Colibele haiducilor Piatra Neamt

Ştiu acest restaurant de cand eram mică. Am fost acolo cu părinţii şi prietenii lor, iar când am crescut am fost şi cu prietenii mei. După mine locul nu s-a străduit niciodată să se ridice peste mediocru deşi ar fi avut toate şansele.

Locaţia este frumoasă; situat deasupra micii gradini zoologice (care acum doua săptămâni era plină de oameni), la buza pădurii, la începutul unui drum frumos către culmea dealului Cozla. În plus restaurantul are la baza o idee interesantă. Pe lângă sala centrală – destul de frumos amenajată –  şi terasa din jurul ei, se mai află şi câteva colibe mici, cu rol de separeuri, în care intră o masă şi 10 scaune cel mult. Fiecare colibă are numele ei, de ex Coliba lui Jianu sau alte nume de haiduci.

Teoretic un loc perfect să organizezi o petrecere alături de câţiva prieteni.
Practic ce se intamplă?

Am găsit colibele vopsite intr-un var alb, de parca ar fi fost toalete de curte la ţară. Acoperişul le mai salvează aparenţa de natura insă albul ala îţi taie pofta de masă, garantat. Interiorul lor găzduiesc mesele vechi şi scaunele pluşate roase de timp, a căror vârstă mă tem că o depăşeşte pe a noastră. Pereţii sunt simpli, parcă erau nişte milieuri rătăcite, oricum nimic care să încălzească sau să invioreze puţin atmosfera. Un fel de celule reci, în care numai să mănânci nu îţi vine.

Am cerut un ceai cald şi ni s-a spus că nu există. Mă întreb ce o fi aşa de greu să ai in bucătărie câteva pliculeţe de ceai, de care or fi ele, doar nu sunt atât de perisabile. A trebuit să ne resemnăm cu o ciocolată caldă de plic, servită în ceşti albe cu margine aurie, cam aceleaşi de pe vremea bunicilor noştri.

Meniul suna apetisant şi foarte accesibil ca preţuri, cu condiţia să fie şi disponibil. Nu vroiam să mâncăm dar, pentru că ne-a facut cu ochiul un platou haiducesc, l-am comandat. In scurt timp chelnerul s-a întors să ne dea vestea cea proastă: nu aveau tobă şi slaninuţă şi prin urmare nu ne puteau oferi platoul. Departe de ei gandul de a ne propune altceva sau de a ne întreba dacă nu vrem sa comandăm un alt meniu. Doar eram singurii clienţi din restaurant, de ce să le stricăm ziua?

Dacă pe vremuri consideram locul ca mediocru dar veneam acolo pentru locaţie şi imprejurimi, acum, cu strângere de inimă, nu aş putea să îi dau nici măcar nota de trecere.
Păcat, asta e, stai jos Colibele haiducilor, ai nota 4.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.