Craiul Munţilor (2)

Versantul vestic

Dacă în prima parte a povestirii v-am spus legende şi v-am plimbat pe versantul estic, acum revenim în Zărneşti, la sensul giratoriu amintit. De data aceasta facem dreapta spre Plaiul Foii, despre care sigur aţi mai auzit. Urmează 12 km de drum neasfaltat pe o vale deschisă, plină de păşuni şi de pensiuni. Pe stânga se conturează abruptul vestic al Pietrei Craiului, o înlănţuire artistică de pietre şi stânci.

Înainte de a ajune la Cabana Plaiul Foii, facem o scurtă oprire la Schitul Colţul Chiliilor. După aproximativ 3 km de la ieşirea din oraş întâlnim un indicator. Ne îndrumă spre un drumeag care urcă. Vă sfătuiesc să nu vă aventuraţi pe acesta fără un 4X4, doar dacă aveţi o maşină la care nu ţineţi foarte mult. Parcaţi maşina şi mergeţi prin pădure până zăriţi printre copaci o bisericuţă din lemn. Într-o poieniţă cu vedere spre munte s-au construit în ultimii ani câteva chilii şi o bisericuţă. Însă alegerea locului nu a fost întâmplătoare. Dacă treceţi de aceasta veţi observa o potecuţă care urcă prin pădure până la o altă bisericuţă… în stâncă… într-o peşteră. Se pare că aici s-au găsit urmele unei vieţi monahale începând cu secolul alXVI-lea. Locul a fost folosit şi drept adăpost pentru localnici şi aici au stat şi mai mulţi pustnici. Prin secolul XVIII aceştia au fost alungaţi, dar locul a rămas cunoscut zărneştenilor, care au continuat să vină aici să se roage. Slujba de Paşte se organizează în bisericuţa amenajată în peşteră. Este o slujbă liniştită, nu foarte lungă, într-un grup restrâns de oameni ce urcă noaptea prin pădure fie la lumina lanternei, fie la lumina lumânării, pentru a coborî cu lumină. La finalul slujbei, pe potecuţa ce coboară înapoi la schit, se înlănţuie luminiţele plăpânde ale lumânărilor, care curg încet în întunericul nopţii.

Traseul turistic până la schit începe de la ieşirea din oraş şi urmează o potecă pe sub liziera pădurii. Până la lăcaş se trece pe lângă nouă cruci (de trei ori trei, un număr magic) care am înţeles că au supravieţuit regimului comunist. Deasupra shitului se află o platformă înierbată unde am văzut că turiştii obişnuiesc să campeze. De aici pornesc alte trasee ce urcă pe munte. Dacă ajungeţi dimineaţa la Colţul Chiliilor, puteţi vedea călugării mergând cu câte două găleţi pentru a lua apă de la izvorul din faţa schitului. Aceasta este rutina zilnică. Se spune că acest izvor are puteri   miraculoase.

În continuare, drumul spre Plaiul Foii este plin de pensiuni. Ajunşi la Plaiul Foii putem lua masa la restaurantul cabanei sau ne putem răcori la terasa de lângă  refugiul salvamont, deschisă doar pe perioada verii. Acesta este un loc potrivit pentru momentele de lene. Muntele este atât de aproape şi ni se arată atât de clar încât ai impresia că dacă întinzi un deget îl poţi atinge. Chiar şi numai privitul te poate satisface. Peisajul este incredibil. Deasupra noastră se înalţă abruptul vestic. Peste acesta se întinde creasta Pietrei Craiului, cu o lungime de aproximativ 17 km, apoi cerul, norii şi câţiva corbi care au privilegiul de a zbura deasupra înălţimilor.

Bineînţeles că şi de la Plaiul Foi pornesc numeroase trasee, spre creasta Munţilor Făgăraş sau către Munţii Iezer. Ce mai, suntem înconjuraţi de munţi!

