Slovenia – o ţară în trei zile (1)

Slovenia – o ţară în trei zile (1)

Pe o suprafaţă mică (300 de km în diagonală), la 385 km de Viena, Slovenia, aceasta ţărişoară, are de toate: Alpii Iulieni, numai buni pentru practicarea schiului (în staţiuni moderne, cu toate dotările adecvate), trasee pentru plimbări pe jos, cu bicicleta sau cu motocicleta (pasul Vrsic), o zonă carstică interesantă cu multe şi incredibile peşteri, o bucăţică de litoral la Mediterana (mai puţin de 50 de km cu oraşe medievale pitoreşti) şi 18 staţiuni termale; toate sunt la mică distanţă unele de altele, astfel încât îţi poţi permite să vezi într-un timp scurt locuri complet diferite ca relief şi posibilităţi de petrecere a timpului.

Un excelent – “Teran”, în pivniţe vechi (sunt 20 de drumuri ale vinului), terenuri de golf, echitaţie pe un cal lipiţan, cazinouri, lacuri, concerte în peştera Postojna, jambonul Prsut uscat de vântul Bora, mirosul fânului uscat pe mici spaliere acoperite (numite kozolec), flora şi fauna, arhitectura veche şi nouă, şoselele bune, un turism pus la punct începând cu abundentele materialele gratuite din centrele de informare şi terminând cu foarte numeroasele posibilităţi convenabile de cazare, gastronomia slovenă, austriacă şi italiană, iată motivele pentru care această ţară a fost aleasă pentru nenumărate festivaluri şi competiţii internaţionale.

Anul acesta Slovenia a constituit pentru noi prima “ţintă”, aşa că am trecut repede prin Ungaria şi Austria, am intrat pe la Spiefield (vigneta – 15 euro) şi ne-am îndreptat spre Maribor; am trecut pe lângă coline bine bombate, împădurite, câmpii cultivate cu grijă, sate cu gospodarii mari, case albe, solide, cu acoperişuri maro închis.

Maribor

Oraş universitar, centru economic (crescut şi întărit datorită producerii şi comercializării unui vin alb, de calitate), sportiv (competiţii internaţionale de schi, nataţie, ciclism, hochei), turistic şi cultural (aici are loc festivalul internaţional Lent), înconjurat de munţi cu terase pe care se cultivă viţa de vie, oraşul de pe malul râului Drava e traversat de mai multe poduri şi are o impunătoare catedrala franciscană, din cărămidă, ce domină centrul. Castelul puţin jerpelit în exterior poseda un lăudabil interior baroc. În piaţa de lângă el: un monument modern în formă de sferă întunecată, cu chipuri abia ghicite înăuntru. Universitatea, teatrul, Piaţa Centrală din jurul Coloanei Ciumei, cea mai veche viţă de vie din lume, piste de schi, poteci pentru jogging, modernul centru termal Habakuk, Muzeul de Artă, alcătuiesc portretul oraşului. Clădiri vechi, frumoase, cu frontoane neoclasice se învecinează uneori cu altele ce par ale nimănui, gata de a fi consolidate sau renovate (imagini cu care suntem obişnuiţi şi în oraşe din România).

Nu lipsesc edificiile noi ale băncilor îmbrăcate în sticlă, străzi comerciale şi fântâni moderne, vile de toate vârstele cu scară exterioară acoperită, din lemn, largi zone pietonale, atât de  bine “apărate” de stâlpişori inox luminoşi, încât am avut o mare problemă în a trece dincolo de barieră spre cazare! Era afişat un cod dar bariera nu ne-a răspuns la el aşa că ne-am dus din nou la hotel încercând să ne dumirim cumva. Recepţionera ne spunea în engleză ceva ce depăşea cunoştinţele noastre minime; noroc de Albă ca Zăpada! Adică, în explicaţii s-a insistat pe cuvântul White şi mi-a sunat în cap un clopoţel – la stâlpul cu codul era undeva o clăpiţa albă, ne-am dus fuguţa, am apăsat şi am pătruns până în parcare, nu chiar aproape dealtfel. Am pornit apoi în plimbare prin parcuri cu statui şi arbori bătrâni, prin pieţe şi pe străzi; din fata catedralei am luat un trenuleţ care ne-a plimbat prin oraş şi pe malurile apei, fără nicio informaţie după cum primisem la Colmar şi la Strasbourg, şi cu mari hurducături în schimb, datorate pavajelor neuniforme, gropilor etc. În 2013 Maribor este propus să fie capitală europeană. Aş spune că are ceva de lucru deşi are ce arăta.

După ce am lins o îngheţată nemaipomenită în centru şi am admirat o vitrină cu animalele pădurilor împăiate, ne-am despărţit urmând ca eu să merg aller – retour pe bulevardul principal, numai că odată ajunsă la un capăt al lui m-a furat priveliştea de pe o stradă laterală şi m-am tot dus spre ea fără să las în urma pietricele ca să semnalizez direcţia în care am luat-o. Nu am stat mult, doar atât cât Michel să termine de străbătut strada întâlnirii şi să nu mă găsească. Eu m-am întors pe traseul virtualei întâlniri dar Michel nu apărea; se înserase, oraşul era cam gol, am luat viteză în direcţia hotelului cu inima strânsă un pic şi l-am văzut! Avea o faţă ciudată: mă căutase cu lumânarea pe bulevard, se întorsese la hotel, se speriase şi ieşise iar cu ideea să ceară ajutorul poliţiei locale!

Mi-am însuşit o aspră morală, mi-am luat angajamentul că nu mai fac şi ne-am văzut de drum. A doua zi.

va urma

Ilustraţie: Gustin Gheorghina

Drepturi exclusive de utilizare pentru lumeamare.ro, pentru alte solicitări vă rugăm să ne contactaţi pe mail.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.