Mari bloggeri de travel din LumeaMare: interviu cu Uncornered Market

Mari bloggeri de travel din LumeaMare: interviu cu Uncornered Market

Daniel Noll şi Audrey Scott sunt soţ şi soţie şi, aşa cum vei afla din felul în care se descriu, după 6 ani de călătorii neîntrerupte şi 75 de ţări vizitate, au rămas încă împreună. În 2006 au abandonat un mod de viaţă sigur şi confortabil şi au plecat pentru un an sabatic, an care s-a transformat în mai mulţi şi a devenit un nou mod de viaţă.

În prezent s-au hotărât să îşi stabilească baza în Berlin, de unde continuă să călătorească în jurul lumii, căutând cărări mai puţin bătute, încercând să cunoască oameni şi culturi deosebite şi venind înapoi cu un bagaj de poveşti pe care le împărtăşesc pe blogul lor, Uncornered Market.

Queenstown, New Zealand

Am avut bucuria de a-i cunoaşte la ITB Berlin în 2013, de unde vei putea vedea şi tu un video cu discursul lor inspiraţional, la finalul acestui interviu. Daniel şi Audrey sunt foarte buni vorbitori şi arată, ca şi noi, un interes crescut pentru ecoturism şi călătorii responsabile. Când am început interviul cu Audrey, mi-am dat seama că am atât de multe întrebări încât m-am temut că nu voi obţine răspuns la toate. Dar am primit şi mă bucur să le împărtăşesc şi cu tine, în rândurile de mai jos.

R: V-aţi gândit sau aţi plănuit de la bun început că veţi ajunge să vă întreţineţi din călătorii şi blog?

A: În niciun caz. Când am renunţat la joburile şi casa din Praga, la finele anului 2006, ne-am gândit că vom călători între 12 şi 18 luni. La acea dată călătoream pe baza economiilor făcute. Ulterior, ne-am trezit cu nişte proiecte independente care implicau scrisul şi fotografia şi am realizat că putem extinde durata călătoriilor prin astfel de activităţi. În fiecare an în care am călătorit, blogul şi activităţile adiacente s-au schimbat.

R: Sunteţi un cuplu care călătoreşte şi munceşte împreună, iar asta este o situaţie pe care nu multe persoane ar reuşi să o gestioneze fără să divorţeze:). Îmi place descrierea voastră „După şase ani şi 75 de ţări vizitate sunt încă împreună şi… în continuare căsătoriţi.” Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o în toţi aceşti ani?

A: Să asculţi. După aceea îţi dezvolţi capacitatea de a râde de tine însuţi.

Petra, Jodan

R: Care sunt cele mai importante valori reprezentative atât pentru călătorii, cât şi pentru viaţă?

A: Respectul, curiozitatea şi integritatea.

R: Referindu-ne la călătoriile sustenabile, sunteţi familiarizaţi cu diferitele certificate care etichetează anumite locuri şi destinaţii ca fiind „eco”. Ştiu că aţi fost desemnaţi de Consiliul mondial pentru turism sustenabil al Organizaţie Naţiunilor Unite pentru a dezvolta şi implementa una dintre strategiile sale de social media. Aşadar, care este opinia voastră cu privire la aceste certificate, cum ar trebui un turist obişnuit să le privească şi să aleagă între ele? Cum pot acestea să influenţeze decizia unui călător obişnuit?

A: Etichetările şi certificările în turismul sustenabil pot crea o mare confuzie pentru turistul obişnuit. De fapt, acestea creează confuzie până şi pentru noi! Tristul adevăr este că nu toate certificările sunt egale. Obiectivul Consiliului mondial pentru turism sustenabil a fost acela de a asigura un cadru astfel încât turiştii să poată înţelege dacă etichetările şi certificările pe care le găsesc la hoteluri, tour-operatori şi alte servicii de călătorie sunt valabile şi au fost acordate în urma unui proces minuţios de evaluare.

Credem că certificările sunt importante întrucât acestea pot asigura un cadru pentru companiile care intenţionează să-şi facă operaţiunile mai sustenabile, însă, din păcate, există cazuri în care organizaţiile se străduiesc doar să obţină certificarea şi nu fac eforturi să depăşească acest stadiu. Unele organizaţii folosesc aceste certificări în scopuri de marketing, ceea ce înseamnă că ratează oportunitatea de a crea poveşti extraordinare.

