Excursia noastră spirituală în Thailanda (1)

„Atenţie se închid uşile. Urmează staţia Piața Muncii“. Încă mă simt străină, ca un om pus cu mâna într-un decor căruia nu-i aparţine. Am venit de două săptămâni. Nu am avut chef să mă întâlnesc cu nimeni, să povestesc cum a fost, deşi toată lumea îmi cere. Şi eu aş fi făcut la fel. Nu m-am grăbit să-mi reiau activităţile. Mă simt un roboţel care face ce trebuie să facă, igiena zilnică, mersul la serviciu, cumpărăturile şi nu se integrează. Eu vin de departe.

Ce să alegi ?

Între un Trip Advisor cu punctele importante din trecutul tău de călător şi semeţul bucket list cu toate visele tale îndrăzneţe este ACUM. Nu mai vreau să mă gândesc la ce a fost (nici la tine, ok?), nu mai vreau morcovi aruncaţi undeva într-un viitor incert. Ce alegi acum să faci şi încotro vrei să te îndrepţi? Asta îmi spun.

Am un bucket list. Încerc să nu-l lăbărţez la 100 de lucruri după moda americană cu chestii de genul să mă plimb cu bicicleta în Toscana sau să merg la spa la Caudalie (deşi le vreau şi pe astea), ci am vreo 12 obiective mari pe care le actualizez pe măsură ce le tai pe cele deja îndeplinite. Să ajung în Thailanda a fost unul dintre ele. Era acolo, pe wishlist, lăsat undeva la discreţia unui viitor îndepărtat pentru când o să am eu mai mulţi bani. Şi pentru că lucrul ăsta întârzia să apară, am decis să trăiesc ca şi cum aş avea bani, fără să mă mai gândesc prea mult la cheltuială şi în ideea că banii se fac, circulă şi se pun la loc am răspuns repede DA întrebării – „Mergem în Thailanda?”. Era decembrie 2012. Am plecat peste două luni, în februarie. Întrebarea a fost pusă de Monica, mamă ocupată a doi băieţei de vârstă preşcolară, soţie-iubită, fiică, soră şi femeie de acţiune. Şi o dată stabilită direcţia, am început să facem rapid paşii către noua destinaţie – căutat avioane, cazări, program, buget şi lista cu ce avem de făcut în 2 săptămâni. Când te duci la celălalt capăt al lumii dorinţele sunt atât de multe, încât te gândeşti ce să tai, în loc să te gândeşti ce să pui pe listă. Da, am vrut şi noi să facem Thailanda, Cambodgia, Mianmar într-o excursie, am luat în calcul 15 000 de variante de zbor, ba chiar am văzut o super-ofertă pe Malaysia Airlines şi am început să am fantezii cu vaporaşe de la Kuala Lumpur spre Kalimantan şi jungla din Borneo. Dar acum ştiu că astea au rămas aventuri viitoare pe listă. Am pus întrebări pe grupul Thailanda te iubesc, ne-au ajutat sfaturile de la Brad&Elena şi ale altor membri ai grupului, ne-am documentat, am citit review-uri, comentarii despre hoteluri, drumul cu autobuzul şi cu trenul, ba chiar am vizitat un cuplu care fusese de 2-3 ori acolo.

