Îmi place mult să scriu, poate că cel mai mult din tot ceea ce fac. Am perioade în care îmi propun să scriu zilnic şi, să vezi minune, chiar îmi iese. Da, ştiu, nu se întâmplă mereu şi nu tot ce scriu vede lumina acestui blog, din varii motive. Cel mai important e că există o diferenţă între a scrie şi a considera că ceea ce am scris merită publicat. Nu sunt atât de bună încât să produc un ou de aur de fiecare dată când pun mâna pe taste. De fapt şi de drept, ştiu sigur că şi ceea ce am publicat până acum nu intră chiar la categoria premiant cu coroniţă. Se putea mai bine. De aceea îmi doresc să progresez, să fac ceva care mă scoate din rutină şi mă obligă să abordez scrisul şi din alte perspective. Apropo, dacă ai nevoie de un imbold şi nu eşti în stare să te ţii de treabă zilnic, încearcă să urmăreşti programul propus de Jeff Goins, pe mine m-a mobilizat. În plus, m-am înscris la Creative Writing Sundays şi uite aşa m-am trezit scriind povestiri şi ficţiune, o încercare destul de grea, după ce 5 ani am scos la lumină doar poveşti şi emoţii reale şi cât se poate de personale. Nu sunt încă încântată de rezultat, am făcut şi fac greşeli. Cred că cea mai frecventă, ceva ce se întâmplă chiar şi în scriitura de turism, este încercarea de a spune mai multe poveşti într-una. Greşeală greu de corectat, tendinţă greu de ţinut în frâu.
Pornind de la asta, mi-am dat seama că aşa e viaţa mea toată. Încerc din răsputeri să spun mai multe poveşti despre mine. Ca să înţelegi ce spun, dar şi titlul acestui articol, trebuie să ştii că, dincolo de scris, de LumeaMare şi de responsabilităţile mele mai noi, în echipa 1001 Adventures, mai merg şi la cursuri de spaniolă, la Institutul Cervantes. A pornit de iubirea pentru Barcelona sau la simpla dorinţă de a reuşi să comunic în Chile (o vacanţă în trei pe care o planificăm de mai bine de un an şi care va începe în curând) şi s-a transformat într-o bucurie. Îmi place limba spaniolă, îmi place cultura spaniolă, vreau să învăţ mai mult decât nişte formule simple de conversaţie turistică.
Crezi că asta e totul?
Nu, de curând am mai luat o decizie. Am primit invitaţia de a participa la cursul foto de începători organizat de RGB Photography şi, pentru că Ina m-a convins că e fain, am spus da. Încep vinerea aceasta şi sunt foarte nerăbdătoare, abia aştept! Poate că e momentul să fac şi eu un pas înainte, să nu mai fiu aşa de găgăuţă şi să împărtăşesc încă o pasiune cu Alex.
Sunt prea multe poveşti pentru un singur om, om care mai e şi mamă? Poate că da. Cert e că e un sentiment tare plăcut să te întorci la şcoală, să îţi provoci mintea să iasă din amorţeală, să acumulezi informaţii noi, să te enervezi când memoria degradată nu te mai ajută sau când nu ai timp suficient să înveţi dar şi să apreciezi ceea ce, atunci când erai copil, nu ai ştiut să apreciezi cu adevărat: şcoala.
Îţi dau voie să mă critici pentru că încerc să fac prea multe în acelaşi timp, riscând că nu învăţ nimic până la urmă, dar mai degrabă te rog să-mi spui care a fost cel mai grozav curs la care ai fost tu, în ultimul an, un curs pe care să-l recomanzi cu drag tuturor celor care ar simţi această nevoie.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
