Poveşti din LumeaMare în deplasare – impresii

Am promis că vă povestim şi vă arătăm cum a fost la Poveşti din LumeaMare în deplasare şi încercăm să o facem. Nu este uşor să cuprinzi în câteva cuvinte tot ce s-a întâmplat timp de trei zile şi toată bucuria pe care am simţit-o alături de cei ce sunt echipa LumeaMare şi alături de cititorii noştri care s-au încumetat să ni se alăture. Fără să plănuim asta (ar fi şi foarte greu!) am reuşit să adăugăm echipei noastre un grup de oameni unul şi unul, ceea ce nu este puţin lucru. Ne veţi vedea imediat în poze şi sunt sigură că ne veţi crede că ne-am simţit foarte bine împreună. Cazarea la Pensiunea Cehov a fost fără cusur – ok, ştiu că eu şi Ina am apucat pe un drum înfundat şi am avut ceva emoţii pe drumul pietruit, dar am ajuns în cele din urmă într-un loc foarte plăcut şi liniştit, cu o privelişte minunată asupra munţilor şi a unui apus de neuitat (timp în care s-a auzit muzică rock în boxe, aşa ceva mai rar la o pensiune, mulţumim din suflet!). M-am bucurat foarte mult pentru că am avut ocazia să îl cunoaştem personal şi pe Ion Trandafir, despre care veţi mai auzi de la Alina. Ca să nu spun cât de mult m-am bucurat că am văzut-o şi eu, după aproape doi ani de lucru şi corespondenţă online, pe Alina. Mulţumim tuturor pentru că ne-aţi fost alături, mulţumim că ne-aţi ajutat ca să ducem la capăt acest prim proiect, mulţumim pentru poveştile minunate şi pentru fiecare zâmbet pe care l-am văzut pe faţa voastră în acest weekend.

Vreau să mulţumesc şi partenerului nostru tradiţional Lamonza, care a oferit doi rucsaci ce au ajuns, prin tragere la sorţi, la Liliana şi la Octavia!

Şi pentru că nu sunt singură voi lăsa mai departe şi pe ceilalţi membri ai echipei să vorbească, să descrie şi ei cum s-au simţit, după care vă voi ruga pe voi să ne împărtăşiţi impresii, să ne lăsaţi măcar o propoziţie în care să ne spuneţi cum s-a văzut şi din punctul vostru de vedere.

Alex:

Noua ediţie a Poveştilor desfăşurată în deplasare a fost plină de noi elemente, unele surprinzătoare – prin natura lor, altele aşteptate cu sufletul la gură sau ţinând pumnii strânşi atât cât trebuie ca să iasă bine. Am început cu o surpriză – un urs în mijlocul DN-ului, aproape de intrarea în Predeal. M-ar fi tentat să scot aparatul de fotografiat, dar bagaje multe, vreme târzie, curbă, aşa că am apăsat frâna cât să îl las să se retragă în desişul pădurii. Ce-am uitat, ce-am uitat? Păi, nu prea am uitat nimic esenţial, deci micul dejun, degustarea de seară, sandvişurile au fost la locul lor – şi aici se cuvine să aduc mulţumiri “ucenicilor” mei Ina, Alina şi Roxana, fără de care ar fi fost pe masă …… mai târziu. Plimbarea de sâmbătă  ne-a pus oasele înţepenite la treabă şi am luptat cu mic cu mare să ajungem acolo sus lângă pietre şi apoi până jos de tot, la maşini. Genial popasul “La ciocolata” de unde ne-am alimentat cu apă, sucuri (reci ca gheaţa – extrem de bine venite după prima porţie de soare), eugenii şi multe altele. Mi-am adus aminte de drumeţiile din Retezat sau Bucegi, de mersul după marcaje (nu că ar fi fost nevoie, Octavia fiind mai mult decât cunoscătoare  a locurilor cu pricina, ci mai ales ca element de distragere a atenţiei pentru cei mici 🙂 ).

