Înainte de a ajunge în Miyajima, trebuie să te pregăteşti pentru o călătorie în timp, cam pe vremea când războinicii ridicau primul altar pe insulă. Şi chiar dacă ai mai vizitat Japonia, Miyajima ţi se va înfăţişa altfel decât te aştepţi, vei păşi cu câteva sute de ani în urmă, pe o insulă unde totul pare încremenit în timp, de la casele din perioada Edo (1603-1868), până la oamenii ei, în majoritatea lor, vârstnici.
Oficial Itsukushima, insula din partea de vest a Mării Japoniei, este situată în nord-vestul Golfului Hiroshima. Cel mai adesea i se spune Miyajima, aceasta fiind, în trecut, numele oraşului de pe micuţa insulă. Miyajima, literalmente înseamnă Insula Altar şi face parte din Nihon Sankei (Three Views of Japan).
Am pornit spre gară în dimineaţa aceea cu cerul voalat, cu aroma ploii strecurându-mi-se sub piele şi cu raze difuze de soare. Înghesuind în geantă aparatul foto, un măr şi-o carte, am alergat să prind trenul printre oamenii zgribuliţi sub umbrele. Am găsit un loc la fereastră şi, deşi la fiecare oprire frigul se furişa printre scaune, era destul de cald în compartimente. Trenul se lăsă parcă purtat de vânt printre oraşele de provincie, printre peisajele pitoreşti de ţară cu case tradiţionale japoneze, printre câmpurile bogate de orez, tăvălite în pulbere de aur. De carte nu m-am putut atinge. Toamna japoneză m-a atras ca o himeră, ţinându-mă cu cu fruntea lipită de fereastră. Singura dorință era de a inspira cât mai mult din această toamnă de teamă să nu dispară. După două ore de călătorie într-un tren personal, am ajuns în gara mică şi intimă, Miyajimaguchi.
Am mers pe jos până în port, de unde mi-am cumpărat un bilet dus-întors pentru ferryboat de la nişte automate. M-am aşezat la rând pe o platformă din lemn, construită în stil tradiţional, şi am aşteptat, preț de câteva minute, să fim îmbarcaţi. Cele zece minute pe apă au fost o experienţă plăcută. Deşi briza era puternică şi rece, toţi călătorii, majoritatea turişti străini, se înghesuiau să facă cât mai multe fotografii. Cea mai căutată cu privirea era torii (poartă tradiţională japoneză întâlnită la intrarea într-un altar şinto, simbolizând trecerea de la profan la sacru), una dintre cele mai mari atracţii turistice de pe insulă. Şi iată, o zăresc hăt departe, ivindu-se brusc, parcă de nicăieri dintre valuri, tăcută, înflăcărată şi impunătoare, ca o fermecătoare zeiţă a mării.
Primul lucru care îţi umple privirea de cum ai păşit pe insulă sunt zecile de căprioare umblând libere printre oameni, în căutare de hrană sau odihnindu-se sub pinii ce împrejmuiesc Parcul Naţional Setonaikai. Lăsându-se mângâiate de turişti, pe lângă binecunoscuta lor gingăşie, sunt blânde şi dornice de atenţie. Sunt animale venerate în zonă, fiind considerate sacre, adevăraţi mesageri ai zeilor în religia şinto.
În Miyajima, îţi poate trece ziua pe nesimţite, fie că alegi să-ţi petreci timpul pe faleză, contemplând poarta tradiţională sau templul Itsukushima, şi el construit pe apă, lăsându-ţi senzaţia ireală că, de fapt, pluteşte pe valuri, fie că porneşti în căutare de suveniruri printre zecile de magazine care îşi înşiră marfa până în stradă: de la căprioare, porţi tradiţionale japoneze, chiar şi temple, toate în miniatură, la linguri de lemn, amulete, figurine, farfurii de toate mărimile pictate manual cu imagini simbolice de localnici.
Dacă ţi se face foame, te poţi opri tot în stradă de unde îţi poţi cumpăra la repezeală crochete, nigiri ten (pastă de peşte pe un băţ subţire de bambus, acoperită cu garnitură şi prăjită), garnisite la alegere cu felii de șuncă, stridii, creveţi, lotus, calamar, brusture, kaki furai (stridii prăjite), castane coapte sau îngheţată. Sau poţi opta pentru un restaurant cu meniu complet, de la celebrul sushi la bucate specifice zonei, okonomiaki (plăcintă japoneză cu carne de porc şi varză), stridii și peşte preparat în fel şi chip. O altă specialitate a zonei, nelipsită şi ea în orice sezon, momiji manjū, produs de patiserie umplut de obicei cu cremă azuki (varietate de fasole cu bob mic şi roşu), cu gem, cu cremă de ciocolată, vanilie sau brânză, având forma simbolică a frunzelor de arţar.
În Miyajima, sunt atât de mulţi arţari încât, la venirea toamnei, insula pare învăluită în straie colorate, în nuanţe puternice de roșu, ocru, galben, verde cobalt. Şi poate că fotografiile pot reda minuţios aceste culori, dar adevăratul spectacol nu poate fi captat de niciun fotograf. Şi cu siguranţă că și cel mai priceput meşter al cuvintelor s-ar simţi sărac în faţa dezlănţuirii voluptoase de culori, n-ar şti să-şi ticluiască mesteşugit gândurile, aşa cum nici eu nu simt că îți pot descrie totul, în amănunt. Undeva, o parte din farmec se pierde, se risipeşte printre rânduri şi doar o fărâmă din acea poveste ajunge la tine.
Dacă laşi în urmă poarta, templul, pagoda și te îndepărtezi puţin de obiectivele turistice, dacă prinzi curaj şi te strecori printre străduţele înguste, printre casele mici, printre oamenii relaxați, dacă te afunzi în sufletul micuţului ţinut, vei găsi un oraş încremenit în timp, rupt de lume, un oraş plin de istorie, cu căprioare pe străzi, cu acoperişuri din şiţă, cu femei îmbrăcate în kimono, cu mici grădini de zarzavaturi. Un oraş micuţ, cam cât Romanul de la noi, cu 2 000 de locuitori, dintre care doar 100 sunt copii, dar unde anual vin în jur de 3 milioane de turişti. Mirosind a lemn aromat de bambus, a umezeală şi a flori de kinmokuse (măslin dulce), Miyajima este „insula unde oamenii trăiesc alături de zei”.
Articol scris de Sabina Yamamoto
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
