Geneva? Scump domnule, dincolo era mai ieftin!

Geneva? Scump domnule, dincolo era mai ieftin!

Am plecat de pe Otopeni pe ploaie, frig şi ceaţă. Măcar peste nori a fost puţin mai bine. Mie îmi place să zbor, v-am mai spus? Am ajuns seara… nu mai ştiu, pe la un 8 parcă? Aterizat, ahotelizat, hai să căutăm un restaurant. Că ne era un pic foame.

Staţi un pic. Până atunci – Geneva: mise en scene. Curat, foarte curat, şi mai curat. Linişte şi civilizaţie. Steril. Nu (cred că) există reguli încălcate. Lucitor de curat. Reclame multe, aproape numai la ceasuri şi ciocolată, normal. Deluxe, ambele. Şi bănci!

Asta e prima impresie de care ne-am lovit seara, în căutarea unui restaurant. Pe care l-am căutat mult şi degeaba. Păi hai sa vedem. Acolo, cam toate (sau toate?) magazinele se închid la 7 seara. Cam toate restaurantele la 10 seara. Baruri mai există, dar au preţuri în funcţie de ora din zi şi de ziua din săptamână la care te duci. Adică, dacă e în timpul săptămânii şi tu, în loc să te duci acasă să te odihneşti că mâine munceşti, vii la bar, e scump. Dacă e în timpul weekend-ului şi te duci la bar, că altceva ce să faci, e şi mai scump. Dacă te duci seara (orice seară) să te relaxezi în bar… cel mai scump. Glumesc, dar numai pe jumătate, erau preţurile la aceeaşi bere pe vreo trei categorii de scumpiri…ăăă… de tarife voiam să zic.

Dar să revenim. În continuare căutam restaurant. Nu vreau să zic că în toată Geneva există un singur restaurant, şi-ăla bine ascuns, ci că mai toate care nu erau direct închise (cred că deja ne apropiasem bine de ora 10), ne anunţau că, ne scuzaţi, am închis bucătăria. La un moment dat am hotărât că trebuie o schimbare de strategie şi în loc de o friptură hai să căutăm o bere. Ceea ce a fost relativ mai uşor (dovada e că am şi băut-o), dar nu fără să oprim la un moment dat exasperaţi un localnic (tinerel, frumuşel) pe stradă şi să-l întrebăm dacă ei au unde ieşi seara şi dacă ei aşa, în general, se distrează. Cică da. Pe mine una, tânarul nu m-a convins.

Geneva – în timpul zilei, actul II

Foaie verde… foarte verde. Curat… am mai zis. Oameni pe stradă : curaţi, mirosind a bani în costumele lor de firmă, cu pantofii şi genţile şi servietele lor de firmă şi de piele. Acolo nu cred că s-a inventat vinilinul. Până şi cerşetorii sunt curaţi, frumoşi şi nu încalcă regulile. Oamenii curaţi şi frumoşi lasă în urmă o dâră de parfum şi una invizibilă dar prezentă de bani şi nici una de griji că n-au cum plăti factura de curent. Oamenii de acolo nu miros a griji şi a apăsări.

A doua zi, pe zi, adică după ora 5 când am scăpat de la curs (căci asta făceam în Geneva), fuga-fuga să vedem ce se poate vedea până nu se instaurează iar pustietatea de cu o seară înainte. Pentru că, am uitat să vă spun, până pe la ora 19 când se închid majoritatea magazinelor şi cât încă se mai întoarce lumea de la muncă, mai sunt oameni pe străzi, apoi din ce în ce mai puţini.

Maşini luxoase, late-plate, mulţi motociclişti, am fost impresionată că nu am auzit motoare ambalate şi claxoane (ce v-am zis eu despre reguli?), străzi frumoase şi foarte, foarte verzi: tufişuri, geometric tăiate sau nu, arbuşti, copaci, flori, ghivece. Magazine extrem de scumpe, vitrine frumoase şi cu gust. La propriu, dacă te uiţi la cele cu ciocolată. Nu zic, aveau şi ei reduceri, anunţate pe panouri mari scoase în afara vitrinelor. Helănci de la H&M cu numai 99 de eur. Ei, hai, serios?! Mişto reducere… Am reuşit totuşi să mă apropii de un magazin, recunosc, de SH, de lângă gară (atenţie că acolo e o zonă mai rău-famată, da?) şi am luat câteva articole, că tot erau numai haine de firmă. Bună afacere. Totuşi, nu ştiu sigur dacă îmi vine cămaşa asta, aş putea s-o probez? Nu. De ce? Păi închidem. Dar durează numai 5 minute. În nici un caz. Mi-a răspuns doamna aceea politicoasă pe un ton de m-am simţit ca ultimul roman infractor si ne-respectător de reguli care eram. Nu cred că aş mai îndrazni vreodată să întreb în Geneva dacă “nu se poate în 5 minute să….?”.

Apropo, dacă reuşiţi să mâncaţi totuşi în Geneva, mâncarea este excelentă. Am fost într-o seară cu colegii din Geneva la un restaurant cu specific italian (care era deschis până târziu, sic!) şi în alta într-un soi de bistro. N-am uitat nici până azi un fel cu clătite şi mascarpone şi o prăjitură cu miez de ciocolată topită…

În clădirea în care se ţinea cursul am luat prânzul la ultimul etaj. De jur-împrejurul acestui etaj o terasă frumoasă, de pe care se putea vedea oraşul foarte bine. Avem voie să ieşim un pic? Nu, uşile sunt închise, nu le putem descuia. Aşa e regula.

Singurul lucru pe care am apucat să-l studiez pe internet despre Geneva până să plec a fost fântâna „Jet d’Eau”, despre care am aflat apoi că nu funcţionează dacă bate vântul – jetul de apă foarte puternic, înalt de 140m poate ajunge până în oraş. Am mers, normal, să o vedem, frumoasă şi impresionantă în măreţia ei. De jur împrejur, rada portului cu o pădure de catarge. Şi o gaşcă de păsări pe care m-am chinuit în fel şi chip să le pozez… Păsări peste tot. Adică, serios vorbesc, peste tot, la un moment dat şi pe stradă. Numai că în Geneva şi păsările trebuie să respecte regulile şi dacă nu vor, vor fi mânate uşurel de către vajnicii „Sapeurs-Pompiers Proffesionnels” la locul lor. Asta mi-a plăcut tare.

Am stat puţin în Geneva, am văzut şi mai puţin din acest oraş. M-aş mai întoarce? Nu ştiu. Sigur vă pot spune că nu m-aş duce ca turist. A, ca să munceşti acolo, ca să faci vreun curs, că ai escală acolo şi ai câteva ore între avioane, da! Altfel, nu. Voi?

Geneva: act final.

Seară. Oraşul luminat frumos îşi oglindeşte mândru luminile în apa Leman-ului. Catarge şoptitoare spun poveşti despre călătorii pe luciul apelor. Pasaje cu podele strălucind, cu vântul foşnind neliniştit prin ele, aşteaptă primii paşi de mâine ai locuitorilor grăbiţi. Vitrine îşi revarsă prinosul, ciocolata aşteaptă să ajungă în mâinile copiilor cuminţi. Oraşul e tăcut. Ici-colo câte un clinchet discret sau un zvon de râs sau muzică îndepărtată: nu doarme chiar toată lumea. Păsări cu ciocul sub aripă plutesc lin. O maşină silenţioasă, argintie, trece – nu i se aude motorul. Clădiri impunătoare aşteaptă primele raze ale dimineţii.


Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.