Toata gasca vroia sa ma dea afara din casa…
Veni si ziua de 18 august 2008. Caldura mare, adormisem la 4 dimineata. La 8 punct vine mama si incepe sa ma zgaltaie. Hai mai ca doar n-ai de gand sa pleci cand or fi 34 de grade afara. Deschid ochii buimac, mi-e asa o lene bagami-as…dracu m-a pus sa le zic ca plec. Pana sa-mi beau nessu, aud la poarta un motor de Dakar, apare si bunul meu prieten aka Bizoo_n: Hai Chitzulaneeeeee, nu mai dormi, ca ai un drum de facut! Nu mai aveam loc de intors, toata gasca vroia sa ma dea afara din casa. Apare pana si tata, mai categoric decat mama, hai ba ce dreq faci ca or sa fie 34 de grade astazi, te mai coiesti mult ? Inca in pijama, cu nesu in mana si tigarea in cealalta, ma gandeam ca au damblagit cu totii. Pana la urma reusim sa incarcam tot calabalacu pe motor si plec, mai mult ca sa scap de gura lor. Daca am zis ca am duc la nunta ce? N-am voie sa dorm si eu ca omu’ pan la 12 ? Ma duc! Ho.
I-am promis Blanoasei ca orice s-ar intampla ne vom intoarce impreuna acasa
Ma indrept catre Petrila, metropola unde mama lui Bizoo_n, doamna Silvia Barbu, impreuna cu comitetul de primire format din catelul Igor si motanul Mitzu, ma asteptau cu bratele si labutele deschise. Si ma mai asteptau cu o mancare de fasole cu ciolan afumat, una dintre minunile lumii moderne. A doua zi, dimineata pe racoare, ieseam din Petrila contempland voios peisajul cu care Dumnezeu a dotat partea aia de lume. Inima-mi vibra in acelasi ritm cu cei doi cilindri in V si i-am promis Blanoasei ca orice s-ar intampla ne vom intoarce impreuna acasa. Traseul era simplu: Viena via Budapesta-Frankfurt-Antwerp(Belgia)-Cherbourg(Franta), feribotul pana in Rosslare(Irlanda) si tzup-tzup la nunta in Dublin, o aruncatura de batz. In mod normal Antwerp nu prea era in drum dar Gaxel aka domnu’ motociclist cercetator Mihai Tolea, mi-a spus ca in chilia lui studenteasca s-o gasi un locsor si pentru un biet motociclist amarat. Nu puteam sa-l refuz si n-am regretat nici o clipa. Tot contempland bucuros peisajul am remarcat ca desi plecasem de la ora 9 dimineata din Petrila se facuse ora 14 iar eu inca nu iesisem din tara. Ai dreq, nu numai ca au pus Aradul cam departe dar ii si apucase reparatul drumului, coloane nesfarsite de masini, aglomeratie, injuraturi, flegme plictisite in praf. Pe la 3 dupa-amiaza, in sfarsit, am trecut in Ungaria cumparand vinieta de la o domnisoara atat de decoltata incat m-am simtit bine in tara ei din prima clipa. Si la ei ca si la noi, foarte cald, doar ca au autostrada pana in Austria. Spre norocul meu au si benzinarii pe autostrada, autonomia Blanoasei fiind limitata la 180km din cauza ca „rezerva rezervorului” era blocata dupa cum am mentionat. Lucru care nu m-a deranjat prea tare dat fiind ca daca dupa o ora nu fumez o tigare inebunesc si inca am benzina sa mai inebunesc odata.
Ca Eminescu la umbra unui tei
Noaptea ajung in Austria, admir uriasele eolienele in lumina lunii pline precum si privelistea de Star Trek a rafinariei OMV de la intrarea in Viena si caut ceva gen Camping Wien Sud sau Est. Nu numai ca luminile erau stinse toate de ziceai ca e camuflaj antiaerian, strazile pustii, totu inchis cu lacat. Am supt-o, imi trece prin cap inevitabil. Tot incercand sa ma dumiresc ce vrea sa-mi mai zica dracovenia aia de GPS intru pe un drum inchis si hop, apare si politia la petrecere. Nu prea intelegeau ce vreu eu sa fac la 2 noaptea pe un drum inchis. Le explic ca am remarcat si eu ca drumul e inchis dar GPS’u s-a tampit de tot si ca vreau doar sa gasesc un hotel deschis. Aflu ca nu am nici o sansa pe autostrada catre Linz, asa cum planuiam si mai aflu ca exista un Novotel in Viena care „s-ar putea” sa fie deschis. Normal ca era deschis pentru ca o noapte de cazare acolo era 95 de euro dupa cum ma informeaza receptionerul. Simpatic. Desi destul de obosit, imi inabus cu greu un ras isteric si-i zic ca mai bine dorm afara sub un copac. Omul foarte amabil imi spune ca ii pare rau dar ca macar cu atat ma poate ajuta. Pana sa se razgandeasca eram afara uitandu-ma dupa un loc cu peluza mai moale si, ca etern tanar si nelinistitul Eminescu, mi-am ales sa dorm la umbra unui tei. In parcare. Era 3 noaptea iar eu inca mai trageam niste basini asurzitoare. Ciorba de fasole cu ciolan a facut minuni cu moralul meu. Sarumana pentru masa!
(citeste si episodul anterior)
ATAT TEXTUL CAT SI IMAGINILE APARTIN IN TOTALITATE AUTORULUI RADU VIOREANU SI NU POT FI PRELUATE, COPIATE, MODIFICATE, IN TOTALITATE SAU PARTIAL, FARA ACORDUL PREALABIL AL ACESTUIA.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!