Ha, haaaa, credeaţi că aţi scăpat? Nici gând, mai avem cel puţin încă două, ba poate chiar trei zile de povestit. În cele ce urmează vă voi demonstra cum se poate pierde vremea, cu talent, într-un oraş ca Roma. Te duci acolo cu o listă lungă, ai aşteptări, nelinişti, te întrebi dacă vei putea vedea tot, îţi rupi picioarele, te extaziezi, oboseşti, treci peste asta, îi dai înainte şi… vine o zi în care reuşeşti să nu faci mai nimic. Şi nu e chiar atât de rău, la urma urmei în Roma e de ajuns să mergi pe stradă şi tot se cheamă că te-ai îmbogăţit cu ceva.

E duminică dimineaţă. Ziua aceea în care până şi Dumnezeu a zis că trebuie să fie odihnă. Să fim ascultători atunci, dar nu pentru că ne-am teme de răzbunarea lui cruntă – sunt convinsă că Dumnezeu e un tip de treabă care nu are de gând să pedepsească pe nimeni, asta e doar invenţia părinţilor din toate secolele pentru copiii obraznici din aceleaşi secole. Deci ar trebui să ne odihnim pentru că suntem obosiţi. Dar nu ne ţine mult, ne trage din aşternut un gând: să mergem la Fumone.

Am dat noi ieri de gustul comunelor mici, cu străduţe înguste, prin Frascati, iar Fumone promite să fie şi mai şi!

E la doar 70 de kilometri de Roma aşa că ne spunem că nu are cum să fie atât de greu să ajungem acolo! Mergem la Termini convinşi că vom găsi o soluţie. Ne foim, studiem toate automatele de bilete, întrebăm la informaţii, la tren, la autobuze, totul este destul de vag. Atât de vag încât nu reuşim să aflăm, concret şi sigur, dacă odată ajunşi acolo mai există şi vreun mijloc de întoarcere, în aceeaşi zi. Cu tristeţe în suflet clasăm Fumone în dosarul „aş vrea” la categoria „altă dată”, cu o notă mică scrisă de mână: „ar fi bine să ai şi bani de închiriat o maşină”.

Bun. Acum ce să facem? Ghidul spune că duminică la Porta Portese e unul dintre cele mai mari târguri de vechituri. Ştiu pe cineva care va tresări la asta, prietena noastră Ina. Mă duc mai mult de curiozitate şi sunt foarte dezamăgită. E un fel de Piaţa Obor cu vechituri pe bune. Şi nu obiecte cum mi-aş fi imaginat ci haine uzate, genţi pe care nu îţi prea vine să pui mâna – e drept, costă 2-3 euro. Ba poate fi şi mai bine de atât, chinezărisme noi la 4-5 euro. Ca să nu zic că plec cu mâna goală cheltuiesc şi eu fabuloasa sumă de 5 euro pe un rucsăcel. Foarte bun, îl mai scap pe Alex de greutatea pe care o duce singur, în spate, zilnic. Mai rău e că târgul ăsta e şi foarte lung. Zicem că nu o luăm înapoi, contra curentului, dar asta e o mare greşeală. Că mergem şi mergem, până când în sfârşit apare o străduţă la stânga pe care evadăm din Obor. A, ba nu… eram în Roma, nu?

Noroc că afară e frumos şi e duminică. Deci nu are rost nici să ne purtăm necuviincios şi să înjurăm că s-a dus mai bine de jumătate de zi. Ne întoarcem pe jos până în Trastevere unde parcăm la Il Spaghetteria, un loc recomandat de un localnic. Ei bine, nici asta nu funcţionează mereu. Mâncarea e jumi-juma, pastele cu scoici ale lui Alex sunt foarte bune, fetucinele mele sunt banale spre naşpa. Şi ne mai bagă pe gât şi serviciile şi pâinea pe care nu am cerut-o. Mulţi se plâng de astfel de probleme în Roma dar vă spun că nu e obligatoriu, am mâncat şi în locuri în care nu am păţit asta.

Lăsăm pastele să îşi vadă de treaba lor în stomac şi punem picioarele din nou la treabă, pentru a ajunge în Piazza Navona. În februarie e anunţat carnavalul copiilor, prin pieţe, suntem curioşi să vedem ce se întâmplă. Ca şi în Frascati, nimic deosebit. Copii costumaţi şi… a, ba da, nişte baloane uriaşe de săpun! Acestea au încântat şi copilului din mine!

Continuăm spre Piazza Barberini, unde tronează tritonul lui Bernini şi undeva mică, pe un colţ, fântâna în formă de scoică.

Coborâm la metrou, pentru a ajunge în Piazza del Popolo. Tot cu gândul la carnaval, desigur. Aici surpriză! Dăm peste o combinaţie de „toate drumurile duc la Roma” cu „toate drumurile duc la Beijing”. Lampioane roşii chinezeşti sunt atârnate, circulă dragoni şi se cântă pe scenă, în chineză.

Aşa de confuzi suntem încât nu mai traversăm piaţa pentru a intra în cele două biserici gemene. Şi mai e un aspect: ne cam părăseşte lumina şi am fi vrut să vedem renumita panoramă a Romei, din grădinile Pincio. Care arată cam aşa:

Visul meu pe care nu l-am mărturisit era să mă plimb duminică prin Borghese. De ajus aici am ajuns, dar ce să mai vezi când e beznă? Poate doar o demonstraţie uluitoare de îndemânare pe role..

Sau poate ceva monumente luminate (sunt copii, nu aparţin istoriei):

Şi dacă în Fumone n-am ajuns, n-am uitat de Frascati. Frascati vinul adică, ce ne aşteaptă liniştit în sticlă (că aşa sunt vinurile liniştite, liniştite!), la cazare. Unde ne întoarcem după o zi în care practic n-am făcut nimic. Iar Doamne-Doamne se uită la noi din înalturi, mulţumit, dar cu o sprânceană ridicată în sus: „Hai măi, doar nu vă apucaţi acum să beţi!”

PS: Da, a fost bun vinul, vă povestim altădată despre el, în secţiunea dedicată. Nu, nu l-am băut pe tot!

Bine de ştiut:

Aici vă dădeam de obicei ceva idei, ponturi sau informaţii legate de obiectivele vizitate. La articolul de faţa pot doar să vă informez că iarna nu-i ca vara şi că se întunecă repede.

Până una alta poate ne spuneţi voi cum se ajunge în Fumone, pentru cititorii noştri sau pentru o viitoare experienţă.

Bugetul zilei (pentru două persoane):

Bilete: 6 Euro

Rucsac şi o carte: 20 Euro

Mâncare: 35 Euro (pranz la restaurant, kebab seara!)

Total: 61

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.