Despre drumul până aici ai putut citi în prima parte a articolului.
Povesteam la finalul acestuia că se spune că la Sorrento, în timpuri mitice, au locuit sirenele care prin cântecul lor dulce îi ademeneau pe navigatori, însuşi Ulise căzându-le în capcană.
Acum capcanele sunt altele; după ce ne-am aşezat într-o modestă parcare un personaj vânjos semănând mai degrabă a pirat decât a paznic de autoturisme ne-a avertizat foarte hotărât că nu răspunde de conţinutul portbagajului şi să luăm cu noi tot ce aveam acolo. Eram patru oameni, cu bagaje pentru aproape 30 de zile aşa că am mai umblat şi am găsit un loc sigur şi pentru conţinutul maşinii. După o plimbare pe bulevardul principal, pe sub portocali cu portocale în ei, am ajuns în port pe o scurtătură; era atât de mare altitudinea centrului faţă de mare încât am coborât pe o scară ce părea că are o mie de trepte. Am luat apoi un vaporaş pricăjit până la Capri. Pasagerii, italieni navetişti, vorbeau napoletana cu foarte puţine cuvinte din limba literară. Am trecut pe lângă Ischia înecată în aburii mării.
Capri este o stâncă înaltă gri deschis care iese hotărâtă din Marea Tireniană; vânturile şi valurile au măturat şi săpat pereţii săi abrupţi; au apărut grote şi arcuri naturale. Locuinţele par clădite unele peste altele, vajnic căţărate până în vârf că la Cavala (Grecia) sau San Marino. Când te apropii de ele constaţi însă că au au curţi pline de flori, lămâi, portocali, măslini sau rozmarin.
Sunt două căi de a ajunge în vârful insulei; cu autobuzul şi pe jos, pe o stradă – scară printre pereţi înguşti cu ziduri pompeiene (piatră gri deschis, gri închis pe fond negru), vile cu terase, grădini, statueta Fecioarei Maria în minuscule capele şi templişoare, luminată de cele mai multe ori, până la un mic centru, Piaţa Umberto I. Aici găseşti un turn al orologiului, biserica Sfântului Ştefan, magazine, cafenele, restaurante şi hoteluri pe străduţe medievale. De la Villa Jovis (unde s-a retras şi a murit Tiberiu) şi de pe muntele Solaro (se ajunge cu telescaun) se văd golful şi stâncile, privelişti de neuitat.
Şalupe cu ghid poliglot şi bărci fac turul insulei. Splendorile sale constau din grote de mărimi şi forme diferite; vile au răsărit în cele mai neaşteptate locuri, un hotel chiar în vârf sparge dreptunghiular armonia dinte munte şi cer, faruri veghează neclintit; când stanca cedează locul pământului acesta s-a îmbrăcat cu vegetaţie şi este sprijinit, ca să nu fugă în mare, de fortificaţii sub forma unor ziduri de piatră cu mici arcade; undeva, sus, Anacapri etalează case albe în frunzişuri verde închis; acolo şi-a scris, (în casa lui, Villa San Michele), doctorul suedez Axel Munthe, Cartea de la San Michele.
Marea îşi schimbă mereu culorile; este gri ca fierul, albastră, indigo, verde turcoaz. Grotele sunt adevărate şi fascinante spectacole naturale; în lumea ireală a grotei albastre înţelegi de ce această cavitate carstică a adus reputaţia insulei (se intra numai cu bărci, deschiderea ei spre mare fiind extrem de joasă); tot atât de frumoase dar mai puţin celebre sunt Grota Albă, Grota Roşie, Grota Minunată, Grota Sfinţilor. Când intri în Grota Verde cu şalupa, pe sub cupola stâncii, verdele intens al apei înspumată de ambarcaţiune, pulberea fină de stropi, triunghiul deschis spre un “dincolo” însorit, îţi dau sentimentul că te uiţi prin gaura cheii în rai. Pe munte un arc de piatră răspunde celor din mare, pe sub care se trece. Alte stânci ies înalte şi solemne din ape – “faraglioni” (faraonii). Aş fi mers orişicât în jurul insulei şi nu m-aş fi plictisit.
Sunt şi alte insule spectaculoase însă la Capri combinaţia dintre piatră, mare, vegetaţie, culoare şi arhitectură se arata desăvârşită.
Sunt destule magazine de suveniruri la Capri; mi-aş fi dorit o farfurie decorativă însă albastrul de pe toate “modelele” îmi smulgea ochii aşa că am renunţat, chiar dacă vânzătoarea (românca !) s-a străduit să mă convingă.
Ar trebui să fie potecă pe mare la câtă lume vine la Capri; s-au scris cântece, cărţi şi ghiduri dar pentru fiecare această insulă poate însemna altceva.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
