Podurile peste Severn

Podurile peste Severn

“Two lands at last connected
Across the waters wide,
And all the tolls collected
On the English side.”
Harri Webb – Ode on the Severn Bridge.

In Anglia se spune ca toata lumea vorbeste despre vreme dar nimeni nu face nimic in privinta ei. Ei bine, eu am facut ceva-ceva si anume am profitat de o zi de weekend excelenta (15 grade in termometru, soare jucaus printre norii care cu o zi inainte nu l-au lasat sa incalzeasca nici macar un pic), si-am scos “mobra” la plimbare hai-hui. Recunosc, o idee de traseu aveam in cap – si anume podurile peste estuarul raului Severn, care unesc Anglia de Tara Galilor, si care rasar imbietor de aproape de casuta noastra – nordul orasului Bristol.

Am mai vazut podurile, n-ar fi prima data, am trecut pe unul, in drum spre Cardiff si pe sub acelasi, intr-una din plimbarile cu Moni pe biciclete – dar pe langa celalalt pod, primul construit, nu ajunsesem inca. In plus, stiam ca pe traseu se gasesc privelisti frumoase de toamna, prin “english countryside”, prin paduri, pe niste dealuri de unde se deschide o panorama superba spre rau. Asa ca m-am uitat nitel pe Google maps, sa-mi fac un traseu aproximativ, m-am urcat pe armasarul albastru si dus am fost!

Dupa codrii de arama, prin padurea de argint.. stiti voi.. opriri din 2 in 2 minute pentru poze, dat jos de pe motor, stat pe marginea drumului in fund si sorbit din priviri peisajul. Cateva poze si din nou la drum. Cam asta s-a intamplat pret de 15-20km. La un moment dat am cotit-o pe un drumeag “de tara”, ingust (3-4 m), cu alveole din loc in loc pe unde sa se poata trece in caz ca se intalnesc 2 masini. Cea care e mai aproape da inapoi sau se opreste in alveola. Bineinteles, asfaltat perfect, doar ca pe alocuri era acoperit de un covor de frunze multicolore. Se pare ca nu trec multe masini pe-aici. In schimb am intalnit cai si calareti, deopotriva uimiti de aratarea alb-albastra in care se inghesuie cate 150 de “corespondenti” putere (priveliste rara pe asemenea drumuri).

Din loc in loc cate o ferma sau o casa stinghera in noianul de verdeata, mandra de aspectul clasic, combinat cu modernismul automobilelor, tractoarelor sau antenutelor parabolice. Dupa inca ceva kilometri (sau mile… ma rog, suntem in UK), cand credeam ca sunt pierdut si trebuie sa deschid GPS-ul sau sa ma intorc, dau de un drum cunoscut. Duce spre Severn Beach, o fosta statiune “balneo-climaterica” pe malul raului, convertita mai apoi la zona rezidentiala de lux, fiind aproape de centrul orasului si beneficiind de transport fain (ajungi in centru cam in 15-20 min cu trenul).
Mai e putin si ajung la podul vechi, inaugurat in 1966 de insasi Queen Elisabeth II. A costat 5 ani si 8 milioane de lire si era absolut necesar, pentru traficul in crestere de dupa razboi. Nu-i nimic, statul isi scoate parleala si acum cu taxa de trecere, de la £5.40 pentru automobile pana la £16.30 pentru camioane! Din fericire, doar pe unul din sensuri, spre Wales, de unde si poezioara de mai sus sau gluma ca Tara Galilor e asa infumurata ca trebuie sa platesti o taxa sa o vizitezi. Motoarele trec gratis, sac!

Caut un loc bun de pozat, instinctul ma duce pe sub autostrada, intr-un “resting place” cu benzinarie si autoservire – ceva mai incolo e o cladire de birouri cu fatada direct catre pod (uuu, mi-ar placea sa lucrez aici!). Repede cateva poze! Din nori picura o ploaie cam timida, picaturile sclipesc din cauza soarelui si nu prea ajung sa se depuna pe asfalt, e uscat… se dezintegreaza in aer. Ar trebui sa apara un curcubeu… il pandesc vreme de 5 minute, se ascunde. N-am parte de el astazi.

Ma intorc care podul nou, stiu o alee care serpuieste pe malul apei, parchez si ma indrept spre tarm pe jos. Am mai fost pe aici dar nu-i nimic! Inca 2-3 poze plus alte cateva pe care vreau sa le “cos” intr-o panarama care sa includa ambele poduri (sunt chiar intre ele, pe la mijloc pe undeva). Citesc o placuta comemorativa: din locul unde stau pleca un feribot pe la 1800 si ceva, care facea legatura intre trenul dinspre Londra si trenul de pe malul opus, ducand in capitala galilor (intre New Passage si Portskewett). Apoi s-a construit un tunel, intre 1873 si 1886, si n-a mai fost nevoie de el. N-a ramas nimic din fostul doc decat acea placuta.

Gata am prins tot ce era de pozat, e timpul sa ma intorc spre casa. Raman in minte culorile toamnei, zona rurala pitoreasca plina (inca) de verdeata, si vederile superbe cu cele 2 poduri si raul Severn. Cu siguranta ne vom intoarce pe-aici!

Si-am incalecat pe-o sa (de Gixer), si v-am spus poveste-asa!

Impresii scrise de: Ray

Perioada calatoriei: Octombrie, 2009

Ti-a placut acest articol? Nu uita sa votezi, e simplu, vezi mai jos 🙂 Iti multumim!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!