Planuri cu viraje

În casa lor trona o statuie a lui Buddha. Întâlnirea cu ei a fost hotărâtoare pentru că ne-a schimbat insula pe care urma să aterizăm, dar şi utilă în acelaşi timp pentru că ne-a oferit nişte detalii practice. La întoarcerea din excursie, eu am decis că e bine întotdeauna să-ţi pui întrebări de genul „Cine e persoana care recomandă un loc?”. Ce am eu în comun cu această persoană? Cum ne petrecem timpul liber? Cum îmi cheltuiesc eu banii şi cum îi cheltuiesc ceilalţi? Ne-au dat un sfat excelent: să nu ne luăm bagaj de cală! Pentru două săptămâni! Dar logica a funcţionat şi aici am fost de acord amândouă – dacă întârziau sau ne pierdeau bagajul, asta însemna o schimbare de program şi în plus era mult mai comod de călătorit cu bagaj puţin. Urma să ne luăm câte un rucsac mic în geamantan. Aşa că am citit indicaţiile de bagaj de mână de la Turkish Airlines, apoi de la Malaysia Airlines (asta era combinaţia la biletul nostru de avion) şi a rezultat un bagaj cu limită de 7 kg. Cât avea valiza goală? 4 kg ! Dragi bărbaţi cititori (între timp am aflat că există şi bărbaţi care nu se pot limita la strictul necesar în bagaj), ştiţi ce înseamnă pentru o femeie să limiteze la 3 kg suita de ţinute pentru munte, plajă, sky bar şi metropolă în general, din destinaţia sa de vis, cu apariţia ei de vis? Este cumplită limitarea asta. Şi ce te linişteşte? Gândul că o să-ţi cumperi alte lucruri de acolo! Întâlnirea cu cei doi iubiţi a fost importantă pentru întrebarea pe care am primit-o şi care până la urmă a pus călătoria noastră în perspectivă: „Asta e călătoria voastră spirituală ?”. Am căscat ochii, am zâmbit fin şi am trecut mai departe. Nu ştiam ce să zic, nu pusesem un scop înalt excursiei. Ba cred că visam instinctiv la carpe diem, să mâncăm (suntem mari iubitoare de bucătărie thailandeză) şi să ne simţim bine şi cu asta sigur nu te apropii de iluminare, rai sau …completaţi voi în funcţie de credinţă.

A mai fost ceva. Pentru că îmi place foarte mult Daniela Andreescu şi mă inspiră, am participat la câteva sesiuni de meditaţie. Cu două săptămâni înainte de plecarea în marea excursie, când starea mea de excitaţie atinsese cote maxime, în timpul exerciţiului, urmând toţi paşii, poziţie, eliberare de gânduri, concentrare pe respiraţie, de undeva, din adâncul minţii izbucneşte un ritm, şi nu cred să-l fi auzit la radio în ziua aia – I’m so excited. În jur era linişte şi oamenii erau cuminţi. Eu clocoteam… în gând.

Începutul călătoriei

A fost un laitmotiv, probabil de la „Marea mahmureala“ ni s-a tras – what happens în Thailand, stays în Thailand, dar tot rămân lucruri de povestit. Că mi-am uitat unica geacă de ploaie în avionul care de la Kuala Lumpur pleca spre altă destinaţie nu mi s-a părut mare lucru. Dar ajunsă în aeroport, pentru că era coada la ghişeu, am decis să scriu un email de pe telefon aeroportului fără să mă agit prea tare. Apoi aveam un avion de prins spre Bangkok. Atâta pagubă. Dar când mi-am uitat şi cele mai frumoase bluze, alese pe sprânceană din şifonier pentru minunatele momente din minunată vacanţă de vis într-un dulap de hotel din Chiang Mai nu a mai fost fun şi pierderile astea începeau să atârne în greutate, pe cât de uşoare deveneau bagajele. Am râs destul pe tema asta, că până la finalul excursiei o să ajung fără haine. Aici intervine dimensiunea spirituală – renunţarea. În loc să încarc bagajul, contrar trendului, veneam cu el din ce în ce mai gol. Un fel de ascet. Voi călători fără alte haine decât cele de pe mine… Ce s-a dus, s-a dus, asta e, vorba aia – let go.

