Liechtensteinklamm, puterea apei

Apa şi piatra au o relaţie foarte asemănătoare cu cea dintre femeie şi bărbat, adică prima face ce vrea din al doilea! Ok, ştiu că bărbaţii nu vor gusta treaba asta aşa că o dreg şi eu cu un „am glumiiiit”! Serios vorbind, cele mai spectaculoase opere de artă în piatră sunt cele realizate fără daltă, fără dinamită, fără alte invenţii ci cu apa care alunecă lin sau învolburat, încet sau repezit, săpând şi modelând cu multă tenacitate (nu se lasa bătută nici cu miile de ani) în ceea ce pare a fi de neclintit.

Liechtensteinklamm nu este un loc în acea ţară micuţă din Europa, după cum v-ar putea păcăli numele, ci unul dintre cele mai frumoase şi mai adânci canioane din Austria.

Într-un astfel de loc turistului nepregătit, încălţat în sandale de vară şi cu aparatul foto de gât, i-ar fi imposibil să pătrundă. Dar cum se ştie că în Austria orice minune a naturii, mai mult sau mai puţin semnificativă, este valorificată la maxim, canionul este deschis publicului de orice vârstă, în orice ţinută (mă rog, aş recomanda măcar o încălţăminte sport şi un hanorac pentru zonele în care temperatura chiar scade simţitor!).  În anul 1876, o asociaţie aplină din zonă a reuşit să facă accesibil acest loc extraordinar iar numele se trage de la prinţul Johann II al Liechtensteinului, care a donat o suma importantă de bani pentru finalizarea proiectului.

De atunci şi până în ziua de astăzi se fac verificări anuale de securitate iar podurile de lemn distruse în timpul iernii sunt mereu refăcute, pentru ca vizitatorii să se poată bucura, fără emoţii sau incidente neplăcute, de spectacolul naturii. Adevărul este că de emoţii nu scapi în faţa unei aşa copleşitoare frumuseţi! Şi chiar dacă tu ca vizitator nu te gândeşti la asta, cei 4 euro pe care îi plăteşti la intrare sunt aproape toţi reinvestiţi în aceste măsuri de siguranţă.

Odată intrat pe podurile de lemn ce se mulează natural pe formele stâncilor, ai parte de jocuri de lumini şi umbre, de căderi învolburate de apă, de cucrubee sau duşuri cu stropi fini de apă. La capătul traseului se află o cascadă subţire şi înaltă iar spaţiul se lărgeşte permiţând soarelui să te încălzească. Nu poţi sta prea mult acolo pentru că te simţi imediat atras înapoi în inima canionului, cucerit şi cioplit ireversibil de apă. Îţi place să pătrunzi între cutele stâncilor, să te simţi explorator şi totodată mărunt şi slab în faţa puterii naturii.

la plecare rămâi în minte cu imagini pe care nu le poţi şterge niciodată şi pe care vrei să le arăţi celorlalţi spunând: am fost aici!

Cum ajungeţi acolo şi alte detalii utile găsiţi aici

Articole similare:

Plimbare în natură

Apa în toate formele

San Juan de la Pena

Picos de Europa

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.