Muzeele Vaticanului: prea mult, prea frumos!

În a patra zi ajungem şi la Muzeele Vaticanului. Trecem uşor de intrare, unde nu ne aşteaptă nicio coadă, după care ne încălzim mai întâi cu o expoziţie temporară de corăbioare de prin toată lumea, The way of sea, miniaturi fermecătoare ce împodobesc scara nouă elicoidală. Luăm şi o carte a muzeului pe post de ghid, ca să mai citim una alta pe parcurs. Am auzit că e de „rău”, că e copleşitor şi că sunt foarte multe de văzut aşa că trebuie să spun că nu prea ştiu de unde să încep. Am de ales între traseul scurt şi traseul complet dar eu aş vrea să le văd pe toate deşi ştiu că nu voi reuşi. Inspiră Roxana, expiră, inspiră, expiră!

Până una alta ieşim puţin în curtea interioară, Cortile della Pigna, numită aşa după conul uriaş de bronz de prin secolul 1-2, ce a fost cândva fântână. Mă uit în partea opusă, la globul ciudat, o sferă în sferă, un fel de mecanism ascuns al unei planete fisurate. Ce să însemne? V-am dat câteva indicii şi v-am lansat deja o provocare la un concurs de interpretare, în fotografia zilei de ieri.

Sfera in sfera

Din prezent revenim la trecutul artei şi intrăm pe traseu, cu o primă oprire în curtea mică octogonală, unde îl caut pe Laocoon. Retrăiesc impresii din copilărie, îmi aduc aminte şi de culoarea sau dimensiunea paginilor din albumul în care am văzut prima dată fotografia acestui grup statuar. Sunt şocată că este în aer liber, chiar dacă e adăpostit, asta mă face să mă întreb dacă o fi originalul. Laocoon, preotul troian care şi-a prevenit confraţii asupra pericolului Calului Troian a înfuriat-o pe Atena şi aceasta a trimis doi şerpi uriaşi din mare, pentru a-l omorî, împreună cu fii săi. Ceilalţi nu au priceput nimic şi au introdus darul în cetate. Mai departe ştiţi ce s-a întâmplat? Brad Pitt a murit, vai! 😀

Laocoon

Parcurgând sălile Muzeului Vatican te simţi din ce în ce mai mic, mai strivit. E atât de multă artă încât nu mai poţi judeca, nu mai poţi savura. Statuile antice se înşiră una după alta, pe culoare, busturile stau aliniate pe rafturi şi nu se mai termină… Artă antică romană, greacă, etruscă, egipteană. Fiecare încăpere în parte ţi-ar putea lua măcar o oră şi sunt multe… Pe alocuri există porţiuni cu mozaic protejat, împrejmuit, prin alte săli calci în picioare un mozaic superb mutat din cine ştie ce locaţie şi instalat aici.  Câtă ambiţie şi răbdare să le iei dintr-un loc pentru a le reinstala în altul!

mozaicuri fantastice

Urmează apoi sălile ale căror plafoane îţi monopolizează toată atenţia. Deşi tapiseriile uluitoare, tablouri în sine, sau hărţile din sala hărţilor merită şi ele toată atenţia. Mă deranjează mai puţin turiştii cât tarabele cu cărţi şi suveniruri înşirate pe lângă pereţi, mi se pare prea mult, atât timp cât există mai multe puncte din care îţi poţi procura un ghid sau o amintire, în zona de primire sau ieşire.

plafoanele

Ajungem până la urmă şi la Camerele lui Rafael, locul în care stăm în faţa Scolii de la Atena pentru a regăsi în chipurile filosofilor portrete celebre: Michelangelo, Da Vinci, Bramante, chiar şi un autoportret Rafael….

Scoala din Atena

Obosiţi, suntem cât pe ce să nu intrăm în Apartamentele Borgia, care găzduiesc o parte din colecţia de artă modernă. Merită văzute aşa că nu ocoliţi!

