Haihui prin Europa 7

Haihui prin Europa 7

Pe 1 septembrie ies din Dublin si ma indrept catre Belfast. In sfarsit incepe una din celebrele ploi irlandeze, nu pot sa zic ca ploua tare dar pana sa ma prind care e treaba si sa scot costumul de ploaie eram deja fleasca. Ma refugiez intr-o benzinarie unde beau o cafea si stau la o palavra cu un alt confrate motociclist pana sta ploaia. Pana in Belfast a mai plouat de doua ori cu inca o ploaie in pauza dintre cele doua ploi. In Belfast aveam de gand sa vizitez picturile de pe cladirile orasului, picturi in marea lor majoritate celebrand sau deplangand conflictul dintre catolici si protestanti pe o parte si cel dintre republicani si nationalisti (sau unionisti…?) pe de alta.

Victime si ziduri
Bilantul victimelor acelui razboi de gherila nu va fi niciodata cunoscut in totalitate. Nu a fost o simpla comfruntare intre Armata Republicana Irlandeza si Armata Britanica ci si intre militiile catolice si cele protestante. Mai pe scurt, au existat multe momente in care irlandezii se executau intre ei cand nu erau ocupati sa arunce cu caramizi dupa patrulele engleze. Problema a inceput pe la 1848, a continuat in 1916, cand Irlanda s-a revoltat impotriva stapanirii engleze, si a continuat pana la sfarsitul anilor ’90 cand deja a devenit cunoscuta sub numele de “The Troubles” tocmai pentru ca razboi nu i se prea putea spune. S-a murit pe capete de toate partile inclusiv nevinovati. Ura era atat de mare incat in 1988 pana si inmormantarea a trei membri IRA a fost atacata de un activist al unei grupari opuse, inarmat cu grenade si pistoale, inca trei oameni au murit atunci si 60 au fost raniti de schije. Dupa ce a scapat sa fie linsat de multime, fiind capturat in cele din urma, a primit la proces 682 de ani de inchisoare. Nici nu se terminase bine prima inmormantare ca doi ofiteri englezi au intrat din greseala in convoiul funerar care-l conducea pe ultimul drum pe unul din cei ucisi la cea dinainte. De data aia nu a mai urmat nici un proces, cei doi fiind impuscati de IRA dupa ce au fost prinsi, dezbracati si batuti… O scurta plimbare cu motorul pe Falls Road, Shankill Road si, de ce nu, RPG Avenue, locul unde fortele britanice au fost atacate cu lansatoare portabile de rachete, poate dezvalui multe din povestile scrise cu sange din acest oras.

De parca toate astea nu erau de ajuns mare parte din oras este strabatuta de ziduri care au menirea de a-i apara pe oameni de ei insisi, ziduri facute sa-i desparta pe Unionisti de Republicani si pe Republicani de Loialisti si de cine s-o mai simti Gica Contra p-acolo. Culmea este ca desi prin Good Friday Agreement semnat in 1998 in Belfast este pace, majoritatea oamenilor considera inca zidurile drept foarte utile, resentimentele si neincrederea fiind inca destul de mari in toate taberele…

Try your brakes!
Parasesc Belfastul si calaresc agale prin ploaia trista pe primul drum de pe ordinea de zi, A2 Antrim Coast Road avand ca destinatie Bushmills aflat in nordul insulei. Ca sa va faceti o oarecare idee despre ploaia irlandeza am sa-l parafrazez pe John P. McAfee si va propun urmatorul experiment: Intrati imbracat sub dus si dati drumul la apa. Ok, acum inchideti-o pentru cateva secunde si deschideti-o din nou. Faceti asta toata ziua timp de o saptamana. Sau faceti o excursie pe motor in Irlanda, e exact acelasi lucru. A2-ul unduieste frumos uneori la 10 metri de malul marii trecand prin Larne si oferind niste senzatii si privelisti greu de uitat, la un moment dat trec de un orasel numit Cushendun, deja putea sa fie tornada pentru ca nu mai conta, ala este unul dintre cele mai frumose drumuri pe care am mers vreodata. Marea in dreapta, ca un ocean de otzel si piscurile muntoase cu varfurile invaluite in ceatza creaza impresia de Higway to Hell, mai ales cand trec de un semn de avertizare pe care scrie “Try your brakes”. Asta ce gluma o mai fi ? ma intreb. Drumul tocmai parasise tarmul si se pierdea printre dealurile verzi punctate cu oi si capre. Din fericire franele functioneaza ok pentru ca incepe o sectiune cu urcari si coborari de am impresia ba ca o sa cad pe spate ba ca o sa pic in nas. Pante si rampe cu inclinatii nebunesti de 30-40 de grade intr-o succesiune care da clasa la orice montagne-russe. Este singurul drum care m-a facut sa rad in hohote si sa chiui ca nebunul. Poate si pentru ca eram singur pe drumul ala iar ala era Drumul! Per total, fantastic. Imi cer scuze ca nu am imagini si de pe portiunea aceea dar trebuia sa fiu pur si simplu tampit sa ma opresc.

Coloane bazaltice si oameni-maimute
Ajung la Giants Causeway despre care stiam ca este un ansamblu de coloane bazaltice rezultat al unei stravechi eruptii vulcanice. Ma mananca in fund si intru pe poarta ca sa nimeresc intr-un Visitors Centre. Pana la punctul de interes mai era vreun kilometru de mers pe jos, lucru nu tocmai greu in conditii normale cand esti uscat insa eu eram ud, ghetele aratau ca niste broaste strivite facand buboci la fiecare pas, cu casca intr-o mana si tankbag-ul cu camera foto in cealalta. Ajung jos si regret amarnic decizia. Faptul ca ne tragem din maimute inca mai conteaza se pare, toata lumea prezenta tinea mortis sa-si faca poze in varful coloanelor si nu undeva langa ele, astfel incat sictirit fac 2-3 poze si ma indrept catre Downhill.

Hostelul acolo costa 11 pounds pe noapte, un pret foarte bun pentru Irlanda. Proprietarul este de asemenea un om deosebit, facuse minuni cu modul in care arata hostelul. Desi am stat doar o noapte m-am simtit ca acasa, lucru foarte bun pentru moral cand esti departe de casa.

(citeste episodul anterior)

ATAT TEXTUL CAT SI IMAGINILE APARTIN IN TOTALITATE AUTORULUI RADU VIOREANU SI NU POT FI PRELUATE, COPIATE, MODIFICATE, IN TOTALITATE SAU PARTIAL, FARA ACORDUL PREALABIL AL ACESTUIA.