Partea aceasta a Munţilor Piatra Craiului adăposteşte şi câteva minuni ale naturii, mai mult sau mai puţin cunoscute. Pornind de la Plaiul Foii se poate ajunge la Marele Grohotiş. Acesta este nimic mai mult decât o îngrămădire de pietriş. O îngrămădire imensă care am înţeles că se poate vedea şi din avion. Ajunşi pe poteca ce străbate grohotişul, ne vedem deodată pierduţi în această imensitate albă. În sus suntem înconjuraţi de pereţi stâncoşi înalţi iar de jur împrejur vegetaţia este aproape inexistentă. Sunt numai pietre. Fenomenul acesta este datorat eroziunii stăncilor de deasupra. Această zonă se macină încontinuu, încât cine ştie câţi metri, sau zeci de metri de grohotiş se afă sub poteca turistică.

Deasupra Marelui Grohotiş se mai întâlneşte un fenomen ciudat, care nu a putut fi studiat încă, accesul fiind aproape imposibil din pricina calcarelor sfărâmicioase care se pot prăbuşi oricând. Suspendată undeva pe la mijlocul pereţilor de calcar se află Moara Dracului, o grotă din care se scurge un pietriş fin şi roşiatic. Cu ani în urmă dimensiunile grotei erau mult mai mici, semn că procesul de transformare este foarte rapid.  Se presupune că sub Moara Dracului ar fi un aven, sau o peşteră de vreun fel care înghite o bună parte din pietrişul măcinat. Cine ştie unde ajunge… Nu cred că a reuşit cineva să ajungă până acum acolo să vadă ce se întâmplă cu adevărat. Poate peste ani şi ani, când tehnologia va fi îndeajuns de avansată, vom găsi o explicaţie pentru acest fenomen. În orice caz, am văzut aceşti pereţi îndeaproape şi este de-a dreptul incredibil. Piatra, care de obicei simbolizează rezistenţă şi putere, este în acest caz un element uşor de manipulat, care a cedat în faţa naturii şi curge neîncetat în râuri de pietriş. Oare va mai rămâne ceva din ce vedem acum aici?

Dacă trecem de Marele Grohotiş, în scurt timp se poate ajunge la Peştera Stanciului. Imediat după aceasta întâlnim Cerdacul Stanciului. Numele acestui loc vine de la haiducul Stanciu Bratul, care se ascundea aici împreună cu oamenii săi. Acest obiectiv este o peşteră a cărei tavan s-a prăbuşit cu mult timp în urmă. Acum a rămas un gol în perete, iar natura a format aici inele şi arcade în calcar. Marele bolovan care a fost cândva tavanul peşterii poate fi urcat pe o scară de fier pentru o mai bună admirare a peisajului pe sub marea arcadă rămasă.  Peştera Stanciului comunică printr-un culoar vertical cu partea superioară a Cerdacului Stanciului. Poate cândva haiducii se foloseau de acesta pentru a scăpa de ”poteră”.

În zona Munţilor Piatra Craiului se organizează an de an numeroase concursuri montane. Prezenţa a numeroase drumuri forestiere face ca acest munte să fie o atracţie şi pentru iubitorii de biciclete sau de alergare. O altă atracţie în apropiere de oraş este o rezervaţie de urşi, singura de acest gen din ţară, care s-a deschis cu vreo doi ani în urmă. Cam la 5 km de Zărneşti, pe drumul care duce la Sibiu, se poate ajunge în Poiana Mărului, un sat înghesuit între doi versanţi. Casele mărginaşe se întind în sus pe dealuri printre fâneţe, păduri, turme de oiţe şi câteva văcuţe.

Masivul Piatra Craiului este Parc Naţional din 1990. Înainte, în 1938, aici a fost înfiinţată o mică rezervaţie naturală, care ulterior s-a extins. Vara putem vedea o floare unică în lume, denumită sugestiv Garofiţa Pietrei Craiului. Aceasta se întâlneşte la înălţime, pe pajişti sau stâncării şi este considerată simbolul acestor munţi.

În Masivul Piatra Craiului natura s-a jucat cu calcarele şi a creat adevărate opere de artă, mai mult sau mai puţin accesibile. Ca întotdeauna, locurile cele mai frumoase sunt cele în care ajungi ceva mai greu. Acestea sunt acelea pe care îţi doreşti cu adevărat să le vezi, colţuri de natură care te vor uimi de fiecare dată.

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.