Australia – the place to be (3)

În drum spre Cairns prima oprire am făcut-o la Noosa Heads, o staţiune foarte “trendy” la malul Pacificului. Staţiunea era într-adevăr foarte drăguţă şi era plină de turişti. Aici am făcut ultima baie în Pacific pentru că puţin mai la nord începe zona în care apar aşa numiţii “marine stingers” = meduze veninoase. Înţepăturile lor sunt foarte dureroase şi de multe ori provoacă moartea. Sezonul în care meduzele sunt un pericol pentru oameni începe în noiembrie şi tine până în iunie / iulie. Fiecare plajă are o porţiune îngrădită cu o plasă foarte deasă în care se poate face baie. În timpul zilei există un salvamar care supraveghează în permanenţă oamenii intraţi în apă şi are în trusa de prim ajutor oţet care ajută la calmarea durerilor.

După ce-am plecat din Noosa Heads am început să simţim din ce în ce mai mult faptul că ne apropiam de Tropicul Capricornului. Deşi maşina avea aer condiţionat, la amiază era greu de suportat să conduci când afară erau aproape 40 grade. Vegetaţia pe care o vedeam pe geam era din ce în ce mai sărăcăcioasă şi mai îngălbenită. Mulţi copaci aveau tulpina neagră, semn că trecuseră prin cel puţin un incediu. Iniţial mă gândeam că eucalipţii care au ars se usucă, însă am observat că în alte zone mulţi eucalipţi erau foarte verzi, deşi aveau tulpina neagră. Apoi am citit ca seminţele de eucalipt să desfac din carapacea lor abia la o anumită temperatura, aşa că un incediu e absolut necesar pentru înmulţirea lor.

Tropicul Capricornului l-am trecut când am ajuns în oraşul Rockhampton. Orăşelul e relativ mic şi nu are prea multe obiective turistice, noi am ales să vizităm doar grădina botanică.

Următoarea mare oprire aveam să o facem la Townsville, de unde am luat vaporul ca să ajungem pe insula Magnetic (Magnetic Island). Odată sosiţi pe insulă am învăţat un nou cuvânt: moke. Moke-ul e un fel de maşinuţa de golf care e foarte îndrăgită că alternativă la transportul cu autobuzul. Noi n-am închiriat un moke ci am hotărât să facem un traseu prin pădurea tropicală de vreo 8 km. Deşi era umbră în pădure, n-am rezistat să facem tot drumul pentru că erau peste 40 grade, aşa că ne-am întors la feribot şi ne-am îmbarcat spre Townsville.

Până la Cairns rămăseseră doar 280 km dar pe drum am hotărât să ne abatem puţin şi pe la Atherton Tablelands. Principala atracţie din regiune era o cascadă pe care o văzusem în toate ghidurile despre Australia: cascada Milla Milla. În sezonul ploios cascada e o splendoare însă noi am ajuns într-o perioadă în care nu plouase de mult timp, aşa că n-am fost prea încântaţi de ea.

După ce-am văzut cascada începea să se facă noapte şi nu prea ne plăcea ideea să rămânem în zonă pentru că erau doar câteva sătuce iar GPS-ul ne găsea hoteluri doar în Cairns. Am observat că nu mai am nici semnal la mobil, aşa că am hotărât că cel mai bine e să ajungem la Cairns. Începusem să fac în mintea mea scenarii că ni se strică maşina pe acolo iar noi n-avem de unde suna, pe deasupra mai era şi weekend!  Dar în cele din urmă am ajuns cu bine.

Oraşul poartă, cum era şi de aşteptat, numele unui fost guvernator britanic, William Wellington Cairns. Datorită Marei Bariere de Corali care se afla la numai 25 de km de ţărm, apropierii faţă de regiunea Atherton Tablelands, vestitului parc naţional Daintree şi staţiunii Port Douglas (care e un fel de Saint Tropez al Australiei), Cairns a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii 25-30 ani.

În toate ghidurile eram avertizaţi că luna decembrie şi Cairns nu ar trebui să apară în aceeaşi propoziţie din cauza căldurii, umidităţii şi cicloanelor. Din fericire nu le-am experimentat decât pe primele 2 dar pentru noi au fost totuşi suportabile: 35 grade şi umiditate 70%.

În Cairns urma să stăm 3 zile. În prima zi am fost să vedem cheile Mossman (Mossman Gorge) şi staţiunea Port Douglas. Se spune că în Port Douglas te poţi întâlni oricând cu Kylie Minogue, Russel Crowe, Hugh Jackman sau mai ştiu eu care vedetă cu origini australiene. Staţiunea e într-adevăr foarte frumoasă, casele probabil costă milioane de dolari australieni iar maşinile scumpe erau la tot pasul. Seara ne-am întors foarte încântaţi la Cairns, mai ales că drumul a fost chiar pe malul oceanului, pe ruta Sydney-Cairns nu avusesem practic nici o porţiune de autostradă cu vedere la ocean.

