(continuare la a treia parte pe care o poti citi aici)
Am ajuns si la ziua de 27 mai 2007, ultima zi plina pe care am petrecut-o in Praga. Dupa ce ne-am trezit simtindu-ne la fel de odihniti ca si cum am fi dansat toata noaptea, ne-am indreptat pasii catinel catre orasul vechi si am continuat procesul de inviorare / trezire pe terasa unei cafenele, tragand cu ochiul, pe masura ce privirea devenea mai limpede, intr-o mica galerie de arta. Surprinzator, aceasta incerca sa vanda cateva tablouri frumusele. Sa fie kitch-ul un fenomen mai putin raspundit in Praga sau eram cu adevarat obosita?
Am pornit spre Staromestske namesti pentru o sesiune de poze si impresii la lumina zilei. Chiar daca piata avea mai mult farmec pe intuneric, chiar si in lumina cam neprietenoasa a unui plafon de nori, era la fel de frumoasa si de agitata. Cantareti, clinchete de vase si pahare, turisti, multi turisti, toate ingredientele erau la locul lor. Am tras cu ochiul in Notre-Dame de Tyn – nu era deschisa publicului – am ascultat o secventa dintr-un concert coral in Biserica Sf Nicolae, apoi am pornit din nou spre cetate, unde aveam cateva obiective restante, pe care nu mai apucasem sa le acoperim in ziua precedenta.
Cum am ajuns in cetate, prima grija a fost sa intram pe Ulita de Aur, o straduta foarte mica si romantica, despre care am citit doua variante de povesti. Prima spune ca, in perioada in care nobilimea s-a mutat la Viena, aici au aparut casele modeste ale vechilor artizani si negustori sau ca aici locuiau arcasii castelului si mestesugarii. A doua are un aer de legenda si misticism si de aceea imi place mai mult, chiar daca nu o cred. Se spune ca aici se aflau atelierele alchimistilor care cautau piatra filosofala si incercau sa produca aur pentru imparat. In prezent casele nu mai gazduiesc arcasi si nici alchimisti, doar cochete buticuri, pline de obiecte interesante, care, daca stau sa ma gandesc, vor si ele sa faca aur… sau mai bine zis bani. In Turnul Alb se pot vedea armuri, instrumente de tortura, cutite, sabii, dupa care se poate trece fugar prin camera de tortura. Nu iti ofera o perspectiva prea optimista asupra bunatatii si blandetii umane dar nici nu te inspaimanta atat de mult pe cat te-ai fi asteptat.
De la ulita cu mestesugari am sarit la un registru mai nobil si am atacat plini de elan Palatul Regal. In afara de maiestoasa sala Vladislav, unde ne-am incercat pasii de vals si am reusit sa ne enervam, constatand ca am uitat tot, nu pot spune ca am fost foarte impresionati. Dupa ce ne-am odihnit putin in gradinile de un verde neted, am iesit din cetate coborand pe langa Palatul Schwarzenberg, a carui fatada ne-a jucat feste vizuale pana cand am fost siguri ca blocurile de piatra romboidala ce se vedeau in relief pe el erau doar o iluzie optica. Am aflat ca procedeul se cheama sgrafitare – greu de pronuntat, bine ca trebuie doar sa il scriu!. Am ramas totusi in perimetrul sau teritoriul Hradcany, unde am mai vrut sa vedem Biserica Loreta, o bijuterie baroca pe care, din nefericire, nu am am avut voie sa o fotografiem la interior. Mare pacat, curtea interioara, fantanile, capela, confesionalele, toate meritau imortalizate, iar lumina era mai mult ca perfecta!
Restul zilei ni l-am petrecut hoinarind pe stradute si pe langa canale, cautand un restaurant care sa contribuie pozitiv la ultimele impresii din Praga. Pana la urma l-am ochit undeva pe malul Vltavei si am ajuns la el printr-o scara ingusta dotata cu semafor (doi oameni nu putea trece unul pe langa altul). Am lasat sa se scurga un timp frumos in timp ce privirea se tot indrepta catre podul Carol, catre apa pe care navigau nenumarate barcute si vaporase, catre acoperisurile portocalii. Eram putin tristi ca a trecut totul atat de repede si ca am apucat sa vedem atat de putin din Praga. Dar si atat de fericiti ca am putut sa ne petrecem aceste zile impreuna si ca putinul ala pe care l-am castigat ne-a adus Praga in suflet definitiv.
Creditul e mic dar nerambursabil.
Platim numai dobanda, sub forma de dor….
Pe curand Praga!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
