O descoperire întâmplătoare: Mânăstirea Basarabovo

O descoperire întâmplătoare: Mânăstirea Basarabovo

Am plecat într-o sâmbătă dimineaţă din Bucureşti. Am fost cinci suflete într-o maşină care se îndrepta spre graniţa de la Giurgiu. Urma să fie una dintre acele excursii de o zi în care indiferent cât te zbaţi să iasă totul cum vrei, cineva parcă îţi întoarce toate planurile pe dos. Şi le potriveşte atât de bine încât la finalul zilei poţi spune că ţi-au fost cu mult depăşite aşteptările.

Totul a mers bine până la podul de la Giurgiu. Obişnuiţi cu drumul spre Valea Prahovei, am fost uimiţi de cât de bine se circulă spre sud. Ajunşi la vamă am cerut şi noi un ”bilet” pentru a trece podul. Cum am ajuns pe partea cealaltă a Dunării, am vrut să cumpărăm o vignetă pentru Bulgaria. Ne căutăm cu toţii în buzunare şi scoate banu de unde nu-i. Aveam numai lei. Nicio leva, niciun euro. Interesant cum niciunul dintre noi nu s-a gândit să schimbe bani! Şi aşa începe aventura. Încercăm să negociem cu oamenii aceştia de pe lângă graniţă, care scot un curs de schimb mai mult decât fantastic. Îi lăsăm în lumea lor şi hotărâm să mai încercăm prin Ruse.

Aici mă simţeam tot ca în România. Aceleaşi feţe, aceleaşi blocuri şi parcă şi aceeaşi limbă. Nu ştiu cum se face dar eu mereu aveam impresia ca vorbesc cu unul de-al nostru cu un accent ceva mai ciudat. Am ajuns la o benzinărie, ne-au trimis la un Metro, aici era o casă de schimb care nu era deschisă, aşa că am continuat drumul, până ne-am văzut ieşiţi din oraş. Atunci, hai să mergem unde ne-am propus şi vom vedea noi la întoarcere ce facem.

Am hotărît să mergem la Basarabovo dintr-un singur motiv: escalada. Aici există o faleză deja celebră pentru noi românii pentru că este foarte aproape de Bucureşti şi pentru că, fiind mai la sud, este mai cald. Era perfect pentru o zi de februarie. După ce am făcut du-te vino cu maşina de vreo cinci ori pe 200m, căutând străduţa potrivită la stângă, am reuşit să ajungem nu unde am vrut, ci undeva unde nici nu ne aşteptam, la Mânăstirea Basarabovo. Cu câteva zile în urmă văzusem ceva pe internet cum că Bulgaria are foarte multe astfel de bisericuţe şi chilii săpate în stâncă, dar mai mult chiar nu mă interesasem. Astfel, bucuria a fost cu atât mai mare la descoperirea acestui loc.

Manastirea Basarabovo

Era încă devreme şi noi am parcat în faţa porţii mânăstirii. Nu mai era nimeni. De afară am putut vedea o faleză destul de mare plină de săpături, adică trepte, ferestre şi uşiţe. Ne întrebam dacă locul o fi deschis penru vizitare, sau dacă o fi cineva care taie bilete. Intrăm şi nu vedem pe nimeni. Ne plimbăm puţin prin curte şi iarăşi nimic. Nu vedem niciun ghişeu de bilete şi ne gândim că nu ne-o costa nimic. Observăm nişte trepte săpate în piatră şi începem să le urcăm. Dacă ne dă cineva jos, asta e. Imediat ajungem deasupra curţii şi putem vedea râul Lom care curge domol chiar lângă drum. Începem un fel de traversare a falezei, pe la mijlocul înălţimii acesteia, trecând pe rând pe lângă mai multe încăperi săpate în stâncă, unele deschise, altele închise. Sunt picturi, ferestre micuţe, iconiţe şi tot felul de elemente mânăstireşti. Cam tot ce am văzut era nou sau renovat recent. Însă sunt păstrate şi câteva colţuri cu inscripţii şi cruci din piatră foarte vechi. Cumva, noul şi vechiul se îmbină într-un mod plăcut aici. Ulterior am aflat că acest loc are o istorie foarte interesantă şi destul de lungă. Sunt documente ale unei vieţi monahale încă din secolul XII, iar mai târziu, soarta lăcaşului a fost strâns legată de ajutoarele din partea României. Prin secolul XVII, într-una din peşterile de aici, s-a retras singurul sfânt din această zonă, Dimitrie cel Nou Basarabov, după care şi numele locului. Se pare că acesta a murit chiar în apele răului care curge pe sub stânca în care a locuit. Moaştele acestuia au fost găsite în mod miraculos la malul apei, foarte aproape de chilii, de o fetiţă din satul Basarabovo. În prezent este singura mânăstire de acest fel încă locuită din Bulgaria, deci am avut noroc că am nimerit aici. Am intrat şi într-o încăpere nu prea mare, cu un altar simplu, care părea a fi chiar biserica. Poate dacă am mai fi stat am fi prins şi o slujbă aici. Între timp, apar şi unii călugări. Nici nu păreau să ne bage în seamă, pesemne că sunt obişnuiţi cu vizitatorii şi noi nu am încălcat nicio regulă. După ce am coborât înapoi în curte, am refăcut cu privirea traseul parcurs pe treptele săpate la mijlocul stâncii, apoi ne-am oprit în faţa unei fântâni. Era plină de leva… dacă am fi putut să-i schimbăm cumva cu leii noştri…

Restul zilei ni l-am petrecut la căţărare. A fost întocmai ca o zi de primăvară. Din fericire, aici ne-am întâlnit cu foarte mulţi bucureşteni printre care şi mulţi cunoscuţi. Am ”negociat” şi am ”cumpărat” euro, apoi ne-am liniştit. Acum ştiam că ne putem întoarce acasă. Grija noastră cea mai mare era de fapt legată de taxa de pod. Dacă nu acceptau lei, rămâneam în Bulgaria?

La întoarcere ne-am rătăcit prin Ruse. Şoferul nostru şi-a pornit GPS-ul şi rău a făcut. Ne-a trimis într-o zonă industrială la malul Dunării, moment în care ingeniosul aparat a început să tuşească. Până la urmă ne-am desurcat fără el. Înapoi pe meleagurile noastre, acelaşi şofer a dat drumul din nou la GPS. Şi, din nou, ne-am rătăcit pe lângă Giurgiu.

Concluziile trase în urma acestei scurte excursii sunt trei la număr. Una este că o greşeală de orientare îţi poate dezvălui locuri foarte frumoase şi totodată foarte interesante. Alta, foarte importantă de altfel, este că trebuie să ne amintim să luăm euro cu noi când mai plecăm peste hotar. Iar în final, am descoperit că GPS-urile nu sunt deloc mai deştepte decât omul.

Articole similare:

Templul ursitelor, locul unde spiritele ascultă dorinţele

Bisericuţa dintr-un lemn

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.