Apa şi piatra au o relaţie foarte asemănătoare cu cea dintre femeie şi bărbat, adică prima face ce vrea din al doilea! Ok, ştiu că bărbaţii nu vor gusta treaba asta aşa că o dreg şi eu cu un „am glumiiiit”! Serios vorbind, cele mai spectaculoase opere de artă în piatră sunt cele realizate fără daltă, fără dinamită, fără alte invenţii ci cu apa care alunecă lin sau învolburat, încet sau repezit, săpând şi modelând cu multă tenacitate (nu se lasa bătută nici cu miile de ani) în ceea ce pare a fi de neclintit.
Liechtensteinklamm nu este un loc în acea ţară micuţă din Europa, după cum v-ar putea păcăli numele, ci unul dintre cele mai frumoase şi mai adânci canioane din Austria.
Într-un astfel de loc turistului nepregătit, încălţat în sandale de vară şi cu aparatul foto de gât, i-ar fi imposibil să pătrundă. Dar cum se ştie că în Austria orice minune a naturii, mai mult sau mai puţin semnificativă, este valorificată la maxim, canionul este deschis publicului de orice vârstă, în orice ţinută (mă rog, aş recomanda măcar o încălţăminte sport şi un hanorac pentru zonele în care temperatura chiar scade simţitor!). În anul 1876, o asociaţie aplină din zonă a reuşit să facă accesibil acest loc extraordinar iar numele se trage de la prinţul Johann II al Liechtensteinului, care a donat o suma importantă de bani pentru finalizarea proiectului.
De atunci şi până în ziua de astăzi se fac verificări anuale de securitate iar podurile de lemn distruse în timpul iernii sunt mereu refăcute, pentru ca vizitatorii să se poată bucura, fără emoţii sau incidente neplăcute, de spectacolul naturii. Adevărul este că de emoţii nu scapi în faţa unei aşa copleşitoare frumuseţi! Şi chiar dacă tu ca vizitator nu te gândeşti la asta, cei 4 euro pe care îi plăteşti la intrare sunt aproape toţi reinvestiţi în aceste măsuri de siguranţă.
Odată intrat pe podurile de lemn ce se mulează natural pe formele stâncilor, ai parte de jocuri de lumini şi umbre, de căderi învolburate de apă, de cucrubee sau duşuri cu stropi fini de apă. La capătul traseului se află o cascadă subţire şi înaltă iar spaţiul se lărgeşte permiţând soarelui să te încălzească. Nu poţi sta prea mult acolo pentru că te simţi imediat atras înapoi în inima canionului, cucerit şi cioplit ireversibil de apă. Îţi place să pătrunzi între cutele stâncilor, să te simţi explorator şi totodată mărunt şi slab în faţa puterii naturii.
la plecare rămâi în minte cu imagini pe care nu le poţi şterge niciodată şi pe care vrei să le arăţi celorlalţi spunând: am fost aici!
Cum ajungeţi acolo şi alte detalii utile găsiţi aici
Articole similare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
