Întâmplări din Grecia

În care aflăm cum rezolvăm o rezervare buclucaşă, unde să mănânci pe bani puţini, cum să faci poze la business class şi cum să faci faţă unei aterizări mai mult sau mai puţin forţate când laşi copilotul în faţa panoului de bord.

Ca şi restul lumii, nu am multe grozave de zis despre Grecia, da’ no, io din alte motive, mult mai terestre. Prima surpriză o fost la hotel: am ajuns pe la 12 jumate noaptea, parcă, (or frecat ăştia menta cu avionul cam 3 ore în plus, bag sama că le părea rău să plece de pe Otopeni) şi ne zice demoazela de la recepţie ‑vai, păi sunteţi doi. ‑Păi da, doi suntem, aşa am şi anunţat, aici îs confirmările de rezervare (mare minune şi internetu’ ăsta, ne‑am rezervat camere online, am printat confirmări, tot tacâmul). Se uită tanti la confirmări, se uită la noi şi îşi cere senină scuze: ‑io am crezut că de fapt sunteţi una şi aceiaşi persoană. ‑Poftim??? Deci ai două rezervări, camere diferite, etaje diferite (io tot pe la etajul 15‑17 am nimerit, nu ştiu cum sărăcia) şi tu îmi zici că ai crezut că suntem una şi aceeaşi persoană? Da’ pe ce draci te‑ai bazat? Tanti, să se scoată: ‑uite, scrie Călin pe ambele şi am crezut că îi o greşeală şi cineva o făcut rezervare de două ori.

Aşa că prima noapte am dormit cu Cindre în cameră. Dormit vorba vine, că şi el, şi io cam sforăim. Aşa că decât să îl deranjăm pe celălalt, mai bine ne‑am uitat ranga pe pereţi tătă noaptea.

Numa’ două faze vreau a vă povesti. Mă duc seara cu al meu pe la poalele lu’ Acropole, să facem şi noi pe turiştii, am luat la neveste ceva tricoaie cu chestii greceşti pe dânsele, apoi că hai să merem să mâncăm. Bă, tot români fomişti am fost, n‑am avut nici o jenă să dăm zeci de euro pe prostii fără de care trăiam şi noi şi nevestele foarte bine, da’ nu ne‑am îndurat să dăm 15 euro la cină. ‑Bă, da’ cum mama sărăciei să dau io atâţia bani pe o farfuriuţă jumate goală? ‑No, zice Cindre, hai că ştiu io un Subway (evident io nu ştiam ce e ăla). L‑am cam cătat un pic, zona nu părea tocmai una pe unde să te plimbi seara da’ no, obrazul subţire se ţine ori cu cheltuială multă, ori cu mai puţină, da’ atunci tre să cam umbli.

Fix în faţa noastră, un cuplu de americani (el părea cam janghinos pentru un american), plus un ţânc care arăta a orice numa’ a american nu: îmbrăcat într‑un „treling” din piaţă de la chinezi, ceva păpuci în picioare care arătau mai mult a pantofi decât a adidaşi, plus o bască pe cap de‑aia de poartă şoferii de TIR prin filmele americane. Nu îmi aduc aminte cum de am intrat cu ei în vorbă, da’ am aflat că veneau din Bulgaria, că pruncul de era cu ei îl înfiaseră când era mic şi acuma, la 14 ani câţi împlinise, l‑or dus să vadă ţara natală. Ca să vă dau temă de gândire, ăla era de când era el în America şi nu prea ţinea să vorbească engleză. Părinţii, americani ca orice american, s‑or fi dus la „pisicolog” şi ăla le‑o fi zis să‑l ducă în locurile de baştină, poate‑şi mai revine. Aşa bag io de samă că or ajuns ăştia prin Bulgaria.

‑No, şi întreb şi io prost, da’ prin România n‑aţi ajuns? ‑Nu, zic ei, da’ am văzut‑o de pe malu’ Dunării. Dracu’ i‑o pus să zică cum că li s‑o părut lor că îs cam puţine luminiţe pe la noi prin ţară (lucru pe care l‑am auzit de prea multe ori de la de‑ăştia de veneau la noi şi erau uimiţi că avem curent şi maşini). Apăi să‑l vedeţi pe chelner cum o început să‑i porcăiască pe ăştia, ‘ai de pana mea. La fiecare două cuvinte, americanii îs proşti şi inculţi, că ‑băăăă, voi ştiţi că civilizaţia din România e cu nu ştiu câte mii de ani mai veche decât aia din Bulgaria, că e cam la fel de veche cum e aia din Grecia, băăăăăă?

