NICI URMA DE BLANOASA
Dupa 450km pe ploaie intru in Cork la 8 jumate seara, ma cazez la un Youth Hostel cu 17 euro pe noapte si fac cunostiinta in camera cu doi pustani din Belgia, Steve si Jens. Si ei faceau turul Irlandei dar cu masina. I-am invitat sa bem o bere, au refuzat politicos. Dimineata (sa mai mentionez ca ploua?) ne trezim toti trei fara nici un chef, toate hainele mele miroseau a mucegai. Impachetez decis sa plec direct catre Rosslare chiar daca feribotul pleca deabia peste doua zile. Imi strang mainile cu cei doi pustani si coboram impreuna in parcare. In parcarea in care nu mai era nici urma de Blanoasa. Am crezut ca visez urat si inca nu m-am trezit. Cu tot calabalacul in maini ies afara din parcare convins ca cineva o fi vrut sa faca vreo gluma. Nimic. Moment in care degetele mi se deschid singure si las lucrurile sa alunece incetisor pe langa mine. Belgienii se prinsesera ca ceva nu e in regula si ma priveau in tacere. Vine si proprietarul hostelului si paleste la fata cand ii spun ce se intampla. Vine si politia. Doi cretini, care cu chiu cu vai s-au lasat induplecati sa noteze seria stantata pe motor, mi-au luat adresa de mail si telefonul si mi-au spus sa ma duc linistit acasa ca ma cauta ei cand afla ceva, mi-au lasat o carte de vizita a unei asociatii care oferea asistenta psihologica victimelor jafurilor, dupa care au plecat. Raman in picioare in parcare langa un zid, cu cartea de vizita strivita in pumn, uitandu-ma cu atentie la mortarul care tinea caramizile la un loc si cautand o cat de mica crapatura in care sa incap si eu. Eram impietrit, atata amar de drum pentru nimic, imi rasuna in cap. Jens se apropie incetisor de mine, uite ce e noi putem sa plecam si maine si daca vrei te luam si pe tine ca sa nu pierzi si feribotul, ramanem cu tine astazi pana-ti revii. Nu pot sa plec fara motocicleta, ii zic lui Jens, macar cateva zile trebuie sa raman. Bine dar poate sa dureze saptamani pana or sa o gaseasca ceva din ea si chiar daca o gasesc ce te face sa crezi ca o sa si poti pleca cu ea? Daca o gasesc macar o pun intr-un container si o trimit acasa, i-am spus eu. Dar fara ea nu pot sa plec, am adaugat. Si ce o sa faci acum? ma intreba privindu-ma in ochi. Nu stiu, probabil ca o sa astept un miracol, ingaim sfarsit.
DUDE, IS THAT YOUR MOTORCYCLE?
Mi-am anulat cele doua feriboturi spre casa, cel spre Anglia si cel din Anglia catre Franta si m-am asezat pe scarile hostelului cu capul in maini. Totul se sfarsise, nu mai ramanea decat sa ma sui in avion si sa ma intorc acasa… La un moment dat usa se deschide si o femeie din personalul hostelului care auzise ce mi se intamplase imi spune pe un ton hotarat: Stii, n-ar trebui sa-ti pierzi speranta niciodata. Si daca oricum nu mai ai nimic de facut ar fi bine sa faci o plimbare pe malul raului. Pentru ca eu imi amintesc ca in urma cu catva timp s-a mai intamplat ceva de genul asta iar scuterul a fost gasit abandonat pe malul raului. Ii multumesc pentru sfat, urc in camera si le expun planul celor doi belgieni: ne plimbam un pic pe malul raului dupa care intram intr-o carciuma si ne facem manga, erau invitatii mei. Mergem pe strada din spatele hostelului, trecem printr-un parc si intram pe un pod pietonal care traversa raul. Eram complet absent. Deodata Steven ma intreaba si n-am sa-l uit niciodata: Dude, is that your motorcycle? Where ? There ! WHERE THE HELL DO U SEE IT? There Dude, IN the river! Blanoasa!!! Din pacate era submarin dar nu mai conta…
Ajungem in dreptul ei si simt ca explodez de furie, oare ce tembel ar fi in stare sa faca asa ceva? Pun pariu ca nu au reusit sa o porneasca imi spuse Jens. Ramasesem impietrit din nou. Stai linistit, o sa o scotem noi! spusera amandoi batandu-se cu pumnul in piept ca niste pui de lei. M-a pufnit rasul. Are 190 de kilograme si e jumatate ingropata in namol. Poate sa aiba si 400 tot o scoatem spuse Jens zambind. Si ne-am asezat in fund cu totii sa punem la cale un plan de actiune. Eram pe cale sa ajungem la o concluzie cand apare si un politist moto. Jens, ca fost anarhist retinut de politie de multe ori in Belgia, il intreaba pe politist daca are vreo solutie. Ala zice ca mai intai trebuie sa anunte dispeceratul. Amandoi belgienii dau din maini a lehamite. Politaiul observa si intreaba daca noi avem vreo solutie. Avem, raspunde Steve intzepat. Intram in apa o legam cu franghii si folosindu-ne de pomul de pe mal ca de bratul unei macarale o ridicam si o tragem pe mal. Observatia politistului ca s-a mai inecat cineva in locul ala in urma cu o luna si ca nu poate sa ne permita sa intram in apa nu pare sa-i sperie pe mititei. Si cam cum te gandesti sa ne impiedici? L-a intrebat Jens zambind ironic. In disperare de cauza politistul apeleaza la argumentul suprem. Pai azi e sambata, toate magazinele sunt inchise, de unde veti face rost de franghii? Pai le vom fura! Raspunde Jens pe cel mai categoric ton din lume. Intervin, calmez spiritele si-l rog pe politist sa incerce sa faca rost de ceva oameni de la descarcerare sau pompieri. Problema e ca era sambata iar la aia sambata probabil e zi sfanta. Nu era nici dracu on duty. Pana la urma vin inca doi politisti inarmati cu niste vinci-uri si cu ajutorul lor si cu al franghiilor pe care intr-adevar, le-am furat dintr-un santier, am reusit sa o scoatem pe Blanoasa dupa vreo juma de ora de chin in 5 oameni, cu mine in apa incercand sa o tin dreapta cat de cat. Blanoasa a fost incarcata pe autoplatforma si a plecat la politie iar noi am urmat planul initial si am luat la colindat toate carciumile din Cork. Nu am luat prizonieri in seara aia, ne-am intors la hostel morti de beti pe la 2 noaptea. Ziua urmatoare am reusit sa-i determin sa plece, chiar nu avea rost sa scape si ei feribotul, spunandu-le ca e doar o chestiune de timp pana cand o sa plec si eu mai departe. Ne-am despartit cu o strangere de mana prieteneasca si cu ochii umezi, niste oameni deosebiti, nu am cuvinte.
ATAT TEXTUL CAT SI IMAGINILE APARTIN IN TOTALITATE AUTORULUI RADU VIOREANU SI NU POT FI PRELUATE, COPIATE, MODIFICATE, IN TOTALITATE SAU PARTIAL, FARA ACORDUL PREALABIL AL ACESTUIA.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!