Şi, într-un final, ajungem în Capela Sixtină. „Shhhht, shhhht!” se aude de peste tot. Gardienii pândesc amatorii de poze furate pe sub mână şi au sarcina clară de a şâşâi de fiecare dată când rumoarea din sală depăşeşte limita. Ridici ochii în sus şi te întrebi ce o fi având atâta lumea de vorbit, când reacţia firească e să rămâi mut. În primul rând pentru că eşti acolo. În al doilea rând pentru că eşti acolo. Şi nu în ultimul rând pentru că vezi cu ochii tăi aşa o capodoperă. După ce dăm un tur (cu ochii şi gâturile răsucite de colo colo) ne aşezăm pe băncuţa de lemn de pe margine şi privim pe îndelete. Trecem în revistă şi câteva dintre picturile de pe pereţii laterali dar nu putem să ne concentrăm prea mult la ele, maestrul Michelangelo e mai puternic decât oricine altcineva.

În 1508 tavanul acestei săli era albastru, împodobit cu steluţe. În acelaşi an Michelangelo avea 33 de ani şi ridica, vrând nevrând, schela ce avea să servească muncii sale titanice de redecorare. Fresca era pentru el o tehnică nouă şi dificilă, ce nu permitea retuşuri. Între 1989 şi 1994 Capela Sixtină a fost restaurată, folosindu-se schele ce semănau perfect cu cele originale, create de artist acum 500 de ani. Restaurarea a durat 5 ani în timp ce Michelangelo a terminat-o în 4!

Nici uriaşa scenă a judecăţii de apoi, pictată tot de Michelangelo aproximativ 30 de ani mai târziu, nu este mai prejos. Dimpotrivă, dovedeşte o maturitate şi o desfăşurare de forţe cu atât de multe detalii încât te pierzi în contemplare. În urma restaurării personajele au scăpat şi de frunzele care acopereau părţile intime, adăugate din exces de zel sau mai bine zis prostie, după moartea artistului. Există poveşti care spun că modelele care pozau în picturi erau din etajul de jos al societăţii sau din categorii care nu ar fi cele mai pioase. Chiar dacă e adevărat mă întreb cât contează şi cine altcineva ar fi pozat pentru picturi, doar nu preoţii…

Renunţăm la Pinacotecă sau bibliotecă şi ieşim ca împuşcaţi la aer. Lumea stă la soare, pe terasa unei alte curţi interioare. Simţim nevoia să mai vedem ceva lejer, care să ne mai relaxeze creierii, aşa că expoziţia de trăsuri pică la fix. Facem poze pentru LumeaMică şi ne gândim că asta ar fi fost singura parte care i-ar fi plăcut, după 5 ore de vizită.

trasuri

Concluzia generală, pe care o ştim şi de la alţi prieteni, este că o zi nu poate fi suficientă pentru Muzeele Vaticanului. Chiar dacă ţi-ai propune să intri la prima oră şi să stai până te dau afară, tot nu ai avea cum să termini şi să te şi bucuri de ceea ce vezi. Asta nu înseamnă câtuşi de puţin să scoţi această incursiune de pe listă, dar ai grijă să ai măcar 4-5 ore la dispoziţie.

Da, poate că eşti tentat să spui că e prea mult. Dar nimic nu te împiedică să spui şi că e prea frumos ca să ratezi!

Citeşte mai mult în despre cele 10 zile la Roma aici, sau în secţiunea dedicată Italiei.

Bine de ştiut:

Pentru informaţii legate de orele de vizitare, zilele în care accesul e gratuit sau zilele în care e închis, cel mai bine e să verificaţi pe site-ul Vaticanului, loc în care puteţi să vă şi cumpăraţi biletele şi să scăpaţi de coadă. Biletul online e mai scump, dacă nu veniţi în sezon merită să încercaţi să intraţi direct. Sfatul nostru e să nu visaţi că aţi putea profita de zilele în care accesul e liber, dacă vreţi să înţelegeţi de ce urmăriţi jurnalul nostru din prima zi.

Atenţie, anul acesta la final de aprilie / început de mai, va avea loc beatificarea papei Ioan Paul al II-lea. Va fi cu siguranţă peste măsură de aglomerat!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.