Mirosind a piele încinsă  ne-am delectat cu un vin bun, am călătorit pe dealurile cu vii, pe vârfuri de munte şi  castele, ne-am pus întrebări şi nu în ultimul rând ne-am lăsat pradă bogăţiei de culori din fotografiile Lilianei, făcute în Islanda, un loc la care cu siguranţă am visat cu toţii în noaptea ce a venit.  Duminică am întins un pic şi muşchii din dotare şi ne-am căţărat cu mic cu mare pe stâncile golaşe din Cheile Zărneştiului.

Şi ca surpizele să ţină până la sfârşit, pe drumul de întoarcere am prins cea mai mare revărsare de ape – de sus, din stânga, din dreapta, ca şi cum maşina ar fi trecut prin jeturile date la maxim al unor maşini de pompieri. După 5 ore eram din nou în Bucureşti, obosiţi dar plini de energia celor trei zile.

Mă bucur că ne-am văzut şi revăzut aproape în formulă completă (echipa LM), mă bucur că am cunoscut şi alţi călători prin LumeaMare, care ne-au fost alături la această ediţie.

Să ne (re)vedem cu bine la ediţiile viitoare.

PS . de mâncare nu spun nimic, îi las pe ceilalţi să vorbească :).

Alina:

Am şi eu cuvântul, da? Încep prin a vă spune că îmi pare rău de voi, cei care nu aţi fost acolo cu noi. Eu sunt singura din echipă care nu i-a văzut niciodată, fizic, pe ceilalţi. Asta dacă nu o punem pe Ghiocel(a), cu care m-am văzut nu demult la Paris. De ce îmi pare rău de voi? Oameni buni, e una să citeşti ce face Alex, alta e să ai privilegiul să îl ajuţi să pregătească festinul şi să te desfeţi după. Ina, cubuleţe, nu uita! E una să citeşti ce scrie Ina şi să te amuzi şi cu totul altceva să o ai în faţa ta şi să vă amuzaţi împreună. Ina e omul cel mai deschis şi natural pe care l-am văzut în viaţa mea. Îmi pare rău de voi şi pentru că nu aveţi cum să înţelegeţi de ce îi spunem noi Octaviei « căprioara » până nu o vedeţi pe viu cât de ageră e când se caţăra pe stânci. Vă promit, vă vine să vă apucaţi de escaladă, dacă vă aflaţi în preajma ei! Explică atât de bine şi are atâta răbdare şi bunăvoinţă, încât nu are cum să nu vă convingă. Îmi pare rău şi pentru faptul că nu aţi putut vedea pensiunea lui Ion, cu care eu am avut o discuţie pe care o să o regăsiţi în curând aici. Şi mai ales, îmi pare rău că nu vă puteţi imagina cum e Roxana, cu care te simţi în siguranţă în orice situaţie, care găseşte o soluţie în 10 minute şi pentru o migrenă care nu, nu vrea să se dea dusă. Sau Ghiocel(a) şi Michel, care vin valvârtej când aud că vrei să vezi castelul Bran, oferindu-se să te conducă chiar printr-o căldură care nu îi face în nici un caz bine cuiva.

Le mulţumesc tuturor celor care au fost cu noi de vineri până duminică. Sunt cu toţii oameni calzi şi deschişi şi m-am bucurat să îi cunosc pe fiecare dintre ei. M-am bucurat să le ascult poveştile, să le beau vinul (a fost excelent, Cătălin şi Renate!), să visez împreună cu ei la Islanda! Sper, pentru voi, cititorii noştri, că fotografiile spectaculoase pe care noi le-am văzut să fie publicate şi aici. Nu toate, ar fi imposibil, dar măcar câteva mostre. Despre vremea puţin nărăvaşă, despre isprăvile LumiiMici, care este, aşa cum i-am spus şi lui Ghiocel(a) alaltăieri în maşină, un produs pur al unor bunici şi părinţi artişti, îi las chiar pe ei, pe mândrii părinţi şi bunici, să povestească. Eu mai spun doar atât : pe când următoarea ieşire?

Octavia:

De ceva timp am pregătit cu Roxana ieșirea din acest sfârșit de săptămână. Așteptarea m-a făcut să-mi pun multe întrebări. Cine va veni? O să placă tuturor traseul? Se vor simți bine? Cum va fi vremea? Răspunsurile le-am primit în sfârșit. Și sper că toată lumea e de acord cu mine că a ieșit bine. Și mai era ceva ce așteptam cu nerăbdare și anume să asociez o față numelor colegilor mei pe care i-am întâlnit abia acum pentru prima oră. Dar parcă timpul a fost prea scurt. Nu am reușit să cunosc îndeajuns de bine nici membrii echipei, nici invitații. Asta înseamnă că trebuie să mai repetăm experiența!

