Australia – the place to be (1)

O fi fost soarta?

Nu mă gândeam că pot să ajung în Australia în următorii 10 ani. Australia era bineînţeles pe lista ţărilor pe care voiam să le văd, dar în nici un caz nu era pe unul dintre locurile fruntaşe. Cochetasem cu ideea de a vizita Noua Zeelenda, chiar îmi cumpărasem un ghid, cunoşteam persoane care fuseseră acolo, aşa că dacă cineva m-ar fi întrebat ce ţară vizitez dacă ajung în colţul din stânga jos al hărţii, era sigur Noua Zeelandă. Planul de concediu iniţial era SUA: California şi Nevada însă în momentul în care gripa porcină a început să facă tot mai multe victime în sudul SUA, planul a căzut. Planul B nu exista şi atunci a trebuit să găsesc repede o alternativă: o ţară din emisfera sudică (din motive de iarnă în Europa), să nu fie în apropiere de Mexic (pentru că de acolo pornea gripa porcină), să nu fie nici în Africa, dar nici în Asia. Şi am propus aşa, într-o doară, Australia. De ce-am pronunţat cuvântul Australia şi nu Noua Zeelandă nici acum nu pot să-mi explic, însă mă felicit în fiecare moment pentru alegere, sunt convinsă că şi Noua Zeelandă e o ţară foarte frumoasă dar sunt sigură că doar Australia e ţara care poate să îndeplinească toate cerinţele care s-o încadreze în categoria de “ţară preferată”.

Sydney here we come

După ce-am cumpărat biletele de avion m-a apucat aşa o frică: cum să mă duc eu la capătul Pământului? De parcă Pământul chiar era plat şi eu ajungeam în partea aia ţinută pe spate de unul dintre elefanţi şi, fiind la margine, exista posibilitatea să cad! Când am ajuns în Australia am avut însă surpriza să văd că probabil şi australienii aveau temeri asemănătoare, aşa că şi-au făcut o hartă a lumii pe placul lor: Australia în mijloc iar Europa a ajuns undeva într-o margine.

Strângerea de inimă am avut-o până în ultimul moment. Ne-am rezervat tot ce trebuia rezervat (câteva hoteluri şi maşina), am făcut bagajele şi într-o seară am plecat încrezători spre aeroport. Drumul cu avionul a fost foarte lung (aproape 23 ore) şi obositor.
În Sydney am ajuns într-o dimineaţă de decembrie: era soare şi foarte cald, exact ce ne doream!

Din aeroport am luat un microbuz care ne-a dus până în fata hotelului. N-am avut răbdare să stăm prea mult în cameră, aşa că am pornit-o pe jos spre centru. Erau puţini oameni pe străzi pentru că era sâmbătă dimineaţa şi lumea abia se întorsese acasă de la petreceri. Sydney-ul are o viaţă de noapte vibrantă; restaurantele, cluburile şi discotecile sunt pline iar femeile trec toate pe rochii mini şi tocuri de 12 cm.
Fiind decembrie erau peste tot brazi (de plastic pentru că naturali ar trebui importaţi din America de Sud sau Asia şi probabil că nu merită).

Am descoperit destul de repede clădirea operei şi podul din port (Harbour Bridge). Opera e impresionantă, podul la fel, de fapt pe pod se poate şi urca (mă refer la căţărat nu la traversat), din păcate costul distracţiei (peste 100 euro de persoană) nu ne-a prea încurajat, aşa că am abandonat ideea.

Am hotărât să facem un tur cu vaporaşul în jurul prânzului. Abia atunci ne-am dat seama că sunteţi rupţi de oboseală. După ce-am terminat turul ne-am întors la hotel şi ne-am propus să dormim doar 2-3 ore. La ora 19.30 când eram echipaţi pentru turul nr. 2 era deja întuneric. Avem să descoperim un oraş parcă abia atunci trezit la viaţă: străzile pline de oameni şi maşini (inclusiv limuzine Hummer de culoare roz), restaurante full, concerte, etc. Ne-am întors în cameră destul de târziu şi am adormit imediat ce ne-am băgat în pat. A doua zi urma să vedem munţii din jurul oraşului.

La mai puţin de 100 de km de Sydney se întind munţii albaştri (Blue Mountains), munţi care au fost prima barieră în calea deţinuţilor deportaţi din Anglia în explorarea noii lor ţări. Trei dintre ei au reuşit să-i treacă cu succes în 1814. Uleiurile eterice secretate de eucalipţi le conferă munţilor o culoare albastră, de aici şi numele lor.

Încă de acasă am rezervat un tur organizat pentru o zi. Deşi afară era foarte cald, m-am echipat ca pentru munte. În plus există posibilitatea să fie şi şerpi, aşa că mi-am luat pantaloni lungi, adidaşi şi o bluză destul de grosuţă. Din păcate pentru mine pe tot parcursul excursiei au fost peste 30 de grade şi nici urmă de şarpe, aşa că hainele groase n-au fost cea mai inspirată alegere.

Ziua următoare urma să părăsim Sydney-ul şi să parcurgem primii km din drumul care avea să ne ducă spre Cairns.
Ne închiriasem de acasă o maşină de la Thrifty, aşa că primul lucru după ce am luat micul dejun a fost să ne îndreptăm spre agenţia de unde trebuia să luăm maşina. Preluarea maşinii a fost destul de rapidă, am primit un Hyundai de culoare roşie. Din acel moment a început aventură: să ajungem la hotel că să recuperăm bagajele trecând prin centrul oraşului cu o maşină pe “invers”. În afară de un mic moment de zăpăceală când soţul meu a vrut să ocupe o bandă chipurile liberă (care era, de fapt, banda sensului opus), totul a decurs bine.

După ce-am recuperate bagajele de la hotel am pornit înspre nord, următoarea oprire importanta urmând să fie Brisbane

Citeşte mai departe  partea a doua şi partea a treia

Impresii scrise de: Adelaida.