Prima delegaţie ever (5)

Marţi o început una din cele mai faine săptămâni din câte mi-or fost date: dimineaţa laptele şi mierea (baba de la pensiune) fierbea cu lasere în ochi, iar la fabrică am văzut doo chestii care m-or lăsat mască: prima o fost că l-am văzut pe un nenea cărunt şi cu mustaţa răsucită cum tot muta el un birou şi punea telefoane. Altfel, la costum băiatul. Întreb pe un coleg neamţ da’ cine e nenea, ce face, nu îl ajutăm? Aa, nooo, zice ăsta, că nu vrea să-l ajute nimeni. Da’ totuşi, cine e? E şeful mare pe divizia BMW, îmi şopteşte ăsta conspirativ. O refuzat tot felu’ de subalterni, îi numa’ el şi o secretară. Aia e fomeie, nu o pune la cărat. Vreau să vă zic că nenea ăla şi-o montat singur inclusiv telefon şi imprimantă. Aşa, pentru că putea. Încă îl mai am de model de urmat când o să cresc mare.

Luni seara venise o gaşcă de manageri de la Bistriţa, abia marţi am aflat, că am văzut-o pe Cami, nevasta coleg...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Trainer (tehnic) cu ochii larg deschişi spre lucrurile mari şi mici, cu credinţa de nezdruncinat că a dărui este o obligaţie, nu un privilegiu. A, da, pentru cei care se mai miră încă de ce nu îl văd pe Moş Crăciun: vine, da' vine călare pe un covor zburător, nu pe o sanie trasă de reni.