Experienţa noastră ne confirmă că majoritatea călătorilor obişnuiţi nu realizează, de fapt, ce înseamnă astfel de certificări. Ei se află în căutarea unei experienţe unice şi speciale şi, dacă există o certificare, cu atât mai bine, însă nu acesta este factorul determinant de cumpărare.

R: Vă sfătuiţi cititorii să se documenteze şi să afle dacă există inţiative sociale funcţionale în locurile în care călătoresc. Noi am încercat Zikra Initiative în Iordania (inspiraţi fiind de exemplul vostru), puteţi da mai multe exemple de astfel de organizaţii pe care le-aţi vizitat?

A: Zikra Initiative este o organizaţie reprezentativă, iar experienţa noastră acolo a fost extraordinară. Mă bucur că aţi avut ocazia să o vizitaţi.

Ne-au mai plăcut şi Eco-Connexion din Bangladesh care oferă servicii de cazare şi tururi ale satelor, Quetzal Trekkers din Guatemala şi Nicaragua care oferă tururi unice şi de calitate organizate de voluntari, profitul fiind destinat întreţinerii unei şcoli şi a unui cămin pentru copiii străzii. În Vietnam există o organizaţie, Hoa Sua, care pregăteşte tinerii fără posibilităţi în industria ospitalităţii şi care administrează un lanţ de cafenele, brutării şi restaurante unde aceşti tineri îşi fac practica. Mâncarea este excelentă, iar preţurile rezonabile.

Kashan, Iran

R: Personal, nu prea mi-a plăcut niciodată invazia masivă şi organizată în comunităţile locale, cum sunt turele acelea în care 40 de persoane coboară din autocar, mănâncă ceva de la localnici şi pe urmă pleacă în grabă. Unde este limita dintre experienţa locală şi autentică şi „spectacolul” turistic care nu are nimic de-a face cu spiritul local?

A: Este foarte greu să răspunzi la o astfel de întrebare pentru că nu există o reţetă universală. Sunt de părere că cea mai mare diferenţă constă în disponibilitatea comunităţii locale de a fi un partener adevărat şi de a contribui la sau de a concepe integral experienţa locală. Totodată, trebuie să existe respect pentru cultura locală şi dorinţa de a o arăta şi altora cu mândrie.

Cred că este foarte dificil să trăieşti o experienţă locală autentică într-un grup numeros de persoane.

R: Într-unul dintre articolele voastre aţi vorbit despre mentalitatea de tipul „pot face ce doresc pentru că am plătit pentru asta!”. Ştiu că vi s-a mai pus această întrebare, poate de mai multe ori, însă cât de dificil este pentru voi, care călătoriţi mult, să faceţi alegeri conştiente despre locurile în care vă cheltuiţi banii?

A: Când călătorim pe cont propriu, este relativ uşor să cheltuieşti în mod deliberat. Iar asta se întâmplă pentru că abordarea noastră şi stilul preferat de a călători rezonează cu cheltuitul banilor la întreprinzătorii locali şi de mici dimensiuni pentru că acolo se întâmplă să găsim cele mai interesante experienţe. De obicei, întrebăm tour operatorii ce procent din banii cheltuiţi rămâne la comunitatea respectivă. Dar asta nu înseamnă că nu ne-am oprit să luăm masa la un hotel dintr-un mare lanţ hotelier atunci când eram prea obosiţi să colindăm pe străzi. Nu suntem perfecţi, cu siguranţă. Cel mai important lucru este să conştientizezi unde se duc banii pe care îi cheltuieşti.

R: Care este cel mai riscant lucru pe care l-aţi făcut? Sau care este locul în care v-aţi simţit în nesiguranţă? Şi apropo, ce temeri aveţi?

A: Cel mai riscant lucru pe care l-am făcut a fost să plecăm în excursie în munţii Tian Shan din afara oraşului Almaty fără să avem o hartă la noi. Cât pe ce să rămânem pe-acolo, mai ales că nu aveam nici semnal la telefon. Situaţia devenise înfricoşătoare pe măsură ce se lăsa întunericul. Din fericire, am reuşit să coborâm în rapel de-a lungul unei cascade şi am ajuns la un drum de unde am făcut autostopul până la Almaty.

