În prima parte a poveştii am trecut prin Cheile Bicazului, Lacul Roşu şi Durău dar ziua nu s-a terminat aici. Avem pe listă încă foarte multe obiective la care ne dorim să ajungem şi vrem să profităm cât se poate de faptul că, pe timp de vară şi vacanţă, ziua are chef de distracţie şi se duce mai greu la culcare.

Cum am zis şi în primul articol, sunt locuri pe care le-am văzut când eram mică şi de care se leagă nişte aminturi uneori vagi, alteori dubioase.

De exemplu, de la Rezervaţia de Zimbri din Vânători Neamţ ţin minte doar un zimbru deranjat rău la stomac… vă daţi seama ce imagine mi-a rămas mie în minte timp de cel puţin 25 de ani! Nu ştiu dacă la vremea aceea am aflat şi de femela Roxana, una dintre primii trei zimbri importaţi din Polonia, a cărei soartă a fost crudă, murind epuizată după un mare film românesc. Cu siguranţă că nu am aflat, cine ştie ce altă traumă aş fi purtat cu mine pentru restul vieţii! Una peste alta la Rezervaţia de Zimbri şi Faună Carpatină “Dragoş-Vodă” ne întâmpină un mesaj propagandistic: “Vii ca turist pleci ca prieten”. Nu m-am prins cu cine trebuia să mă împrietenesc, în niciun caz cu ursul închis într-un spaţiu umil şi gata să sară să o înghită pe Nebuloasa! Poate cu păunul cel foarte alb şi fermecător, da, cu el m-aş fi putut înţelege!

Puţinii zimbri care sunt puşi de poză la turişti au, din fericire, suficient spaţiu la dispoziţie, la fel şi cerbii sau căprioarele. Nu prea ştiu ei bunele maniere, ne-au cam tratat cu spatele dar o poză – două de portofoliu tot am prins! Şi este evident că dieta lor e mai echilibrată! Am citit că restul de aproximativ 28 de exemplare trăiesc în parcul ce se întinde pe o suprafaţă enormă de teren şi se mai aşteaptă noi musafiri de prin Suedia. În salvarea acestei specii s-au înregistat progrese uimitoare, mai multe despre aceasta puteţi citi în articolul Octaviei despre rezervaţia de la rezervaţia Slivuţ din Haţeg.

În apropiere şi fără nicio legătură cu Fauna Carpartină, găsim Mânăstirea Neamţ, un loc în care simt că cineva mă urmăreşte. Descopăr la ieşire ochiul…

Continuăm drumul către Cetatea Neamţului. Nu urcăm însă spre aceasta înainte de a de potoli foamea la rstaurantul din vale şi de a umple Mercedesul cu borcane şi borcănaşe cu şerbeturi şi dulceţuri vândute de femeile întreprinzătoare din zonă. Nici la Cetatea Neamţului nu am mai ajuns din vremea copilăriei aşa că nu mică îmi este surpriza. Chiar dacă auzisem că s-a restaurat, în mintea mea mă aşteptam să găsesc tot nişte ziduri goale. Dar ceea ce pe vremuri era doar o direcţie spre care arăta degetul unui profesor ce spunea: “acolo era închisoarea” şamd.. acum este transformat în săli de muzeu, în scene ce încearcă să fie o replică a acelor vremuri. Avem camere sau ieşiri secrete (cele din urmă închise), manechine, o închisoare, o sală a armelor sau o bucătărie şi multe alte detalii interesante.

Sala sfatului este imediat identificată de Corina ca potrivită pentru un eveniment iar pe pereţi găseşti multe, foarte multe informaţii. Încă un loc în care eu mi-aş fi petrecut cel puţin jumătate de zi. Ca să nu mai spun de privelişte, ah priveliştea… ce bine e să fii domnitor, fie şi pentru câteva clipe!

Cetatea Neamţului este poate unul dintre puţinele locuri din România (alături de Cotroceni) în care am simţit istoria prin vene, în care m-a scuturat un fior de patriotism. Nu sunt un duşman al României dar ca spirit umblător ce mă aflu m-aş putea simţi oriunde acasă iar patrioismul meu este mai degrabă unul global sau măcar european. Iubesc pământul şi în aceeaşi măsură frumuseţile realizate de om, fără să simt nevoia de a mă alimenta cu false mândrii sau pretinse antipatii.

La plecare Nebuloasa ne atrage atenţia asupra păsărelelor care ciripesc nestingherite şi neîntrerupte de alte zgomote ale contemporaneităţii. Iar pe drum spre următoarele obiective avem parte de nişte imagini parfumate, cu miros de fân pe care încercăm să îl capturăm în poze sau ţinând geamul deschis la maşină.

Oprim la alte două mânăstiri: Agapia şi Văratec, unii pentru poze, alţii pur şi simplu ca să ne bucurăm de liniştea şi oaza plină de flori a curţilor interioare. E seară şi au început slujbele, nu mă pricep la tradiţia şi ordinea acestora dar mă încântă să aud vocile măicuţelor ridicându-se spre cerul deja senin la acea oră.

Chiar dacă suntem deja saturaţi de impresii, mai facem o ultimă încercare de a ajunge la lacul Cuejdiel, de care nici nu auzisem şi pe care nici nu avem bafta să îl vedem. După plimbarea printr-un sat şi frumoasele poveşti ale lui Adrian, legate de ruptura care se produce în sufletul satelor aflate la marile şosele, după ce suntem foarte încântaţi de locurile autentice prin care trecem dar şi speriaţi de felul în care apa a halit din drum, după ce mergem o vreme pe un fel de drum de ţară (un forestier destul de bine bătătorit, ba chiar semnalizat la curbe pe alocuri), observăm în ultima clipă o ditamai ruptura în drum. Stop joc, întoarcem!

Seara se încheie cu bere care seacă rapid în pahare, pizza şi un meci pe care eu, ca de obicei, nu îl pot urmări… oricum compania reală contează pentru mine mai mult decât cea din televizoare. Şi uite aşa rămân destul de puţine ore de somn până la deşteptare şi următoarea zi de plimbări, despre care voi povesti în curând.

Citeşte şi episodul 1 ca să afli mai multe detalii despre Redescoperă România şi ceilalţi participanţi.

Episodul 3

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!