După 3‑4 minute (le pregătea sandwhich‑urile la ăştia) în care efectiv a zbierat la ăştia doi amerikanski, care erau vizibil jenaţi de altfel, încheie apoteotic: ‑sunteţi nişte proşti, bă! Doriţi murături la sandwhich? Mi s‑o părut genial nenea la faza asta, sincer, şi acuma mai râd. După ce o gătat cu ăia, cărora evident nu le‑o mai ars de mâncat pita înăuntru şi or plecat ca din puşcă, ne întreabă nenea pe noi, în română, cum altfel, ‑şi pe dumneavoastră cu ce vă pot servi?

Făcuse pe dracu în patru după ce plecase din România alungat de propria lui ţară şi până la urmă făcuse restaurantu’ ăsta sau sandwhich‑ărie sau ce‑o fi fost. Foarte fain omu’, ne explica el cum o fost inclusiv în America la patronii lu’ Subway ăştia, să îl înveţe ăia cum se face păpica bună şi bişniţu’ să meargă. ‑Bă, sunteţi nişte proşti, bă, lucraţi la alţii în loc să fiţi stăpânii voştri! Faceţi şi voi o franciză de‑asta la Cluj, nu are cum să nu meargă, bă, vă zic io! N-a apărut niciun Subway la Cluj până în zilele noastre.

Ultima fază e pe drumul de întoarcere, când am rugat‑o pe tanti de pe Tarom să ne lase la clasa business, să facem poze, că nu era nimeni acolo ca să deranjăm. ‑Da, cu dragă inimă, zice tanti. Facem o poză, două, trei şi brusc apare un nenea: ‑vorbiţi română sau engleză? ‑Apăi, ce vrei matale. ‑Îmi arătaţi şi mie biletele? ‑Aaaa, dar acestea sunt bilete de economic, sunteţi la business. Deci va trebui să plătiţi diferenţă. Şi calculează nenea foarte aferat că mai trebuia să îi dăm nu ştiu câte sute de euro de căciulă. Io, măgar ca de obicei, mai ales cu de‑ăştia, scot cardul: ‑poftiţi cardu’, da’ vă rog să ne daţi măcar un bon ştampilat, să ni‑l deconteze la fermă. ‑Cine v‑o lăsat aici? ‑Păi, tanti aia. ‑Păi atunci o s‑o pun pe tanti aia să plătească (era colega lui, totuşi, nu era cazul să fie aşa tractor în aer).

Dacă o fost frumos în Grecia? Putea fi, dacă nu trebuia să plătim fiecare câte 2‑3 euro extra pentru că aveam rucsacii cu laptopuri. Putea fi dacă nu erau aşa ţăpari cu orice ocazie.

De la Bucureşti la Cluj o zburat copilotul. Nu ştiu dacă v‑am zis, Cindre e mama şi tata avioanelor, după flapsuri ştie ăla la cât e ceasul, l‑am văzut pe ăsta că zâmbeşte, nu înţelegeam io ce şi cum, da’ pe când să aterizăm, mă uit io pe geam şi văd cum creşte stâlpu’ de la Ambient pe lângă aripă (ăştia din Cluj cam ştiu că nu se aterizează pe deasupra Ambientului, că pista nu e chiar paralelă). O accelerat iară, o luat‑o către Huedin şi o repetat iară manevra de aterizare – deja mă uitam prin avion, numa’ vedete: Pruteanu, fie iertat, al nostru Funar, Covaci ăla de e candidat etern la primărie la noi din partea UDMR, mi‑am zis clar, o adunat Dumnezeu pe toţi păcătoşii Clujului şi acuma ne izbeşte de pistă. Care, izbitură, s‑o produs de am crezut că se face bucăţele. ‑Bă, ce draci o făcut pilotu’? Cindre, mustăcind, ‑păi nu o fost pilotu’. ‑Ha? ‑L‑o lăsat pe copilot, inclusiv la aterizare, tre’ să înveţe şi ăla nu numa’ pe simulator. Când am ajuns în aeroport, Diana, nevasta lui Cindre (a mea era in Australia atunci), graviduţă prin luna a opta cu ceea ce actual se numeşte Superman‑Spiderman‑cemaivreţivoiman‑Cătălin, verde ca iarba crudă primăvara: ‑aşa tare o izbit ăla avionul de pământ că o trimis maşina pompierilor după voi (care, maşină, până atunci eram convins că e numa’ de decor).

