Ştiu că nu vă aşteptaţi la asta dar iată că povestea mea nu era încă încheiată… Aşa că nu pierd vremea cu scuze şi trec la acţiune.
Foarte scurtă recapitulare: eu şi Loona plecate haihui prin Maramureşul primăvăratic şi magic. Peisaje superbe, oameni buni, întâmplări deloc întâmplătoare…
Mă trezesc la pensiunea din Baia Borşa şi, după o zi în care Loona a stat cuminte pe cele două roţi ale ei, sunt hotărâtă să nu o las să dormiteze mai mult de atât. De aici mi s-a spus ca merită să văd două lucruri: schitul şi pasul Prislop. Schitul l-am văzut ieri aşa că ia ghiciţi încotro o iau? „Drumul e rupt” îmi aduc eu aminte vag din spusele lui Valentin. Nu-i bai, m-am antrenat deja pe toate drumurile din Maramureş. Sau aşa cred, pentru că realitatea îmi dovedeşte că întotdeauna se poate şi mai rău.
Urcarea dinspre Maramureş e o combinaţie de cârpeli situate la limita suportabilului. În timp ce peisajul e insuportabil de… frumos!
Mă opresc sus la Mânăstirea cu acelaşi nume. E sărbătoare dar e puţină lume şi mă bucur de linişte, de soare şi de nori cu forme împlinite. Moldova şi Bucovina sunt peste drum şi, chiar dacă nu aveam asta în plan, mi se pare ciudat să fac numai jumătate din drum, ba chiar mă bate un gând să ajung până la Vatra Dornei. Nici Piatra Neamţ nu ar fi chiar atât de departe.
Gândul nu mă ţine prea mult şi timpul începe să se măsoare altfel, imediat ce o iau la vale. Abia de aici începe adevărata distracţie. Provocarea e să nimeresc groapa cea mai mică pentru că bucăţile netede de asfalt sunt de domeniul trecutului (sau viitorului, ar spune optimistul). Încăpăţânarea mea ţine până la Ciocăneşti, în dreptul semnului care îmi indica Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate (sau împistrite/închistrite, cum se spune local).
Curiozitatea mă opreşte în dreptul acestuia dar şi aici e sărbătoare şi e închis. Există totuşi un număr de telefon iar o doamnă amabilă vine imediat şi mă introduce cu multă pasiune în această tradiţie fascinantă. Muzeul are şi o secţiune etnografică pe care o descopăr cu aceeaşi încântare. Vorbim despre întâlnirile internaţionale ale plutaşilor la care bărbaţii din Ciocăneşti au avut un loc important, despre frumuseţile şi „misele” satului din perioada în care Austria era mai mult sau mai puţin şi în România, despre fierari sau despre Festivalul Păstrăvului (care sună tare bine dar nici până acum nu am reuşit să aflu dacă s-a mai ţinut anul acesta sau nu). Doamna muzeograf Marilena Niculiţă are acea dragoste şi pasiune molipsitoare pentru tradiţii iar peisajul blând din jur şi casele „încondeiate” la rândul lor fac parte din altă lume, o Românie mai frumoasă, mai bună. Peste puţin timp, cu ocazia plimbării prin Moldova, mi se confirmă că Bucovina este totuşi altă ţară. Cu şosele impecabile chiar!
La ieşirea din muzeu analizez două aspecte: mâinile mă dor de la atâtea gropi iar norii durdulii şi albi pe care îi lăsasem pe cer, la intrare, încep să fie alungaţi de o apropiată ploaie. Evaluez rapid situaţia şi decid să fac cale întoarsă atât timp cât nu se umplu gropile de care v-am povestit deja cu apă.
Sus de tot trag pe dreapta pentru că văd doi motociclişti. Ups, numere de Germania, „bemveurile” de rigoare. Oamenii vorbesc totuşi engleză şi apuc să mă plâng de drumuri. Regret imediat asta, când cei doi se uită miraţi la mine şi îmi spun zâmbitori ceva de genul: „păi atât timp cât poţi circula de ce să te plângi?”. Îmi e puţin ruşine de mine, de faptul că am picat în capcana asta naţională. Până la urmă ia uitaţi-vă şi voi în jur: chiar avem motive să ne văicărim atâta? Bine, fie, avem motive… dar chiar trebuie?
E ultima zi în care sunt pe drum doar eu şi Loona. De mâine are loc marea regrupare, mă întâlnesc la Daneş cu Alex şi Petra. Dar despre asta şi pe unde am mai hălăduit împreună, în alt episod. Şi alte poze, mult mai bune 🙂
Episoade anterioare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
