Ştiam că va veni ploaia, un nor se ţinuse încruntat după noi pe toată urcarea dinspre Moieciu de Sus spre Fundata. Urmărisem omuleţul albastru, începând de la biserica din Moieciu de Sus, iar acum ne întâlnisem cu omuleţul roşu, cel care marca traseul „Haihui prin Fundata”. Dacă ne-am fi luat după cer, ar fi trebuit să ne întoarcem rapid spre Moieciu, tot pe traseul albastru, dar nu am putut să ne abţinem să nu mai vedem încă o dată Fundata, satul românesc de munte care pentru mine reprezintă o minune, de oriunde şi oricum l-aş privi.

Am pornit într-un pas susţinut şi am ajuns mai întâi undeva sus, într-un loc din care se văd atât crestele Munţilor Bucegi, cât şi cele ale Munţilor Piatra Craiului. Mai întâlnisem o dată priveliştea aceasta pe drum, dar tot nu ne săturasem de ea. Munţii ne priveau din depărtare, cărunţi de zăpadă şi ameninţaţi de nori, la rândul lor. Atunci a început grindina. S-a anunţat mai întâi printr-un vânt rece şi o coloană oficială de picături, apoi a început să tropăie pe gluga gecii de ploaie. Sunetul semăna cu cel al unul râu care curge, chiar la picioarele noastre, iar eu şi Alex râdeam ca doi copii, pentru că ploua cu gheaţă şi cu soare, lumina era magică, iar aerul era curat şi tare. Furtuna nu a durat mult, iar soarele a rămas pe cer, făcând verdele inocent al primăverii să strălucească şi mai mult, pe păşunile din jur. Fundata este într-adevăr o minune, de trei ori minune, mi-am spus atunci.

Minune – de fiecare dată altfel

Am fost până acum de trei ori la Fundata, în ani diferiţi, şi am descoperit la fiecare sosire un alt sat. Un weekend nu mi-a fost niciodată îndeajuns pentru a înţelege harta comunei aflată la cea mai mare înălţime din România (1360 de metri). Fie că am venit cu maşina sau pe jos, şansa făcând ca de fiecare dată să intrăm în sat pe altă cale, am trăit mereu senzaţia că sunt pentru prima dată acolo şi că descopăr un loc complet nou. Despre Fundata se spune că este satul cu cel mai curat aer din România. Staţia meteo aflată chiar acolo confirmă această promisiune. Dar la Fundata nu câştigi doar bucuria de a descoperi mereu ceva nou sau aer pur pentru plămânii tăi, ci şi relaxare şi timp.

Minune – timpul a stat în loc

În Fundata mai poţi admira căsuţe vechi, iubite sau uitate, bătrâni muncind pământul, tineri revenind la ocupaţii vechi şi sănătoase, poteci neasfaltate şi peisaje deschise în care graniţe sunt doar crestele montane şi norii. Aici chiar ai senzaţia că timpul a stat în loc, că o minune şi numai o minune a ferit aceste meleaguri de dominaţia sufocantă a construcţiilor, aşa cum s-au extins acestea, cu tentacule de beton şi ventuze de termopan, prin Bran sau Moieciu.

În Fundata se face încă brânză în mod tradiţional, iar casele vechi au o cameră care se cheamă căşerie, locul în care se prelucra laptele şi se transforma în caş, urdă sau celebra brânză de burduf în coajă de brad.

O filă din trecut plasează Fundata ca loc de naştere al schiului de fond în România. Cu ierni grele, zăpezi serioase şi distanţe mari de parcurs în sau între sate, oamenii se deplasau pe schiuri. În casa muzeu creată de familia Stoian am văzut, alături de costume tradiţionale, schiuri vechi de lemn. Am citit chiar că în anii ‘50, lotul naţional al României de schi fond era alcătuit exclusiv din sportivi care veneau din Fundata şi din Şirnea.

