Salzburg: prima şi ultima delegaţie (2)

Cum să faci faţă unei o cine fastuoase cu 6 feluri de mâncare servite într-o casă de 1 milion şi ceva de euro, de ce trebuie să ştii ceva germană ca să prinzi ultimul tren spre Viena atunci când este o bombă la mijloc şi aventuri în tren cu un însoţitor de vagon de naţionalitate română.

Ursula (v‑am zis de ea, marketeriţa lor) făcuse parte tot din populime, ce e drept a lor. Dăduse nenea patronul de ea când avea fo’ 17 ani, o cules‑o din mizerie (no, aici îi relativă treaba, mizeria lor nu seamănă cu a noastră), o făcut‑o fomeie, i‑o luat şi casă, ceea ce veţi vedea mai la vale.

Ne invită fomeia la cină, o mânuţă de oameni (dintre români doar Robert şi cu mine) şi ne‑o dus pe malu’ unui lac, la vreo 30 de kilometri de Salzburg, la nu ştiu ce restaurant. Incredibil de frumos, stăteam pe terasă, deşi era cam vântuleţ afară. ‑No, cum vă ...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Trainer (tehnic) cu ochii larg deschişi spre lucrurile mari şi mici, cu credinţa de nezdruncinat că a dărui este o obligaţie, nu un privilegiu. A, da, pentru cei care se mai miră încă de ce nu îl văd pe Moş Crăciun: vine, da' vine călare pe un covor zburător, nu pe o sanie trasă de reni.