Apa în toate formele

A opta zi

Daca tot am avut parte de atat de multa ploaie atunci sa pastram nota uda a excursiei si sa ne continuam periplul pe langa lacuri.

Am plecat din Hallstatt spre Bad Aussee, prin Obertraun. Inutil sa mai povestesc despre drum, superb ca toate drumurile din Austria. Cinstit vorbind chiar si autostrazile sunt frumoase pe acolo dar nu pot fi comparate cu soselele impecabile ce se astern prin munti, printre asezari linistite parfumate cu o nota proaspata si „bio” de balega si aer verde de tara. Nu toate drumurile sunt perfecte, trecatoarea de dupa Obertraun se pare ca a suferit in lunile reci si isi linge acum ranile. Asfaltul e crapat si se lucreaza pe portiuni, una din ele fiind tocmai panta de 23 de grade ce m-a bagat in sperieti anul trecut. De data aceasta o vad asa cum e, scurta si nepericuloasa, dar am surpriza sa fiu nevoita sa opresc in mijlocul ei pentru ca s-a format o coloana de masini ce asteapta sa i se dea verde. Reusesc sa plec din pozitia aceea incomoda fara sa fac vreo boacana si mergem mai departe spre Bad Aussee. Acolo ne hotaram sa continuam drumul spre Altausseer See, pe langa care il lasam in urma pentru a ajunge mai repede la Loser Panoramastrase. Numele – partea cu panorama – si desenul intortochiat de pe harta ma atrag acolo ca un magnet. Aici placerea se plateste. Drumul plin de viraje si ace de par ce urca spre munte e contra cost: 15 euro masina, 5 euro motorul. Impachetam cele doua masini intr-una iar eu consider ca cei 5 euro isi recupereaza fiecare cent pe ceea ce vad in fata si in vai, mai putin balegile ce apar in curbe, amintindu-mi ca NU imi e dor de acasa. Ajungem astfel la o altitudine de 1600 de metri. OK, nu e la fel de sus sau la fel de spectaculos precum Stelvio dar e foarte frumos. Iar pe Stelvio am fost anul trecut, asa ca imi face bine sa vad si alte perspective. La cota 1600 drumul se opreste si o luam la picior spre un lac mic de munte, Augstsee.
Petra se bucura de petice de zapada „fosilizate”, alta forma de prezentare a apei de care vara ne-a ferit totusi, si ne punem sa o filmam jucand scenete in care ea incearca sa pacaleasca un public imaginar ca e la munte, iarna.

Ma aplec si beau o gura de apa curata din lacul linistit si limpede. Peisajul din jur e aspru si batut de vanturi si ploi, prietenele noastre bune. Ne odinhnim o vreme cu ochii clatiti de priveliste si dupa indelungata sesiune de poze si filmari o luam in jos, spre parcare. Spuneam ceva de ploaie? Da, incepe sa ploua. Imi trag cu ciuda costumul de ploaie si pornesc regasindu-mi entuziasmul la vale, pe aceleasi curbe si ace de par. Coboram din nou spre Altaussee, gasim o parcare cu plata, ne uitam unii la altii si ne facem semne de ‚hai mai departe”, lacul e frumos dar l-am admirat deja de la inaltime si aici parca nu mai are acelasi farmec.
Ne intoarcem spre Bad Aussee de unde continuam drumul spre alt lac mare: Grundlsee. Ne e cam foame. Gasim un parc frumusel pe marginea apei, in vecinatatea unor mici magazine unde ne putem face si o mica aprovizionare. Ne asezam pe o bancuta ce se leagana pe arcul care ii slujeste drept picior. Vin la masa si ratele si lebedele, prezente nelipsite si foarte prietenoase atunci cand vine vorba de turisti flamanzi. Petra incerca sa hraneasca direct in cioc lebada si o tot amageste pana sa prinda curaj, asa ca se alege cu un sasait si o cearta galagioasa din partea gratioasei pasari.
Desi nu am parcurs distante mari, pana ajungem la drumul inspre urmatoarele lacuri e deja patru dupa-amiaza. Calea de acces inspre Toplitzsee si Kammersee e destinata iarasi plimbarii pe picioarele din dotare si nu prea sunt alte indicatii. Alex intreaba niste turisti cat e de mers si care e programul pe acolo si aflam ca Toplitzsee e la 15 minute de mers dar singurul mod de a ajunge de la Toplitzsee la Kammersee e cu barca, iar la ora aceea nu mai sunt barci. Bun, hotaram asadar sa ne cautam cazare in zona.
La doi pasi se afla doua campinguri detinute de familii. Optam pentru cel mai retras de la sosea, asezat intr-un peisaj incantator si avand toate conditiile, mai bune decat in orice camping am intalnit pana acum. Suntem in localitatea Gossl, intre lacul Grundlsee si stanci, in mijlocul unui camp verde cu un gazon dens precum o mocheta. Proprietarul se plimba de colo colo pe masina de tuns iarba. Il oprim ca sa il intrebam daca putem campa si incercam sa il intrebam de o pensiune in apropiere, pentru parinti. Reusim sa intelegem ca putem campa acolo unde ne placuse cel mai mult dar engleza lui se opreste aci, sau nu vrea sa ne dea detalii gandindu-se ca ne pierde de clienti. Ramanem sa punem cortul in timp ce parintii pleaca sa isi gaseasca un acoperis mai confortabil. Se cazeaza si ei aproape de noi, nu avem decat de trecut o poteca peste un camp si suntem la ei.
E inca lumina asa ca decidem sa facem o plimbare pana la Toplitzsee. Cararea lata dintre stanci si un rau e perfecta pentru o incheiere de zi. Lacul e si el frumos si chiar daca nu sunt mai sunt barci, exista o terasa si bere. Alta forma de prezentare a apei si singura menita sa te inveseleasca atunci cand e evident ca se apropie IARASI ploaia. Lacul e plin de pesti, un ecran iti arata „live” viata de sub apa, iar copacii uscati au fost transformati in figuri interesante. Restaurantul e imbracat in lemn pentru a se integra natural in ambientul padurii din jur si totul are un aspect boem, rustic. Meniul promite bucate delicioase din pestii ce isi vad inca de viata in lac, nestiind ce schimbari surprinzatoare de cariera ii asteapta. Cum nu ne este inca foarte foame ne resemnam si ne promitem niste carnati fripti si o supa la plic, imediat ce ne vom intoarce din plimbare. Suntem atat de relaxati incat nici ploaia care incepe nu ne deranjeaza. Petra ne abandoneaza cand vede patul in plus din camera de la pensiune si de data aceasta chiar suntem multumiti, e pentru prima data cand vom dormi si noi in orice pozitie vrem pe salteaua de doua persoane. Dar cum niciodata lucrurile nu pot fi perfecte, in timpul noptii Alex se trezeste din cauza unor picaturi ce tintesc chinezeste, direct la el in frunte. O lipitura a cortului a cedat, moment in care folia plina de noroi de la Garmisch se dovedeste mai mult decat utila pentru a ne feri de apa in cort. Pana aici cu apa!

Citeste si

Ziua 7

Ziua 9

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.