Nu mi-a fost niciodată clar unde se termină Fundata şi unde începe Fundăţica, o graniţă între cele două sate e mai greu de tras, cel puţin de un călător. Dar asta nu e cel mai important. Contează aerul, liniştea, faptul că poţi să respiri, să opreşti timpul şi să laşi grijile pe umerii munţilor din jur. O singură frontieră a existat în Fundata, atunci când satul era împărţit între Imperiul Austro-Ungar şi Ţara Românească. Dacă treci prin sat şi întrebi localnicii, bătrânii ştiu să-ţi spună unde erau tranşeele şi cum s-au împărţit atunci gospodăriile, între două ţări. Din fericire acum nu există nicio piedică şi din Fundata poţi ajunge pe jos în foarte multe locuri frumoase, pe trasee mai uşoare sau mai grele, ceea ce mă duce la capitolul următor.

Minune – de jur împrejur

Nu prea are importanţă unde te cazezi. Poate fi Fundata, Fundăţica, Moieciu de Sus sau Şirnea, de oriunde ai acces către trasee montane mai uşoare sau mai dificile, dar şi de plimbare prin peisaje agro-pastorale foarte frumoase. Eu aş alege Fundata pentru că este la înălţime şi pentru că aici simt că turismul este încă practicat cu măsură şi ceva mai responsabil ca în alte părţi. Există şi câteva pensiuni sau complexe turistice mai mari, dar sunt construite cu destul de mult bun simţ, în aşa fel încât nu par să dăuneze sau să distrugă echilibrul între natură, păşuni şi viaţa locală. Prima vilă în care am stat noi în Fundata, când Petra avea doar câţiva anişori, era izolată şi avea mult spaţiu în jur. Acum au apărut alături alte cel puţin patru case de închiriat, iar peste drum sunt alte pensiuni luxoase, cu patru sau cinci margarete.

Fundata-091

Partea bună este că Fundata, împreună cu Fundăţica, se întinde pe o suprafaţă suficient de mare încât să-ţi permită să evadezi uşor către locurile mai puţin populate. Şi oriunde te-ai uita, de jur împrejur, oriunde te-ar duce paşii, tot ai ceva de descoperit şi făcut. Poţi face trasee mai grele, în Bucegi sau Piatra Craiului, dacă eşti pregătit pentru munte. Dacă eşti în familie şi vrei ceva mai uşor, dar frumos, poţi alege un traseu dintre cele nouă marcate de Centrul de Ecologie Montană, disponibile aici. Nu te aştepta să fie foarte plane, şi potecile acestea urcă şi coboară, uneori chiar abrupt, dar le poţi parcurge fără probleme. Ţi le poţi încărca pe telefon şi se dovedesc extrem de utile, mai ales când, furat de peisaj, constaţi că ai luat-o în direcţia greşită. Noi am plecat din Moieciu pe traseul prin Andole, T3, la care am adăugat o hoinăreală prin Fundata, pe T2. Fotografiile vor vorbi de la sine. Iar dacă vrei să vezi cum arată zona şi toamna, dar şi pe alte porţiuni de traseu, aruncă un ochi la imaginile şi poveştile de aici sau de aici.

Mi-e puţin frică de fiecare dată să scriu şi să vorbesc despre Fundata. Mi-ar plăcea să cred că nu se va strica şi nu se va aglomera niciodată. Aproape că te-aş ruga să nu mai spui la nimeni, să rămână secretul nostru. Dar ştiu că asta e reţeta sigură pentru a afla toată lumea. Apoi, de ce am mai exista noi şi LumeaMare, dacă am refuza să împărtăşim cu tine cele mai frumoase descoperiri? Norocul tău, nu ştim să ţinem astfel de secrete.

În loc de concluzie, avem o invitaţie la concurs:

Minunile se întâmplă încă, în România şi în Europa. Fundata a fost alegerea mea în campania „Europa. Există minuni pretutindeni. Dacă şi ţie îţi place să călătoreşti în Europa, te invit să împărtăşeşti şi tu una dintre minunile mai puţin cunoscute pe aplicaţia Harta Minunilor de pe Facebook. Poţi câştiga bilete de călătorie în Europa şi poţi inspira alţi călători să aleagă potecile mai puţin bătute.  Urmăreşte hashtagul #MyWonderfulEurope, „Europa. Există minuni pretutindeni.”şi descoperă şi alte locuri minunate aproape de noi. Pentru că nu e nevoie să călătorim mereu până la capătul lumii pentru a le afla, nu e aşa? Află mai multe despre campania Comisiei Europene de promovare a turismului, aici.

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.