Or fi Apusenii mici, dar o asemenea diversitate de forme de relief n-am văzut niciunde. Iar peisajele sunt absolut încântătoare, de la dealurile domoale presărate cu căpițe de fân până la piscurile înalte care te duc cu gândul la niște străjeri împietriți de curgerea necontenită a timpului. În zilele petrecute aici, cel mai mult m-am bucurat de liniște. Parcă ajunsesem într-un ținut îndepărtat în care prezența omului era pur întâmplătoare. Și eram aproape convinsă de acest lucru, dacă n-aș fi recunoscut mâna omului ridicată asupra pădurii. Cineva spunea, referindu-se la cai, că, dacă aceștia ar putea vorbi, ne-ar crăpa obrazul de rușine să le auzim părerea pe care o au despre noi, oamenii. La fel și în cazul copacilor, dacă aceștia ar avea grai, ar fi vai și-amar de stima noastră de sine. Să revenim, însă, la lucruri mai plăcute și să ne bucurăm ochii cu peisajele Apusenilor.

Aventură în Cheile Galbenei

Cheile Galbenei mi-au fost descrise ca traseu tehnic. Adică, un traseu mai dificil cu porțiuni pe care le parcurgi pe niște lanțuri suspendate deasupra apei. Suficient cât să mă facă să înghit în sec, iar imaginația mea s-o ia razna. Imediat au început să mi se perinde prin fața ochilor imagini cu niște punți metalice subțiri care se leagănă amețitor la orice pas pe care îl faci, în timp ce sub tine curg nervoase șuvoaiele înspumate. Proprietarul pensiunii la care am stat a zis că traseul e relativ ușor și că el a fost acolo cu copiii. Bun așa, mi-am zis în gând, o să mă conving singură la fața locului.

La recomandarea gazdei de la pensiune, am ales drumul cel mai scurt spre chei, adică din Arieșeni am mers spre Cobleș, pe un drum forestier destul de dificil. La un moment dat, drumul se bifurcă, dar te ghidezi după marcajul cu triunghi galben care te duce până la intrarea în chei. Drumul este pietruit pe alocuri, dar pe măsură ce urci spre pădure, devine din ce în ce mai accidentat, cu bolovani din ce în ce mai mari și cu șleauri adânci apărute în urma exploatărilor forestiere. Până și cu motocicleta a fost o aventură. Ca pasager am avut viață grea, am urcat și am coborât de pe motocicletă de zeci de ori din cauza porțiunilor dificile. Privind partea frumoasă a lucrurilor, pot spune că mi-am făcut încălzirea pentru traseul din chei. Curată pustietate prin aceste locuri și o liniște de îți țiuie urechile. Și timpul se scurge altfel aici, mai molcom, mai leneș, lipsit de nervozitate. Cadrul perfect pentru o atitudine zen.

Un indicator îți arată intrarea pe traseul spre Cheile Galbenei, marcat cu punct galben. Poteca îngustă te poartă peste stânci și trunchiuri de copaci, ba chiar și printr-un mic tunel săpat în stâncă. Zona este sălbatică, cu vegetație bogată și miros puternic de pământ reavăn și, pe alocuri, de plante încinse de căldura soarelui. Atenție pe unde pășești, să nu-ți fugă picioarele pe vreo piatră udă sau pe vreo porțiune alunecoasă. Vara secetoasă ne-a scutit de anumite eforturi, în sensul că debitul apei fiind mic, am putut merge și pe lângă sau chiar prin albia pârâului. În perioadele în care apele sunt mari, iar accesul prin albie este imposibil, de mare ajutor sunt cablurile de pe stânci, montate special ca să faciliteze accesul pe porțiunile care nu pot fi altfel parcurse. Nu se pune problema parcurgerii acestui traseu în perioadele cu ploi abundente când există riscul de viituri, așadar se impune o informare prealabilă înainte de a te aventura prin aceste chei.

Canionul este îngust și flancat de pereți înalți de stâncă pe lângă care te simți ca o furnică mică și fără prea mare însemnătate. Porțiunea cu cabluri este urmată de un urcuș pieptiș prin micul tunel din stâncă. Și acolo găsești cabluri montate în stâncă pentru o mai bună susținere. La ieșirea din tunel te așteaptă o coborâre de toată frumusețea, abruptă și ea de-ți vine să te așezi și să-ți dai drumul până jos ca pe un tobogan și să-ți mai scutești genunchii tremurând de încordare. Totuși, n-ai ce face, te ții de cablu și cobori cu atenție ca să nu te dai de-a berbeleacul în apă. Peisajul merită orice efort, căci oricât ai bombăni traseul care îți pune rezistența la încercare, nu poți rămâne insensibil la desăvârșitul talent creativ al naturii care a adunat laolaltă apă, stânci și vegetație special ca să te lase cu gura căscată pe tine, un simplu privitor.

Poate că sunt atât de încântată de cele văzute și pentru că n-am întâmpinat dificultăți majore în parcurgerea acestui traseu, cum am citit că li s-a întâmplat altora. N-am căzut în apă, nu m-am udat la picioare, n-am suferit de frig și nici nu m-am confruntat cu intemperiile naturii. A fost o experiență plăcută pe care aș repeta-o și în condiții mai dificile.

Evantaiul din Cheile Galbenei

Nu este un evantai obișnuit, ci unul cu totul și cu totul de … apă. Râul Galbena care pleacă din Padiș și străbate muntele pentru a ieși la suprafață în aceste chei formează o minunată cădere de apă cu două brațe. Sunt sigură că atunci când apele sunt mai mari forma de evantai este mai ușor de intuit. Ca înălțime, este cea mai mică dintre cascadele văzute în Apuseni cu ai săi 7 m, dar nu se lasă mai prejos decât suratele ei la capitolul frumusețe. În plus, canionul în care se află este impresionant, așa că nu uita aparatul de fotografiat dacă pașii te vor purta pe-aici.

Mai sus de cascadă se află Izbucul Galbenei, noi n-am ajuns și rău am făcut, căci am înțeles că nu era departe de locul în care ne aflam. Ne-a părut rău, dar data viitoare sigur nu-l mai ratăm. Ne-am grăbit să ne întoarcem la pensiune să mai câștigăm ceva puteri pentru traseul din ziua următoare. Dar despre asta povestim data viitoare.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!