De ce să călătoreşti cu copilul după tine şi cum te schimbă asta, ştie foarte bine Roxana să explice, eu doar atât am înţeles de la ea: cel mai bine e să îl iei după tine când pleci pe undeva, şi asta e valabil și pentru tine şi pentru copil.
La mine situaţia e un pic invers, fiecare călătorie mă transformă la loc, câte un pic, sau în câte un scurt moment din timp, într-un copil. Într-unul speriat, sau bucuros, sau oarecum necăjit că pe vremea mea nu erau aşa minuni, sau poate erau, dar sigur n-aveam noi acces la ele.
Malta poate fi foarte bine o destinaţie pentru familii, chiar dacă poate e mai frecvent asociată cu viaţa de noapte din Sliema şi St Julian, sporturile acvatice sau vizitarea vestigiilor arhitectonice.
Sigur că dacă ajungi cu copilul în Malta o să stați toată ziua la plajă, fie la mare, fie la piscinuţele pentru copii, dar mai ştiu eu un locşor și mai distractiv, în care dacă îl duci vă puteți petrece o zi întreagă și nu te plictiseşti nici tu, nici el, şi mai afli şi o sumă de poveşti.
Pentru mine a fost un loc în care iacătă, cum ziceam mai sus, m-am transformat în doi timpi şi trei mişcări într-un copil care nu mai termina să se minuneze de ceea ce vede.
Incorect comparat cu Disneyland, Popeye Village e un loc plin de şarm şi culoare, fistichiu și prăfuit (dar cu intenție!). De ce zic incorect? Pentru că Popeye village este foarte mic, minuscul în comparație cu Disneyland, cochet chiar, în care lucrează oameni cu dăruire care au transformat un platou de filmare destinat distrugerii într-un parc minunat. Iar Disneyland îmi pare (de la distanţă, că n-am fost) o mare industrie centrată pe profit. Versus o afacere mai mică, dar investită cu mult suflet, cum e Popeye, eu tind să o aleg pe cea din urmă.
Anchor Bay, golful pe malul căruia a fost construit Popeye Village era, ghici ciupercă, un loc plin de… ancore. Din cine știe ce motiv, acolo se aruncau toate ancorele rămase inutilizabile și ca atare era un fel de … groapă de gunoi a vapoarelor. Golful a fost curățat și s-a ridicat un dig ca zona să nu fie inundată.
Cât despre filmul turnat acolo, că de fapt de-aia avem despre ce discuta acum, muzicalul ”Popeye” a lăsat în urmă un platou de filmare unic. Regizorul filmului din 1980, Robert Altman, a cerut ca platoul de filmare să fie în aşa fel construit cât să reziste doar pe perioada filmărilor, pentru că evident, nu avea niciun plan să îl păstreze după această perioadă. Așa că satul lui Popeye, ridicat în 1979, nu era proiectat să stea în picioare mai mult de un an. Toate casele erau construite deja dărăpănate, cu un aer ponosit şi cu coșurile de fum toate orientate șui, că nu-i unul paralel cu altul, într-o dezordine atent studiată.
După terminarea filmului locul a rămas o vreme în paragină, apoi cineva s-a ”ocupat”: a pus o barieră. După asta tot satul a intrat pe mâna unui investitor care chiar a vrut să facă ceva, și dă-i și luptă, neicușorule, după cum știm și noi, cu autoritățile.
La mai bine de 30 de ani de atunci casele arată și-acum dărăpănate bine, numai că e o muncă imensă în spate pentru a le menține în starea asta… dărâmată.
Restaurarea, protecția împotriva incendiilor și testele de rezistență (că doar ce zisei că au fost proiectate să țină doar un an) sunt piatra de încercare a administratorilor satului. Cu toate astea, ghidul care ne-a făcut un tur ad-hoc (pentru că i-am promis că vom povesti despre acest loc, că prea m-a impresionat entuziasmul lui) ne-a povestit că de multe ori clienții îl întreabă de ce nu le… renovează?
-Ba le renovăm în fiecare an, le verificăm structura de rezistență și le vopsim cu multă grijă cât să pară… nevopsite. adaugă el.
Ne mai povestește și că el, atunci când s-a angajat, a început lucrul ca imitator al lui Popeye. Apropo, rolul principal în acest film l-a avut Robin Williams și îmi imaginez că pentru echipa de la Popeye Village a fost o lovitură teribilă moartea recentă a actorului.
-În fiecare seară mă uitam la film. Încercam să imit vocea, atitudinea, gesturile actorului din film. Să fiu cât mai aproape de Popeye! zice el și ne arată cea mai reușită grimasă, iar din mimica sa parcă și încep să întrezăresc pipa în colțul gurii!
–Chiar în fiecare seară? Mi se pare un pic cam mult, să vezi același film zilnic. Cred că numai spectatorii de la Tânăr și Neliniștit mai sunt demni de asemenea performanță.
–Da, da! Le spun ăstora mici (colegii noi care îi ”joacă” pe Popeye și Olive) să facă la fel, dar ei nu se implică la fel de tare, adaugă cu obidă.
Îmi place de el. Un angajat dedicat care a muncit mult, a crezut în locșorul acela colorat, a crezut în ceea ce poate face el mai bine și a devenit parte din sufletul locului, venind cu multe idei de îmbunătățire a programelor de divertisment, a luptat pentru a aduce recuzita originală din film la ”locul faptei”, a făcut lucrurile cu dăruire și cu bucuria celui căruia îi place ceea ce face. Ne aleargă pe platou, ne arată locuri unde s-au filmat diverse scene:
-Uite, aici a fost filmată scena aceea cu toboganul! Aici, din diverse unghiuri făceau să pară când casa lui Olive, când poșta! Recunosc cu rușine în sinea mea că n-am văzut filmul și îmi propun să remediez problema asta. Bine, dacă aș vrea aș putea să rămân în camera de proiecție din Popeye Village și să-l urmăresc direct acolo, unde s-a filmat.
Colo o piscină (ce ți-am zis eu? Ai ce face o zi întreagă acolo dacă nu mai poți scoate copilul dintre căsuțele colorate), un restaurant, un parc de Crăciun. Stai, de Crăciun? Da, un Crăciun perpetuu, de ce nu?
Desigur că imaginea și povestea lui Popeye sunt mult mai vechi decât muzicalul din ’80, sunt de prin ’33, dacă am scotocit eu bine internetul, așa că vedem tot felul de ”vestigii” adunate cu grijă de inimoasa echipă de la Popeye Village. O carte din 1936 și niște conserve de spanac miraculos care te face puternic, plăcuțe aniversare de la 50 de ani și în general cam tot ce are fața lui Popeye. Sau fețele lui, au fost mai multe de-a lungul anilor.
Un locșor care a luat o poveste, a scuturat-o de praf, și-a transformat-o în pasiune și distracție.
Cu garnitură de spanac. Dacă te duci în Malta, musai fă-i o vizită.
Eu mă duc să mă joc că mi s-a făcut poftă.
Disclaimer:
Acest articol a fost realizat în urma participării la Blog Island Malta, o campanie organizată deiambassador în parteneriat cu Malta Tourism Authority și cu sprijinul Air Malta.
Ca întotdeauna, opiniile şi impresiile ne aparţin în totalitate!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
