Casnic sau nomad?

Casnic sau nomad?

Una dintre cele mai triste imagini care mi-au rămas din copilărie este aceea a unui câine ţinut în lanţ, undeva într-o curte de ţară. Nu m-a impresionat atât de mult captivitatea – poate eram prea mică pentru a înţelege ce înseamnă – cât felul în care animalul se rotea, neobosit, în cercul pe care îl crease de jur împrejurul cuştii. Iarba se mâncase, pământul se bătătorise, iar câinele numit Haiduc – vai ce ironie! – nu îşi găsea liniştea şi nu putea sta locului, încercând cu mişcări de perpetuum mobile să forţeze limitele lanţului.

Mă gândesc că există foarte mulţi oameni a căror viaţă se poate regăsi în această imagine. Cu toţii avem un lanţ de gât şi ne învârtim, mai de bună voie, mai siliţi de societate, într-un cerc bătătorit de: tabieturi, obligaţii, casă, slujbă, familie, prieteni, promisiuni, vise, amăgiri, ziua de salariu, cumpărături la Carrefour, o bere în oraş, un twitter, un forum, o ceartă domestică, o împăcare, un vot, un film, o porţie de nervi, o melodie frumoasă în maşină, o vizită la bancă, un apus de soare, un pahar de vin pe noptieră… Diferenţa constă în faptul că ne legăm singuri. Asemănarea e şi ea izbitoare: dacă ni se dă drumul avem obiceiul de a ne întoarce înapoi.

Există totuşi şi oameni care adoptă un stil nomad. Pentru un an, doi, şapte, hai zece. Nu cred că poţi să fii nomad pe viaţă. Sau poţi? Nu este şi asta tot o formă de captivitate sau dependenţă?

Mă întreb: aş vrea să fiu permanent pe drum?

Dar voi? Ce vă trezeşte dorinţa de a călători? Ce vă aduce înapoi acasă?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.