Debut de primăvară la Belgrad

Anul acesta primăvara a venit prea greu, de parcă ar fi vrut să ne ţină în tensiune că apoi să sporească plăcerea întâmpinării ei. Aşadar, atunci când s-a hotărât să cedeze şi să înceapă m-a găsit cu simţurile întinse ca un arc, mai avidă ca oricând să mă bucur de căldură, de beţia miresmelor primilor copaci explodaţi în alb şi roz, de drumuri cât mai lungi şi de un frumos debut al sezonului moto alături de prieteni.

Drumul spre Belgrad a fost primul mai lung pe anul acesta şi cred că nicio altă alegere nu ar fi fost mai inspirată. Din toate variantele de aproximativ 600 de kilometri de parcurs într-o zi în proximitatea României nu ştiu să fi întâlnit una care să îmi bucure atât de mult sufletul… chiar şi cu preţul unor dureri acute în mâini.

Am plecat cu chef de plimbare şi eram gata să mă bucur de drum oricum ar fi fost el. Şi nu am fost deloc dezamăgită de traseul destul de liber (mare baftă) şi cu viraje generoase dintre Piteşti şi Drobeta. Iar despre Serbia auzisem că e frumos, însă nimeni nu mă prevenise corespunzător aşa că mi-a fost foarte greu să ţin gura ferecată (noroc cu casca închisă, că nu mi-au intrat muşte) pe primii aproximativ 60 de kilometri parcurşi pe malul Dunării. Stâncile, tunelele, coastele pietroase, Decebal privind după noi cum fugim să ne bucurăm pe alte meleaguri, cetatea Golubac, cele 20 de tunele, şoseaua liberă, au fost ingrediente care să facă din acest drum antreul perfect pentru viitoare plimbări.

Şi tot aşa, căscând gura la frumuseţi, cu opriri lungi şi dese, ne-a prins întunericul şi am greşit drumul, ajungând totuşi la Belgrad pe altă cale, nu pe autostradă. Un drum mai scurt dealtfel şi care ar fi fost mult mai frumos pe lumină … şi cu siguranţă mult mai frumos pentru ceilalţi dacă nu aş fi fost eu şi viteza mea ameţitoare de noapte (nu spun cât că mă ia poliţia pentru nerespectarea vitezei minime de deplasare).

A doua zi Belgrad ni s-a prezentat şi el sub cea mai frumoasă lumină. După ce am început ziua cu o tradiţională Pleşcaviţa am luat-o la pas spre parcul cetate Kalmegadan. Ce poate fi mai frumos când nu e nici caniculă nici prea rece decât o plimbare prin fortăreaţă, locul de unde vezi Sava şi Dunărea îmbinându-se, fiecare fluviu cu nuanţa lui de albastru? Ce poate fi mai plăcut decât o bere rece atunci când simţi pentru prima dată în an că te-ai încins de la mers? Şi după toată plimbarea şi o tură pe strada pietonală, am sfârşit ziua pe Skadarlija, cea mai boemă stradă a Belgradului, la un pahar de vin bun şi delicoase bucate locale.

O zi scurtă dealfel. Şi încă un drum lung a doua zi, bineînţeles. Un drum la fel de frumos. Aşa cum era de aşteptat munţii nu plecaseră de acolo, nici cetatea şi nici Decebal. Iar întunericul de la intrarea pe autostrada Piteşti – Bucureşti la fel de neprietenos m-a făcut să îmi simt ameninţată existenţa cu fiecare kilometru parcurs, încercând ba să mă feresc din calea bolizilor, ba să frânez ca să las loc altor nefericiţi să se dea la o parte din calea altor bolizi. Deh, şi mersul la 100 de km la oră are riscurile lui. M-am distrat doar imaginadu-mă pe mine însumi circulând pe autostradă cu un cuţit uriaş înfipt în spate, aşa de tare mă durea un muşchi de lângă omoplat. Ar fi fost o imagine interesantă dar pe bezna aia cred că nu a observat nimeni!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.