Bunicii pleacă la război

Nu e o glumă; după un an lung de economii, studiere de hărţi, ghiduri de călătorie, cărţi de artă şi arhitectură, trasee visate, trasee schimbate sau amânate, liste şi paraliste de posibilităţi şi eventuale probleme, bunicii aleg pentru acest an Franţa, partea centrală, estică, vestică şi nordică (în sud au fost deja, acum doi ani). Ei declară război vârstei, bolilor ţinute în lesă de o jumătate de valiza (micuţă) de medicamente şi regimului înfruntat cu borcane de mâncare gătită fără sare, transformată în conserve (nu chiar pentru fiecare zi, desigur); sunt hotărâţi ca timp de mai bine de o lună (cam 40-45 de zile) să ucidă plictiseala şi rutina, să vadă cât mai mult şi mai bine, să se bucure de o lume civilizată, nu perfectă dar cu muuuuuuult mai multe de oferit decât aceea în care se târăsc în restul timpului.

Pentru că de mâine vom fi deja pe drum, să vă arătăm câte puţin din planurile noastre de cucerire:

Vom trece repejor prin Austria (dacă cerul este senin când suntem pe lângă Ehrwald am urca până la Zugspitze, o culme de unde se văd marile lanţuri montane europene), prin Elveţia, intrând în Franţa pe la Basel; după o plimbărică prin Mulhuse şi prea înfloritul Colmar (pentru frumuseţea oraşului şi muzeul Bartholdi – Frederic Auguste Bartholdi a creat Statuia Libertăţii din New York) şi ceva coclauri prin Vosgi (Gerardmer) vom cuceri o primă tranşă de oraşe – Dijon, cetatea muştarului, Beaune, capitala vinurilor din Burgundia (nu putem decât să le mirosim!), Autun şi Auxerre, posesori de mândre catedrale, Troyes, “Binecuvântatul oraş al vitraliilor”, încheind cu Fontainbleau, castelul şi grădinile.

Pentru Paris (unde nu am mai fost din 1984) am avea 6 zile pline. Aici lupta cu metrourile, monumentele, parcurile şi muzeele ne va diminua considerabil forţele. Ne vom întrema în Chartres cu vestita catedrala ce păstrează veşmântul Fecioarei Măria, Orleans, oraşul Ioanei d’Arc şi Bourges unde se afla o soră a Notre-Damei pariziene.

Vom coborî apoi spre sud prin Limoges, unde se fabrică o faianţă deosebită, până la Rocamadour (am mai fost dar am rămas vrăjiţi pe veci) cu nişte peşteri în zonă demne de a fi luate în seamă, ceva castele şi o rocă uriaşă, nemaipomenită, Saint Cristophe. În direcţia Bordeaux ne-am opri în medievalul Saint Emilion cu biserica şi catacombele subterane. Chiar dacă de Bordeaux mi-e frică (e maree!) poate aruncăm o scurtă privire deşi ar merita mult mai mult.

Această parte fiind cucerită ne vom îndrepta spre nord, Tour şi Valea Loirei adică, revăzând unele castele şi cunoscând altele. Am văzut la Bucureşti o expoziţie de artă din Bretagne aşa că, prin Vitre (a pictat aici şi Nicolae Grigorescu), şi Rennes ne vom face o idee despre această provincie. Vrem să vedem Coasta de Smarald, staţiunile de la Atlantic şi, ceea ce mi-am dorit foarte tare, Muntele Saint Michel şi faleza spectaculoasă de la Etretat. Tot la Atlantic am vrea să vedem Memorialele de la Caen şi Dunkerque evocând războaiele din mai multe epoci.

Dacă toate acestea nu ne-au doborât, pentru că tot suntem pe lângă, am traversa Belgia trecând şi pe la Waterloo, doar nu e mare lucru, căci această mică ţara e aproximativ cât Oltenia noastră!

Ne-am îndrepta apoi trupele spre Lille (tot maree!), Laon (medieval), Reims, oraşul încoronărilor regale, Verdun, locul unei mari bătălii şi Alsacia, câteva oraşe numai.

Am ieşi tot pe la Basel şi, dacă vremea nu ne-a permis când am început călătoria, la graniţa dintre Germania şi Austria, Ehrwald – Obermoos, am vedea Zugspitze despre care am pomenit deja. Aici ne-ar trebui neapărat un cer senin. Dacă nu-l avem, mergem mai departe şi după două ore măcar în “Garmisch mon amour”, luăm drumul spre casă.

Acestea ar fi liniile mari, nebătute în cuie căci, în funcţie de unele şi altele pot interveni schimbări.

Nu facem călătorii relaxante la modul de a sta mult într-un loc şi a lăsa loc pentru reverii; ele seamănă cu un marş forţat şi într-un fel sunt. La pensie fiind, ne putem relaxa în culcuşul personal, când vrem. Aşa că, în general alegem cele mai importante obiective; cumpărăm numai cărţi, modeste cadouri pentru familie şi farfurii decorative, mâncăm din punga (în tranşee, adică în camera de hotel sau pensiune, maşină, parc, pe o bancă, etc.) ne culcăm devreme şi ne sculăm la fel, folosim tot timpul, lumina şi puterea pentru a absorbi cu toate trompele invizibile care ni se deschid instant în occident, ceea ce ne place: peisaje, catedrale şi locuri de pelerinaj, oraşe medievale, muzee, castele, palate, case în stilul colombaj, şosele, sate, parcuri naturale, o lume curată, organizată, cu valori inestimabile, de care, prin naştere, nu am avut parte. Sunt enorm de multe locuri şi lucruri de văzut iar la vârsta noastră (67 şi 62 de ani) a călători înseamnă a te lupta să uiţi de trecutul socialist şi de prezentul tobogan pe care alunecam cu fiecare zi şi… nu spre înflorire. Este un război împotriva banalului, urâtului, neputinţei, eşecurilor, lipsei de speranţă. Câştigăm de fiecare dată uitând pentru un timp ceea ce ne umbreşte existenta iar când tristeţea ne dă târcoale, mai târziu, amintirea a ceea ce am văzut ne susţine moralul şi ne îndeamnă să continuăm.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.