Instant mi s‑o făcut dor de Grecia, unde am şi ajuns mai repede decât mă aşteptam.

Articole similare:

• Interviu la Salzburg
• Aventuri în BLS: începuturi
• Salzburg: prima şi ultima delegaţie (2)
• Prima delegaţie ever (5)
• Prima delegaţie ever (3)

Trainer (tehnic) cu ochii larg deschişi spre lucrurile mari şi mici, cu credinţa de nezdruncinat că a dărui este o obligaţie, nu un privilegiu. A, da, pentru cei care se mai miră încă de ce nu îl văd pe Moş Crăciun: vine, da' vine călare pe un covor zburător, nu pe o sanie trasă de reni.

Călin

19 Comentarii la “Întâmplări din Grecia”

1. Ioana says:

   January 11, 2012 at 8:57 am

   In general la nicio companie serioasa nu ai voie sa treci de la Economy la Business (oricare ar fi motivele), astea sunt regulile. Asa ca va puteti considera norocosi ca “tanti” a incalcat regulile pentru voi, desi nu i-ati prea intors favorul facand publica treaba asta

   Cat despre aterizare, sunt companii mult mai mari ale caror poceduri le impun de-a binelea sa infiga avionul in pista (sa-l tranteasca, adica), Taromul ne-a obisnuit pe toti prost cu frumoasele si linele aterizari pe care pilotii lor, amabili cum sunt, le fac mai mereu…
2. calin says:

   January 11, 2012 at 9:05 am

   Ioana, am venit in 2005 de la Londra cu Tarom-ul (asta nu va aparea pe blog ca o fost vacanta, nu delegatie – saraca Lorena o stat cu mine pe o vreme crunta sa-mi iau viza) si era si Sofia Vicoveanca. In semn de apreciere, cei de la Tarom i-or dat la aterizare o sticla de apa minerala Dorna, de 2 litri .
   In rest da, ai dreptate, inclusiv cu companiile serioase:-)
3. nickro says:

   January 11, 2012 at 10:16 am

   Hmm… Business class liber, stewardesa mai mult decât amabilă, gata să încalce ditamai regulamentul, fotografii. Călin spune tot adevărul!:)
4. Ioana@micile-vacante says:

   January 11, 2012 at 10:16 am

   Trantitul avionului pe pista e o tehnica normala ce se foloseste in anumite conditii atmosferice.
5. calin says:

   January 11, 2012 at 10:21 am

   Nick, nu pot zice tot adevarul ca mai cisteste si nevasta p’acilea.
   Ioana, tocmai is in Malaezia, ne-am trantit in Frankfurt de ne-o luat mama saraciei, pe prietenii care or ajuns acuma i-o trantit in Kuala Lumpur, deci stim ce si cum . Ala o trantit avionul fie de berbec, fie sa taie de pe lista jumate din parlamentul Romaniei de pe vremea aia
6. Ioana says:

   January 11, 2012 at 10:32 am

   Calin, daca ar fi lucrurile asa cum zici tu, banuiesc ca te-ai afla tu in cockpit si nu el Inteleg ca nu este cazul… Sau poate tu erai insusi comandantul aeronavei si nu recunosti din modestie? In cazul asta inteleg de ce a trantit copilotul avionul, se trezise fara tine in cockpit si se speriase:-)))))

   Lasand gluma la o parte, tu te urci in avion pentru apreciere sau ca sa ajungi undeva in siguranta? Ca zau ca eu personal n-am nevoie nici de un capat de ata de la o companie aeriana atata timp cat ma duce in siguranta la destinatie! E drept ca Taromul nu exceleaza la capitolul mancare/beutura, dar s-a mai vazut asta si la case mai mari. Una peste alta, daca nu ma insel ai ajuns cu bine ca sa ne povestesti, deci s-ar zice ca si-a facut treaba copilotul
7. anca (akafix) says:

