Undeva aproape de Munţii Făgăraş se află un loc unic în lume, o grotă rupestră ale cărei origini rămân învăluite în mister şi legendă. Acesta este un loc mai puţin mediatizat, un loc retras şi deosebit care dovedeşte încă o dată că ţara aceasta este plină de minuni.

Noi am ajuns întâmplător la Templul Ursitelor. Fiind un ianuarie călduros şi cum nu aveam stare într-o duminică, am început să căutăm un obiectiv de vizitat prin apropiere, cu ocazia căruia să facem şi o plimbare cu bicicletele. Lipsiţi de inspiraţie, am intrat pe Google Earth şi am văzut o poză cu ”Templul Ursitelor”, undeva lângă Şinca Veche. Adică la aproximativ 30 de km din Zărneşti spre Sibiu, pe DN73A. Aşa că ne-am pregătit bicicletele şi am pornit la drum a doua zi dimineaţă.

Orele matinale ne-au surprins cu un frig pe cinste dar ne-am încălzit repede pe serpentinele de la ieşirea din Zărneşti. Apoi drumul a fost numai coborâre, ştiam deja ce ne aşteaptă la întoarcere. Nu reuşisem să găsesc prea multe informaţii pe internet despre acest loc, doar că undeva la poalele unui deal se afă o grotă rupestră în jurul căreia circulă numeroase legende. Mai ştiam şi că lângă ea este o mânăstire construită recent, iar în Şinca Veche am văzut indicatorul către aceasta. Drumul asfaltat recent ne duce până în faţa unui drum forestier unde un indicator ne arată direcţia către grotă. Mai urcăm puţin şi ajungem în faţa unei prelate imense care pare aruncată peste versant. Undeva la baza ei se vede şi o gaură, intrarea în lăcaş. Înăuntru e cam întuneric, dar ne străduim să ne obişnuim privirea.

Grota este săpată în piatră cu multă iscusinţă şi răbdare, ea fiind destul de spaţioasă şi având mai multe încăperi. Încercăm să ne găsim drumul printre stâlpii de susţinere adăugaţi de curând şi reuşim să distingem un altar cu icoane. Găsim cinci încăperi, unele le vedem mai bine, altele rămân neclare în întuneric. Ajungem şi sub un horn de câţiva metri, rotund, ce pare chiar spiralat. Observăm că acesta este singurul loc prin care intră lumina în lăcaş.

Foarte multe necunoscute rămân legate de acest loc. Grota are două altare, lucru curios. Înăuntru s-au găsit mai multe inscripţii, printre care Steaua lui David sau simbolul Yin-Yang. Însă nu s-a găsit nicio cruce. De aceea se crede că lăcaşul ar fi de fapt păgân. După atâtea cercetări, tot nu s-a reuşit să se stabilească vechimea exactă a aşezământului. Unele ipoteze spun că ar fi vechi de 7000 de ani. Altele cred că apariţia acestuia este mai recentă. De-a lungul timpului a servit şi drept loc de adăpost pentru localnici în timpul invaziilor, datorită poziţiei sale ferite.

Mult mister învăluie această grotă. Unii afirmă că au loc fenomene paranormale în interiorul ei. Tradiţia spune că hornul amintit, cel din centrul templului, este locul prin care pătrund spirtele, ursitoare care îţi pot îndeplini dorinţele şi îţi pot schimba destinul. Se spune că dacă îţi pui o dorinţă în interiorul lăcaşului, ceva ce îţi doreşti cu tărie, acest lucru se va îndeplini. De aici vine şi denumirea de ”Templul ursitelor”. Am auzit foarte multe relatări despre lumini ce pătrund pe hornul lăcaşului şi care au fost surprinse de aparatele de fotografiat. Ajunşi acasă am constatat că majoritatea pozelor au ieşit neclare din cauza condensului din interior. Nu am surprins nici o lumină neobişnuită. Poate data viitoare…

Întreaga culme care adăposteşte templul este considerată sacră. În faţa grotei au fost amenajate potecuţe care duc la Mânăstirea Şinca Veche, ridicată recent. Noi nu am vizitat-o pentru că în momentul acela era slujbă, iar noi eram îmbrăcaţi în colanţii de bicicletă. Am mai rămas puţin să explorăm grota, apoi ne-am urcat pe biciclete şi am pedalat înapoi spre casă. Cum spuneam, întoarcerea ne-a rezervat un urcuş uşor dar lung. Încercam să pedalez cât mai tare pentru a merge cu o viteză cât mai mare. Dar ceva nu se lega. Prietenul meu mergea foarte relaxat şi era mereu cu o sută de metri înaintea mea. Aşa că la un moment dat m-am enervat şi m-am oprit. M-am uitat la bicicletă şi am văzut că am pană pe roata din faţă. Ce bucurie! Drumul spre casă s-a dovedit cam chinuitor şi foarte lung. Dacă în timp ce eram în Templul Ursitelor îmi doream cu tărie să nu fac pană, poate că n-aş mai fi împins bicicleta pe serpentine. Cine ştie…

Perioada: ianuarie 2009

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!