Ghiocel(a)

O idee straşnică fu aceea de a organiza o întâlnire neapărat şi absolut amicală în mijlocul naturii, nu sub cerul liber, desigur, ci cu mult cer şi soare desupra Branului, într-una din vilele moderne, de bun gust şi confortabile, aparţinând unui tânăr de excepţie, sportiv şi călător (Ion Trandafir). Nu au lipsit munţii de departe, colinele de aproape, pajiştile înflorite, mirosul de fân, excursiile şi căţăratul pe munte (iniţiere – Octavia), degustări (vin de Porto -Cătălin) şi gustări delicioase (Alex). Foarte aproape sau aproape castelul Bran, cetatea Râşnov, peştera Valea Cetăţii.
Seara cu poveşti a decurs în răcoare şi voie bună; gazda s-a prezentat cu modestie, vorbitorii au pus şi mult suflet în ceea ce spuneau; s-a văzut încă o dată că în această adunare de călători chestia aia cu capra vecinului nu se aplică adică, nimeni nu este invidios pe nimeni; fiecare povestitor era atât de mândru de ceea ce văzuse încât i-a molipsit şi pe ceilalţi cu bucuria lui de a fi trăit experienţe ameţitoare fie în oraşul portughez Porto şi podgoriile terasate de pe malul raului Douro (Cătălin… cu un flmulet încântător şi foarte sugestiv) fie cu frumuseţile ciudate ale Islandei ( insula de foc şi gheaţă cu plaje negre, sol şi ape clocotitoare, gheţari albaştri şi culori extraordinare (Liliana şi Andrei). Un fel de Zeus al munţilor europeni (Zugspitze), un castel cu grădini unice pe valea Loarei (Villandry), o fostă cetate troglodită (roca Saint Cristophe) şi un castel faleză din Evul Mediu, toate ale Franţei au adus atmosfera trecutului alături de frumuseţile naturale ale lumii (Ghiocel(a)). Multă pasiune, discurs neîngrădit şi competent, o brumă de emoţie, un mini seminar care l-a făcut pe fiecare să reflecteze, şi să se implice (Alina, studenta “noastră” la Paris – Locuri şi oameni) dar mai ales îmbogăţirea tuturor cu noi imagini şi informaţii care ori incită la o călătorie spre acele locuri, ori te fac măcar să visezi la ele.
Roxana, şefa de trib, deşi abia se aude, a asamblat corect nişte posibilităţi, a iniţiat şi dirijat desfăşurarea întâlnirii cu ajutorul nepreţuit şi atât de gustos al lui Alex, hărnicia Inei, Alinei şi Octaviei…. Toţi, împreună, prin acţiuni convergente, au contribuit la o seară în care s-au văzut ferestre noi deschizându-se spre lume. Un “modus vivendi” demn de a fi luat în seamă.
Felicitări Lumea Mare!

Ina:

Ei bine, Ina s-a apucat să scrie un paragraf şi s-a oprit când a ajuns la un articol. Pe care merită să îl citiţi aici.

Cătălin: A fost cea mai incitantă ediţie a Poveştilor, pentru că am avut plăcuta ocazie de a savura un weekend perfect în mijlocul naturii. O drumeţie pe cărări necunoscute până acum ne-a dezvăluit o parte de vis a satelor Măgura şi Peştera, întărindu-ne convingerea că ne-am aflat în una din cele mai frumoase zone ale României. Iar poveştile de seară şi degustările au încheiat o zi excelentă. Ghiocel(a) ne-a purtat prin ţinuturi încărcate de istorie, într-o prezentare impecabilă. Cireaşa de pe tort s-a numit Islanda, un loc ireal, desprins de lumea obişnuită şi surprins în imagini spectaculoase de Liliana şi Andrei, cei doi temerari care au pătruns în tărâmul nepământean de la marginea Europei.

Acestea fiind spuse mingea e la voi …

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.