O altă situaţie în care ne-am simţit în nesiguranţă a fost trecerea în Kazahstan la graniţa cu Uzbekistan. Eu şi Dan am fost despărţiţi şi ţinuţi într-o zonă închisă timp de mai multe ore. Nu m-am simţit ameninţată de nimeni din jurul meu, dar mă temeam să nu leşin din cauza căldurii şi să fiu tâlhărită. Din fericire, am supravieţuit amândoi.

Cu siguranţă că nu suntem imuni nici la frică, nici la siguranţă!

R: Ce vă face fericiţi atunci când călătoriţi?

A: Să interacţionăm cu localnicii şi să învăţăm de la ei. Să fim într-un loc în care oamenii să fie deschişi, curioşi şi dornici să împărtăşească informaţii despre cultura, gastronomia sau ţara lor.

De asemenea, ne plac drumeţiile montane şi să ne depăşim limitele fizice şi emoţionale.

Franz Josef Glacier, New Zealand

R: Ce vă întristează atunci când călătoriţi?

A: Când sunt tratată ca un simplu plătitor şi nu ca o fiinţă umană. Când văd un loc sau un cadru natural distrus de supradezvoltare, industrie sau exploatare minieră. Când văd cultura schimbându-se şi tineri care nu sunt mândri de cultura lor şi nu manifestă interes pentru păstrarea tradiţiilor. Când turismul se dezvoltă în exces şi distruge cultura locală şi diverse locuri. Când mă confrunt cu prejudecăţi şi discriminare.

R: Ştiu că aţi fost şi în România. Care este cel mai puternic sentiment pe care îl aveţi atunci când vă amintiţi de această ţară? Ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut la ea?

A: Am fost în România în anul 2000, a trecut ceva vreme de-atunci şi îmi imaginez că situaţia s-a schimbat măcar puţin. Una dintre cele mai puternice amintiri este aceea în care m-am trezit într-o dimineaţă în trenul care venea de la Budapesta şi, în timp ce priveam pe fereastră, am văzut o căruţă (sau un plug) trasă de cai. Scena aceea agricolă m-a făcut să mă simt ca şi cum m-aş fi întors în timp.

În oraşele pe care le-am vizitat (Braşov şi Sighișoara), oamenii erau curioşi în ce ne priveşte, dar prietenoşi. Am fost impresionată de arhitectura şi peisajele naturale din Transilvania.

Ce nu ne-a plăcut atunci a fost gara din Bucureşti. Era înţesată de personaje dubioase oferindu-şi serviciile de pază contra plată şi ameninţând să te toarne poliţiei sau să-ţi facă probleme dacă nu plăteşti. N-am plătit, dar am rămas în McDonald’s-ul de-acolo până când trenul nostru a plecat.

R: Cumpăraţi suveniruri când călătoriţi? Care vă place cel mai mult?

A: Regula noastră în ceea ce priveşte suvenirurile este să găsim ceva unic pe care nu l-am găsit în nici un târg sau în niciun magazin dedicat. Suvenirul care ne place cel mai mult este un şal decorat cu cămile pe care l-am cumpărat din piaţa Tolkuchka din afara Ashgabatului. Este foarte colorat şi n-am mai găsit nicăieri ceva asemănător. Acum se află în sufrageria noastră din Berlin şi este primul lucru despre care ne întreabă cei care vin în vizită.

R: Aveţi planuri de călătorie pentru anul 2104? Care este locul la care visaţi cel mai mult şi în care v-ar plăcea să ajungeţi?

A: Avem o serie de călătorii şi proiecte planificate pentru acest an, dar încercăm să nu ne încărcăm programul cu foarte multe lucruri de făcut. Sperăm să vizităm Israelul şi Palestina, să facem ceva trasee în Balcani, să vizităm din nou sudul şi estul Africii şi posibil să mergem în Australia (ultimul meu continent).

R: Ce sfaturi le-aţi da celor care visează la o viaţă nomadă şi să călătorească în jurul lumii?

A: Să o ia uşor şi să se bucure de lucrurile mărunte pe care ţi le oferă viaţa. Şi să nu uite să lase deoparte laptop-ul şi smartphone-ul şi să exploreze mai mult!

Traducere: Lorena Drăghici

Varianta în engleză: click aici

 



Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.