   January 11, 2012 at 11:50 am

   Mai, acu’ ca te-o trantit de prost ori ba’, a meritat daca ai scos tu articolul asta hazliu. Mi-a placut si faza cu camerele – uite-asa ajunge omu’ sa socializeze. Noroc ca voi arati gata socializati.
8. Lori says:

   January 11, 2012 at 1:25 pm

   Mie mi-a placut replica vanzatorului de la Subway “‑sunteţi nişte proşti, bă! Doriţi murături la sandwhich?” Geniala!!
   @Calin: da’ a meritat asteptarea, nu-i asa?
9. mircea says:

   January 11, 2012 at 4:56 pm

   important e ca n-ati avut timp sa va plictisiti:))
10. calin says:

    January 11, 2012 at 5:08 pm

    pot doar sa ma bucur ca am atatia cititori. io stiam cam de 3:-).
    cat despre avioane, Ioana printre randuri , amandoi stam bine la mile zburate (foarte fain blogul tau, a propos), atata ca mie mi-e frica de conservele alea zburatoare no matter what. am mai zis asta, io is convins ca alea is facute din conserve de peste reciclate si din ele se fac conserve de peste. circuitul aluminiului in natura.
11. Roxana says:

    January 11, 2012 at 5:59 pm

    Calin, vrei sa iti mai trimit niste statistici cu numarul de cititori?
12. calin says:

    January 11, 2012 at 6:04 pm

    neah, am vazut unde e lumeamare in blogosfera de la noi si pot doar sa fiu bucuros ca fac parte din asemenea echipa . si imi pare si mai bine sa vad ca sunt destui oameni cu simtul umorului care apreciaza stilul meu de a scrie, macar ca nu e chiar conventional. nu chiar oaie neagra, mai mult verde:-)
13. Ioana says:

    January 11, 2012 at 6:15 pm

    Calin, mersi . Daca te incalzeste sa stii ca si mie mi-e frica de ele. Incerc sa ma tratez zburand, dar nu-mi reuseste intotdeauna. Oricum, data viitoare cand te mai tranteste unu’ cu avionul, (egal ca e comandant sau copilot, in cabina e tot una, zboara pe rand si stiu amandoi exact ce fac, iar ierarhia conteaza doar in cazul luarii deciziilor, atat!), gandeste-te la ce ti-am zis, ca e normal, si poate o sa stai cu mai putin stres . Daca nu merge … exista intotdeauna varianta cu tzurpilitul )) Iar vinul e bun tare pe Tarom, stiu ce zic
14. Alina says:

    January 11, 2012 at 6:16 pm

    Mi-a placut asta cu trei cititori! Calin, si echipa e bucuroasa sa aiba asa membri! Bravo Lori inca o data ptr gasirea perlei rare
15. calin says:

    January 11, 2012 at 6:21 pm

    Ioana, o sa beau acuma de nacaz, ca daca iara zbor cu Lufthansa, mama saraciei ma ia. Long-haul flight fara televizor! Aveam alta parere despre nemti. De-aia imi place cu Emirates, Qatar si Singapore – ioi si tulai si vai ce servicii au, mai avem in Europa cam 100 de ani sa-i ajungem. Da’ cred ca stii asta deja, cel putin legat de Qatar.
    Alina, multam, io ma refeream la cititorii mei, nu ai lumii mari
16. Alina says:

    January 11, 2012 at 6:32 pm

    Ma refeream la faptul ca oamenilor le place cum scrii si te citesc, indiferent unde ar aparea articolele tale. Ii mai bine acu’?
17. Apollo says:

    January 19, 2012 at 2:29 pm

    Ioana, de fapt de ce trantesc avionul pe pista? Asta-i un mare mister pentru mine, nu inteleg logica din spate
18. Ana Maria says:

    January 22, 2012 at 12:38 am

    Ce sa mai …sunt fanul tau nr 1….luv ya man ))))…rad cu lacrimi de fiecare data
19. calin says:

    January 22, 2012 at 11:16 am

    Ana Maria, multumesc. Si inca mai urmeaza cu gramada:-).