ce nu trebuie în căutările mele.
Acesta este doar începutul, sper că mă vei ierta dacă par arogantă şi atotcunoscătoare, nu sunt aşa, îmi doresc totuşi să provoc oamenii din blogosfera de travel să crească, să scrie mai bine, să câştige din asta şi să trăiască viaţa pe care şi-o doresc. Mă ajuţi să o fac?
PS: nu te impacienta dacă linkul şi comentariul tău nu apare imediat, avem un sistem de moderare! Dar dacă nu apare şi nu apare atrage-ne atenţia, să nu se fi pierdut cumva prin spamuri.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!