În Cairns am hotărât că ar fi timpul să încercăm şi noi carne de cangur şi crocodil. Carnea de cangur e destul de apropiată la gust de carnea de vită în timp ce crocodilul aduce a carne de pasăre. Ambele au fost bune dar crocodilul mi-a plăcut mai mult.

A doua zi urma să experimentam ceva cu totul deosebit: snorkeling la Marea Barieră de Corali. În fiecare dimineaţă pleacă din Carins 15-20 vaporaşe pline de turişti către locurile în care se pot vedea coralii la 1-2 metri adâncime. De la echipaj am aflat că la câţiva ani sunt nevoiţi să schimbe locurile în care opresc vapoarele astfel încât să le permită coralilor să se refacă.

Pe parcurs ni s-a făcut instructaj şi ni s-au dat costume care protejau şi capul şi mâinile. La momentul respectiv n-am realizat că protecţia era gândită împotriva eventualelor înţepături ale meduzelor veninoase dar a fost mai bine aşa. Pentru mine exista însă o altă problemă: trebuia să înot în “mijlocul” oceanului Pacific iar eu nu ştiam prea bine să înot. S-a găsit însă o soluţie: unul din ghizi oferea un tur pentru cei care nu erau prea siguri pe ei, tot ce trebuia să facem era să ne ţinem de un colac de salvare. Turul a fost destul de rapid, am reuşit să vedem câţiva corali dar am fost aduşi destul de repede la vapor pentru că erau mai mulţi care optaseră pentru varianta asta. Odată ajunsă la vapor mi-am dat seama că mai aveam o oră la dispoziţie iar eu nu văzusem decât o mică parte, aşa că am început să caut o soluţie. Soţul plecase singur şi era imposibil să-l localizez pentru că toţi aveam costume de aceeaşi culoare, plus că nu m-ar fi auzit. Prin urmare trebuia să plec de una singură şi mi-am luat inima în dinţi înarmată cu o vestă de salvare, un băţ de plastic de care să mă ţin şi un ghid care să mă urmărească în primele 10 minute. Şi am reuşit! Coralii au fost o încântare pentru ochi, la sfârşitul celor 60 minute nu-mi venea să mă mai întorc la vapor, aş fi vrut să rămân acolo. Mai târziu am mai oprit pentru o oră şi acolo am stat până la sfârşit iar apoi am avut parte de un tur cu un vapor care avea ferestre sub punte şi am putut face şi nişte poze. Seara ne-am întors acasă epuizaţi dar fericiţi, a fost o experienţă extraordinară.

Ultima zi aveam s-o petrecem la Kuranda, un sătuc în mijlocul pădurii tropicale. Drumul dus l-am făcut cu un tren de epocă; acesta a avut nevoie de aproape 2 ore ca să parcurgă cei 25 de km care despart Cairns-ul de Kuranda. Obiectivele turstice din Kuranda nu erau prea numeroase, aşa că ne-am propus să colindăm toate magazinele cu suveniruri şi să luăm prânzul în linişte. La întors am ales o altă variantă: un drum cu telefericul de 7,5 km pe deasupra pădurii tropicale, restul de 17,5 km urmând să-i parcurgem cu un autobuz. Când am ajuns la hotel eram rupţi de oboseală însă am încercat să ne odihnim puţin pentru că seara voiam să ieşim în oraş: era ajunul Crăciunului. În timp ce în alte locuri se primeau colindătorii, noi eram pe terasa unui restaurant la malul oceanului. A fost într-adevăr un sentiment mai ciudat să întâmpinăm Crăciunul la 25 grade dar eram atât de încântaţi de tot ce văzusem în ultimele 2 săptămâni încât nu mai conta.

În dimineaţa de 25 decembrie am plecat spre aeroportul din Cairns pentru a ne întoarce la Sydney unde era frig (erau doar 20 grade) şi ploua. A doua zi urma să plecăm spre casă dar înainte de asta am vrut să mai facem  o plimbare prin centru şi să ajungem şi la Bondi Beach, una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Îmi amintesc că în România se transmiteau de multe ori în zilele de Crăciun imagini cu oamenii care stăteau la plajă la Bondi însă noi am găsit plaja pustie pentru că era prea frig şi bătea vântul mult prea tare. Zgribuliţi de frig ne-am întors la hotel şi am plecat cu bagajele spre aeroport cu promisiunea că vom reveni cât mai curând.

Acum, la mai bine de un an de la întoarcere, suntem la fel de încântaţi de Australia şi plănuim să mergem din nou în 2012, de data asta vrem însă s-o străbatem pe la mijloc: de la Darwin din nord spre deşertul din centru şi apoi la Adelaide şi Melbourne.

Impresii scrise de: Adelaida

Citeşte şi partea a doua sau prima parte a poveştii.