Colibele haiducilor Piatra Neamt

Stiu acest restaurant de cand eram mica. Am fost acolo cu parintii si prietenii lor, iar cand am cresut am fost si cu prietenii mei. Dupa mine locul nu s-a straduit niciodata sa se ridice peste mediocru desi ar fi avut toate sansele.

Locatia este frumoasa; situat deasupra micii gradini zoologice (care acum doua saptamani era plina de oameni), la buza padurii, la inceputul unui drum frumos catre culmea dealului Cozla. In plus restaurantul are la baza o idee interesanta. Pe langa sala centrala – destul de frumos amenajata -  si terasa din jurul ei, se mai afla si cateva colibe mici, cu rol de separeuri, in care intra o masa si 10 scaune cel mult. Fiecare coliba are numele ei, de ex Coliba lui Jianu sau alte

nume de haiduci.

Teoretic un loc perfect sa organizezi o petrecere alaturi de cativa prieteni.

Practic ce se intampla?

Am gasit colibele vopsite intr-un var alb, de parca ar fi fost toalete de curte la tara. Acoperisul le mai salveaza aparenta de natura insa ablul ala iti taie pofta de masa, garantat. Interiorul lor gazduiesc mesele vechi si scaunele plusate roase de timp, a caror varsta ma tem ca o depaseste pe a noastra. Peretii sunt simpli, parca erau niste milieuri ratacite, oricum nimic care sa incalzeasca sau sa invioreze putin atmosfera. Un fel de celule reci, in care numai sa mananci nu iti vine.

Am cerut un ceai cald si ni s-a spus ca nu exista. Ma intreb ce o fi asa de greu sa ai in bucatarie cateva pliculete de ceai, de care or fi ele, doar nu sunt atat de perisabile. A trebuit sa ne resemnam cu o ciocolata calda de plic, servita in cesti albe cu margine aurie, cam aceleasi de pe vremea bunicilor nostri.

Meniul suna apetisant si foarte accesibil ca preturi, cu conditia sa fie si disponibil. Nu vroiam sa mancam dar, pentru ca ne-a facut cu ochiul un platou haiducesc, l-am comandat. In scurt timp chelnerul s-a intors sa ne dea vestea cea proasta: nu aveau toba si slaninuta si prin urmare nu ne puteau oferi platoul. Departe de ei gandul de a ne propune altceva sau de a ne intreba daca nu vrem sa comandam un alt meniu. Doar eram singurii clienti din restaurant, de ce sa le stricam ziua?

Daca pe vremuri consideram locul ca mediocru dar veneam acolo pentru locatie si imprejurimi, acum, cu strangere de inima, nu as putea sa ii dau nici macar nota de trecere.
Pacat, asta e, stai jos Colibele haiducilor, ai nota 4.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, scrie despre călătoriile pe care le face cu familia sau cu motocicleta, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.

Roxana

Website-ul meu
Urmareste-ma pe Twitter