La aterizarea în Bangkok ne-a izbit căldura şi mirosul de mâncare. Se gătea pe străzi, era mizerie şi noi târam câte o valiză după noi. După 18 ore (atât ne-a luat cu 2 escale şi aşteptarea prin aeroporturi) eram somnambule. Totuşi ne-am orientat. Am găsit staţia de metrou. O dată ajunse la staţia de destinaţie am mers pe jos în căutarea hotelului. Am ajuns pe strada „noastră” şi, după ce am vorbit cu doi thailandezi care ne-au arătat direcţii contrare, am căutat şi pe o străduţă lăturalnică. Am văzut unde era hotelul, doar că în apropiere era un alt hotel anunţat de un panou luminos cu nişte buze roşii imense pe care scria – Top secret. M-am întrebat dacă o să putem dormi, dar secretul a rămas secret şi n-am ştiut de nimic. Odată ajunse în cameră am adormit pentru următoarele 3 ore. Apoi ne-a mânat o dorinţă aprigă – să mergem la Sky Bar Above Eleven. Ne-am făcut puţin probleme în legătură cu înălţimea tocului pe care trebuia să-l afişăm, dar a fost ok. Priveliştea nocturnă îţi taie respiraţia, se găteşte fusion Nikkei – o combinaţie de bucătărie peruană cu japoneză pe care mi-ar fi plăcut s-o aprofundez în mai multe feluri. Prima seară la un sky bar a fost un început memorabil, ca şi călătoria care a urmat.

Acomodarea

Unde mâncăm, pe unde mergem? au fost întrebări la care am găsit răspunsuri în următoarele ore. Am descoperit un „food court” dintr-un mall unde am mâncat cu mai puţin de 2 euro. Ştiu, o să mă plângeţi, o să strâmbaţi din nas, dar a fost bun. Altă dată am mâncat la restaurante fancy, am mâncat stridii şi homari (în insule), dar în prima zi într-un oraş gigantic (peste 14 milioane de locuitori), descoperirea asta cu food court ne-a salvat şi ne-a dat putere să mergem mai departe. M-am aruncat direct la salata de papaya pe care am comandat-o cu menţiunea „doar puţin iute”. Bucătăreasa râdea în timp ce strivea de pereţii vasului un mic ardei iute şi schimba impresii cu colegul de tură, aşa că am înţeles cam ce mă aştepta. Exista metrou aerian, era plin de zgârie-nori, aerul avea alt miros, depărtarea de România – toate ingredientele mă făceau să mă simt un pic pe altă lume.

Aveam un program, pe zile, dar am lăsat loc şi descoperirilor de la faţa locului. Hotelul avea un catalog de excursii din care am ales una de jumătate de zi care includea 3 temple. A venit un microbuz, am fost cinci persoane şi am văzut 3 temple. Cam în ritmul ăsta. Ghidul nu a făcut decât să ne conducă dintr-un loc în altul şi să ne spună peste câte minute ne reîntâlnim. Măcar am avut avantajul că am avut transportul asigurat dintr-un loc în altul şi nu am pierdut noi timp cu căutările. Am văzut cea mai mare statuie „Reclining Buddha”, poleită în aur şi am început să am o idee despre turismul în Thailanda, gradul de înghesuială la monumente şi pachetele de excursii. Am început să simt ce înseamnă sintagma „efectele turismului”. Am înţeles din prima zi că avem o înţelegere diferită a timpului. Noi mai aveam un templu de văzut din program, am întrebat la cât se termină toată excursia, ni s-a spus că peste jumătate de oră, dar a mai durat două ore de atunci. În plus am remarcat un cuvânt care tot apărea „true”. Nu am găsit altă explicaţie decât cantitatea de fake-uri din piaţă şi nevoia de a afirma că ceva e într-adevăr ceea ce este. Să dau câteva exemple – True fitness (scria pe o reclamă), True vision (un canal TV) , dar exemplul meu favorit este o inscripţie de la un centru, ceva cu „true visitors”. Candoare.

Va urma.

Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro

Text : Diana Pavlenco    

Foto : Monica Bortan 

DianaDiana adoră vacanţele independente, aromele de cardamon si ghimbir, mirosul de mosc şi vanilie, iar din călătorii a aflat, printre altele, că pieţele sunt un bun început pentru a cunoaşte un oras, că marea este un loc bun pentru reflecţie, că dansul rupe orice bariere şi că femeile pot fi cochete şi la drum lung. Vrea să ajungă cât de curând în Nepal şi America de Sud. Crede că oamenii cei mai frumoşi sunt cei care zâmbesc sincer. Pentru ea călătoriile de aventură sunt cele mai bune pentru că încep cu un “DA!” spus necunoscutului… aşa cum este şi “micul” ultramaraton pe care vrea să-l alerge în vara lui 2014 la Mont Blanc.